„Focus Monden“ ţine celebrităţile în alertă
0Vedetele Prima TV, Andreea Fried şi Daniel Cruceru, „disecă“ cele mai ascunse secrete ale personalităţilor autohtone la „Focus Monden“, în fiecare marţi seara, de la ora 23.00.
De mai bine de o lună, în fiecare marţi seara, Andreea Fried şi Daniel
Cruceru, cei doi prezentatori ai emisiunii „Focus Monden“, aduc ştiri
picante din viaţa celebrităţilor, de la artişti, oameni de televiziune
sau politicieni. „Realizăm reportaje de promovare a unor oameni, care
se regăsesc mai rar pe paginile ziarelor de scandal. “, spune Daniel.
Ei „disecă“ tot ce este mai interesant pentru telespectatori, plusând
pe ideea că a vorbi despre vedete nu trebuie să fie un lucru vulgar.
„Am avut o serie de reportaje cu politicieni foarte cunoscuţi, de
exemplu Victor Ponta. Ştiaţi că a obţinut cea mai bună performanţă la
raliuri, după Revoluţie, în acest domeniu? S-a clasat pe locul al
IV-lea la o etapă de Campionat Mondial. Şi lista poate continua.“
Întrebaţi care a fost cel mai comic caz prezentat până acum la „Focus
Monden“, Andreea Fried a recunoscut entuziasmată: „Pentru mine cel mai
haios subiect până acum a fost cel cu comisarul Christian Ciocan, care
este foarte îndrăgostit de o cântăreaţă sârboaică“, în timp ce Daniel
Cruceru a declarat: „Nea Ţânţăreanu! Omul însuşi este un sac de bârfe,
de glume, de şotii!“
Întrucât doresc să arate că „mondenitatea“ nu înseamnă neapărat scandal
şi evenimente şocante, prezentatorii de la Prima TV lucrează cu
jurnalişti bine pregătiţi care realizează reportaje cu şi despre
vedete. „Astfel, apare un nou tip de monden – cel realizat cu
profesionalism. Şi, cel puţin până acum, telespectatorii ne
demonstrează că suntem pe drumul cel bun. Adică poţi avea subiecte
mondene interesante şi fără răutăţi“, ne-a mărturisit Daniel Cruceru.
Şi prin aceasta se diferenţiază „Focus Monden“ de orice altă emisiune
de gen. „Noi prezentăm vedetele cu bune şi cu rele. În plus, încercăm
întotdeauna să venim cu noutăţi“. Daniel recunoaşte: „Mi-e foarte greu
să compar jurnalul nostru cu «Cronica Cârcotaşilor». Aş vrea să pot,
dar, momentan, noi suntem la început, iar ei sunt «veteranii
cârcotelilor». Sperăm să putem ajunge la nivelul lor.“
Fiecare ediţie a emisiunii se realizează în modul cel mai serios:
şedinţe de sumar, propuneri din partea reporterilor, documentare,
redactarea textelor. Iar cei doi prezentatori sunt implicaţi 100% în
realizarea materialelor: „Şi noi lucrăm la acest jurnal, chiar şi pe
teren. În spatele nostru, însă, lucrează colegii de la Departamentul de
Ştiri“, spune Daniel.
De altfel, trecerea de la pupitrul ştirilor la emisiunea „Focus Monden“
s-a realizat simplu pentru ambii prezentatori, care susţin că nu au
întâmpinat până acum momente dificile în emisiune: „Dar nu se ştie
niciodată când vine acest moment. Iar dacă se întâmplă, sperăm să
trecem cu bine peste el“, completează Andreea Fried.