Jodie Foster, o viaţă ca-n filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numele de Alicia Christian Foster îţi spune ceva? Dar Jodie Foster? Inteligentă, frumoasă, de o simplitate ieşită din comun, mamă extraordinară pentru cei doi copii ai săi, Jodie Foster este singura actriţă care a reuşit să obţină două premii Oscar înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani.

În lumea filmului apar zilnic noi şi noi actriţe. În fiecare lună, paginile revistelor high-life sunt umplute cu ştiri despre vedetele de la Hollywood.

Este adevărat, multe dintre celebrităţi au talent, însă puţine au puterea să rămână în frunte pentru mult timp. Iar Jodie Foster se caracterizează tocmai prin talentul extraordinar şi atenţia pe care o acordă carierei sale.

Şi-a început cariera încă din copilărie, în reclame, lucrând în industria de divertismdent. La trei ani devenea un icon în reclame, pentru ca mai apoi să primească roluri cu greutate, de care s-a achitat cu foarte mult devotament.

Primul rol important

Până la opt ani, Jodie Foster avea deja la activ mai bine de 40 de reclame, precum şi diverse apariţii în seriale de televiziune, cum ar fi “The Courtship Of Eddie’s Father”, “Bonanza” şi “The Partridge Family”.  La zece ani, cu banii obţinuţi din rolurile interpretate, reuşea să întreţină întreaga familie Foster.

Debutul în film a urmat imediat, în 1972, când a jucat alături de Johnny Whitaker în filmul “Napoleon şi Samatha”, o producţie Disney. A continuat cu roluri secundare în filmele “Tom Sawyer”, “Candleshoe”, “The Little Girl Who Lived Down The Lane” etc.

În 1976 Foster a realizat ceea ce a devenit filmul care i-a schimbat viaţa pentru totdeauna – o peliculă violentă, neagră “Taxi Driver”, regizată de Martin Scorsese. Jodie a jucat rolul lui Iris, o prostituată în vârstă de 12 ani, care este protejată de un şofer de taxi extrem de periculos şi dezechilibrat, interpretat de Robert De Niro.

Cariera, desăvârşită prin educaţie

image

Spre deosebire de alţi actori dela Hollywood, Jodie Foster s-a ocupat de educaţia ei. După ce a absolvit Liceul Francez din Los Angeles în 1980, s-a înscris la Universitatea Yale.

Educaţia primită în cadrul Liceului Francez a ajutat-o să înveţe la perfecţie limba franceză. În 1984 a absolvit Universitatea Yale cu magna cum laude, cu specializarea în literatură. Spre deosebire de toate actriţele care au preferat o universitate din Ivy League, Foster a preferat să-şi săvârşească cariera prin educaţie.

În martie 1981, Jodie Foster a intrat pentru prima dată în atenţia presei internaţionale, când, John Hinckley Jr. a încercat să-l asasineze pe preşedintele Ronald Regan.

Principalul motiv prin care tânărul şi-a argumentat acţiunile a fost dorinţa de a o impresiona pe tânăra actriţă de 19 ani, proaspăt “boboc” la Yale. Jodie a fost atât de afectată de acest subiect, încât a acceptat să scrie un articol în revista “Esquire”, intitulat “De ce eu?”, refuzând mai apoi să vorbească public despre acest incident.

Primul Oscar

După terminarea facultăţii, Foster a mai jucat în diverse filme, dar aceste pelicule nu au atras atenţia publicului, aşa cum s-a întâmplat cu rolul din “Taxi Driver”. Dar imediat după, la nici cinci ani de la absolvirea facultăţii, în 1988, Jodie a devenit una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood.

Şi asta s-a întâmplat datorită Oscarului primit pentru rolul Sarah Tobias, victima unui viol în grup, în filmul “The Accused”. Sarah Tobias este diametral opusă de Jodie Foster: personajul face parte din clasa muncitoare, este o fată petrecăreaţă, extrem de sexuală.

Iar Jodie a ştiut că dacă va încerca să schimbe ceva din acest rol, impactul filmului nu va mai fi acelaşi. Aşa că actriţa s-a dedicat trup şi suflet producţiei, intrând atât de bine în pielea personajului, încât intepretarea i-a adus primul Oscar din carieră la doar 26 de ani.

Al doilea Oscar

După încă trei ani, Jodie Foster a acceptat un rol pe care Michelle Pfeiffer l-a refuzat şi anume acela de agentul novice FBI, Clarice Starling, care trebuie să-l interogheze pe criminalul în serie Hannibal Lecter. Este bineînţeles vorba despre filmul “Tăcerea mieilor”, în care Jodie Foster a jucat unul dintre rolurile vieţii sale, tranformându-se complet pentru acest personaj.

Cu părul roşu vopsit şi cu un accent de West Virginia, actriţa a jucat-o pe Clarice Sterling, avându-l alături pe Sir Anthony Hopkins. Filmul a fost distins în 1991, la decernarea Premiilor Academiei, cu Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun actor şi Cea mai bună actriţă.

Regia, a doua dragoste

La doar 29 de ani, vedeta se putea lăuda deja cu o viaţă întreagă petrecută în lumea show-biz-ului: câştigase două Oscar-uri şi jucase în aproape 30 de filme.Având deja multe reuşite, Jodie Foster şi-a îndreptat atenţia spre regie. Astfel, 1991 a fost anul în care a debutat regizoral cu pelicula “Little Man Tate”, un proiect care a primit critici modeste.

În 1992 Jodie Foster îşi înfiinţase deja compania de producţie Egg Pictures, reuşind să realizeze trei producţii pentru Polygram Filmed Entertainment. Într-unul dintre aceste filme, “Nell”, Foster a jucat rolul unei femei care trăieşte singură în pădure şi se exprimă într-o limbă proprie. Această interpretare i-a adus cea de-a patra nominalizare la Oscar.

În 1995, actriţa a regizat cel de-al doilea film al său, comedia “Home For The Holidays”, primind şi o nominalizare la Globul de Aur în 1997 pentru rolul ei în “Contact”. Trei ani mai târziu, în 1999, a jucat în “Anna and The King”, un remake al clasicei poveşti de dragoste dintre profesoara văduvă Anna Leonowens şi regele Siam-ului.

Atunci când producătorii s-au hotărât să facă un sequel al filmului “Tăcerea mieilor”, Jodie Foster a refuzat rolul care a consacrat-o, simţind că acest nou scenariu compromitea personajul din filmul original. Dar a acceptat rolul în thriller-ul “Panic Room”, care îi era destinat lui Nicole Kidman.

În “Flightplan”, unde joacă rolul unei mame disperate, în căutarea copilului pe care şi l-a pierdut în avion, Foster intră în rolul unei mame care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi găsi fiica. Mai apoi a acceptat să joace alături de Clive Owen în “Inside Man”, iar apoi în “The Brave One” şi “Sugarland”. Fiecare dintre aceste roluri au presupus o schimbare majoră a actriţei, însă în fiecare rol a reuşit să se transpună bine.

Mamă grijulie

Despre Jodie Foster nu o să citeşti niciodată în ziarele de scandal. Aceasta a ştiut să distingă între viaţa privată şi cea profesională. Viaţa de familie este păstrată departe de ochii presei, Jodie fiind protectoare când vine vorba despre cei doi fii ai săi, Charles şi Kit. Desigur, presa ar dori să afle cine este tatăl celor doi fii ai actriţei, însă se pare că acesta este un secret bine păstrat de Foster.

Orice ai afla despre Jodie Foster, vei înţelege imediat un lucru: actriţa este un model de succes pentru foarte multe actriţe, pentru mame din întreaga lume şi pentru oricine care realizează totul prin forţe proprii. Şi să nu uităm... Jodie Foster nu a urmat nici măcar o lecţie de actorie în întreaga sa carieră. Realizările profesionale vorbesc însă de la sine.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite