Anastacia face show la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreaţa americană Anastacia, una dintre cele mai de succes voci ale momentului, va susţine un concert pe 1 septembrie, la ora 20.00, la Sala Polivalentă din Bucureşti.

Turneul mondial pe care Anastacia l-a început pe 4 iunie este unul dintre cele mai importante turnee de sală. Printre destinaţiile incluse în acest turneu se numără şi Bucureşti.

Cu o producţie impresionantă, efecte şi decoruri speciale, ecrane gigant şi o coregrafie care promite să uimească asistenţa, concertul Anastaciei se anunţă ca unul dintre cele mai importante evenimente ale anului.

Turneul va continua în St. Petersburg, Helsinki, Stockholm, Amsterdam, Hamburg, Düsseldorf, Frankfurt, München, Londra, Manchester, Zürich, Verona, Roma, Praga, Madrid, Valencia, Moscova, Bratislava, Luxemburg, Lisabona şi chiar în America de Sud.

Evenimentul care va alea loc la sala Polivalentă face parte din turneul de promovare a albumului „Heavy Rotation“, album care a fost lansat la finalul anului trecut.

În deschiderea concertului, va cânta solista Claudia Cream. Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate din reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Sala Palatului, dar şi online, de pe bilete.ro, bit.ro şi ticketpoint.ro.

Preţul biletelor este cuprins între 100 şi 400 de Lei, în funcţie de categoria din care fac parte. În decursul carierei sale, artista a lansat patru albume de studio, „Not That Kind“ (2000), „Freak of Nature“ (2001), „Anastacia“ (2004), „Pieces of a Dream“ (2005) şi o compilaţie care conţine cele mai bune hit-uri ale sale.

De-a lungul timpului a împărţit scena cu mari vedete muzicale, precum: Celine Dion, Cher, Whitney Houston etc. Deşi pe plan muzical a avut succes din plin, în 2003, a descoperit că suferă de cancer la sân. Anastacia a reuşit să treacă peste problemele de sănătate şi ca urmare a acestei experienţe, s-a implicat în campaniile sociale pentru diagnosticarea timpurie a cancerului. În urma chimiote­rapiei, interpreta îşi putea pierde vocea.

Anastacia însă a avut şansa de a-şi redobândi energia şi vocea sa extraordinară, iar piesele de pe albumul „Heavy Rotation“ sunt dovada că boala nu a lăsat urme. Artista şi-a schimbat look-ul, stilul muzical, casa de producţie şi s-a relansat. Fiecare apariţie publică este pentru ea un prilej de a vorbi despre beneficiile evidente pe care le poate avea o diagnosticare corectă şi timpurie a acestei maladii.

Astfel, concertul din Bucureşti va susţine promovarea campaniilor de prevenire şi combatere a cancerului. Vor fi contactate fundaţiile care luptă împotriva cancerului la sân şi vor avea loc stângeri de fonduri. În holul Sălii Polivalente se vor amplasa urne în care se vor strânge donaţiile.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite