UPDATE/Vremea de înrăutăţeşte: Drumurile devin impracticabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna îşi arată din nou colţii, după două zile în care primăvara dădea semen că ar veni. Ninsoarea căzută de dimineaţă, încontinuu, începe să creeze mari probleme atât în municipiu cât şi în judeţ. 

Nici nu am apucat să ne bucurăm de două zile de soare că a şi revenit în forţă iarna, cu tot cu problemele cauzate de zăpadă. În doar câteva ore de ninsoare, atât municipiul cât şi judeţul au fost acoperite de un strat gros de zăpadă.
Pericolul imminent stă la pândă pe drumurile din judeţ, unde la fiecare nisoare din această iarnă, problemele nu au întârziat să apară.

“La această oră, circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe drumurile publice din judeţul Galaţi. Nu s-au semnalat drumuri blocate, dar se recomandă atenţie sporită în trafic întrucât ninge abundent în întreg judeţul, ceea ce duce la scăderea vizibilităţii, dar şi la apariţia poleiului pe anumite sectoare de drum”, a declarat Petrica Paţilea Crângan, purtător de cuvânt al Instituţiei Prefectului Galaţi.

Hidrologii au prelungit avertizarea Cod galben până astăzi, la ora 16.00, interval în care sunt prognozate creşteri de debite şi ruperi ale podurilor de gheaţă, în bazinele hidrografice din 11 judeţe din sud-estul ţării. Nivelurile şi debitele vor fi în creştere pe Dunăre şi pe Prutul Inferior. În judeţul Galaţi, nu s-au semnalat probleme deosebite din punct de vedere hidrologic.

Centrul Meteorologic Moldova anunţă că vremea va fi aproape de normalul termic pentru această perioadă, apoi se va încălzi uşor. Începând din după-amiaza zilei de 17 februarie, pe spaţii din ce în ce mai extinse vor fi precipitaţii mixte şi local se va semnala polei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite