Freeman, un zeu la Hollywood

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Morgan Freeman
Morgan Freeman

A pornit de jos şi a ajuns să joace alături de mari actori ai cinematografiei. A câştigat un Oscar pentru rolul din „Million Dollar Baby", iar acum încearcă să cucerească lumea cu rolul din „Invictus".

Prezent în lumea filmului din 1969, Morgan Freeman a devenit una dintre cele mai respectate figuri ale cinematografiei.Actorul s-a născut în iunie 1937 în Memphis, Tennessee, unde a locuit până s-a decis să se înscrie la Los Angeles Community College.

Primul său rol a fost într-o piesă de teatru, apoi a trecut la televiziune, unde a avut câteva roluri mici în seriale. Abia în 1973 a reuşit să obţină un rol în thriller-ul „Blade", iar de atunci a devenit un obişnuit al platourilor de filmare. Au urmat roluri în filme mai mult sau mai puţin reuşite, iar abia în 1987 a dat lovitura cu pelicula „Street Smart", când a primit o nominali­zare la Oscar.

A urmat a doua nominalizare la Oscar pentru rolul din „Driving Miss Daisy" („Şoferul doamnei Daisy") din 1989, pentru care a fost însă recompensat la Festivalul de Film de la Berlin cu „Ursul de Argint" şi cu un Glob de Aur. Tot în 1989 a jucat în filmul „Glory" alături de Matthew Broderick şi Denzel Washington.

A treia nominalizare la Oscar a venit în 1994 pentru „The Shawshank Redemption" („Închisoarea îngerilor"), dar primul Oscar i-a revenit abia în 2005 pentru rolul din „Million Dollar Baby" („O fată de milioane"), regizat de Clint Eastwood. Tot pentru acest film au fost recompensaţi cu un Oscar şi Hillary Swank şi Clint Eastwood. Colaborarea cu Eastwood nu a fost singura, întrucât cei doi actori şi prieteni deopotrivă au jucat împreună în mai multe pelicule.

„Toată viaţa mea, de când mă ştiu, am dorit să fac filme. La şase ani am văzut primul film. De atunci, mi-am dorit să fiu şi eu în industria cinematografică. Am ştiut de mic că vreau să joc. Nu cred în predestinare, însă cred că odată ce ajungi să faci ceea ce doreşti, acolo trebuie să fii mereu. Actoria înseamnă a trăi, iar eu sunt foarte bun la asta", a declarat Morgan Freeman.

De la drame, la thrillere şi comedii, Morgan Freeman le-a încercat pe toate. Şi a jucat excelent în fiecare registru. Pe Freeman l-aţi mai putut vedea în comedia „Nurse Betty" („Sora Betty") interpretând un asasin cu sânge rece care doreşte să o ucidă pe Betty (Renée Zelleweger), mai apoi în „Bruce Almighty" alături de Jim Carrey, unde a jucat rolul lui Dumnezeu care-şi lasă „afacerile" pe mâinile unui muritor.

La capitolul blockbustere, Morgan Freeman a preluat rolul profesorului Lucius Fox din seria „Batman", devenind ajutorul de nădejde al lui Bruce Wayne. În 2007 a revenit în pielea lui Dumnezeu în comedia „Evan Almighty" şi a rămas la comedie alături de Antonio Banderas în „Thick as Thieves" (2008).

În 2009 a filmat pelicula „Invictus" („Neînfrânt"), unde îi dă viaţă preşedintelui Africii de Sud, Nelson Mandela. Pentru acest rol, Morgan Freeman a fost nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun actor în rol principal. Actorul s-a documentat de la cea mai bună sursă, de la însuşi preşedintele Mandela: „Oricând eram în apropierea lui Mandela încercam să-l observ cât mai bine. Acum, când i-am ţinut mâna în mânile mele, simt cum energia lui m-a atins şi pe mine. Contează foarte mult când încerci să interpretezi un personaj să-l simţi, nu doar cu mintea. Rolul din «Neînfrânt» a fost cea mai mare provocare a mea de până acum. Restul a venit de la sine.

Singura mea preocupare era să-l portretizez într-un mod cât mai autentic.", a mărturisit Morgan Freeman. Pelicula, care are multe nominalizări la Oscarurile din acest an, povesteşte cum preşedintele Nelson Mandela s-a folosit de prilejul datorat Campionatului Mondial de Rugby din 1995 pentru a aduce albii şi persoanele de culoare laolaltă, după decenii de violenţă şi neîncredere. „Neînfrânt" va avea premiera şi în cinematografele din România la 5 martie.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite