Forbes. Unde a învăţat artă Michelangelo?

Domus Aurea - sala hexagonală

De dragul ei, Roma a fost lăsată să ardă din temelii iar Michelangelo şi Rafael îi datorează gloria lor. Nu este vorba despre o muză feminină, ci despre casa secretă a împăratului Nero! 

Există momente în viaţă după care ştii sigur că percepţia ta asupra artei şi a lumii în general nu va mai fi niciodată aceeaşi. Prima oară când am pus piciorul în Domus Aurea, în 1999, la câteva luni după ce fusese oficial deschisă turiştilor răbdători înscrişi cu luni înainte pe listă, am ştiut că trăiesc un astfel de moment. Un fel de scurtcircuit pentru care cărţile de istorie, albumele de artă şi nici chiar contemplarea, pe viu, a celor mai frumoase obiecte de artă ale lumii nu au cum să te pregătească.

Casa lui Nero nu este specială doar pentru că încăperile ei stau în picioare de la anul 64, nici pentru că ar fi tocmai pretextul legendar pentru care împăratul a dat foc Romei (pentru a putea face loc planurilor sale arhitecturale îndrăzneţe), nici măcar pentru faptul că este, oficial, prima „casă de petreceri" din istorie, în ale cărei 300 de încăperi împăratul Nero îşi distra oaspeţii. Este specială pentru că îţi schimbă fundamental viziunea asupra artei Renaşterii şi a unor opere monumentale pentru care milioane de turişti stau la coadă, ca nişte soldăţei cuminţi, fie ger, ploaie sau caniculă.

UN DÉJÀ-VU. De la primul contact, în 1999, am mai revizitat casa de petreceri a lui Nero de câteva ori şi am îndemnat zeci de persoane să-i treacă pragul, chiar şi pe cei care se lăudau că ştiu Roma ca pe propriul buzunar, dar care nu-i cunoşteau şi cel mai bine păstrat secret. Un singur răspuns continuă să-mi scape printre degete şi nici nu mai am speranţe să-l prind vreodată, de câte ori cineva mă întreabă dacă ar trebui să viziteze mai întâi Vaticanul şi apoi Domus Aurea sau invers.

Nu există o „reţetă" pentru că impactul va fi, oricum, la fel de puternic. În cazul meu, întâmplarea a făcut să vizitez întâi Muzeele Vaticanului şi abia apoi Domus Aurea, iar senzaţia a fost de „déjà-vu".Un déjà-vu în sens invers, având în vedere zecile de secole trecute între cele două. Stucaturile de pe holurile monumentale de la Musei Vaticani se regăsesc în casa lui Nero. Sculpturile groteşti cu îngeri stilizaţi; pereţii albi, delimitaţi în „tablouri" sau „medalioane" pictate cu detalii şi înflorituri apar, mai întâi, pe pereţii „Casei de Aur". Până şi „Laocoon şi fii săi", una dintre sculpturile pe care le-aş recunoaşte dintr-o mie, a pornit din catacombele de la Domus Aurea.

Faptul că Renaşterea a însemnat, la vremea sa, o reîntoarcere la valorile Antichităţii nu mai reprezintă un mister sau un şoc pentru nimeni. Şocantă şi răscolitoare este, însă, acurateţea cu care motivele antice au fost preluate de către marii artişti ai omenirii, inclusiv Michelangelo şi Rafael şi semnificaţia pe care o capătă, brusc, clişeul conform căruia „nu mai e nimic nou de inventat pe lume, totul a fost deja descoperit". Ghirlandaio, Pinturicchio sau Filippino Lippi, chemaţi la Roma în 1480 de către Papa Sixtus al IV-lea pentru a decora Capela Sixtină, au fost profund influenţaţi de modelele din Domus Aurea, pe care le priveau ca un simbol al imaginaţiei libere şi neîngrădite.

Giovanni da Udine, a cărui semnătură apare, de asemenea, în Domus Aurea, a realizat apartamentele Cardinalului Bibbiena de la Vatican reproducând, element cu element, camerele de la Domus Aurea. După ce am explorat Casa de Aur, nicio capodoperă a Renaşterii nu mi-a mai părut vreodată „la prima vedere" iar senzaţia nu mă părăseşte nici la zece ani de la prima vizită.

Intrarea în Domus Aurea se face prin ruinele Băilor lui Traian, care au fost construite peste Domus Aurea la câţiva ani după moartea lui Nero, iar camerele pornesc, asemeni unor raze, dintr-o încăpere octogonală. Un model arhitectural care se regăseşte şi în multe dintre proiectele de construcţie ale zilelor noastre.

MARCHIZUL DE SADE E AICI. După peste o mie de ani în care Domus Aurea rămăsese ascunsă sub pământ, descoperirea a venit întâmplător, când un tânăr aristocrat al secolului al XV-lea a căzut printr-o fisură în pământ direct în casa lui Nero. Ulterior, tinerii artişti din Roma -inclusiv Michelangelo şi Rafael - au început să intre în grotele lui Nero alunecând pe frânghii şi scrijelindu-şi numele pe pereţi cu aceeaşi ambiţie cu care liceenii zgârie lemnul băncilor de şcoală pentru ca posteritatea să ştie că „X a fost aici". Încă o dovadă palpabilă, dacă mai era necesar, a faptului că Renaşterea s-a născut în grotele lui Nero. Conform revistei British Archeology, însuşi numele Marchizului de Sade a fost găsit mâzgălit pe o frescă din Domus Aurea.

Arheologul britanic Andrew Wallace-Hadrill declara că petrecerile lui Nero erau atât de spectaculoase şi de populare încât chiar şi la 300 de ani de la moartea lui, la reprezentaţiile publice din Roma se distribuiau suveniruri cu emblema sa, în amintirea distracţiilor de pe vremuri. „Nero a fost cel mai mare showman al istoriei", afirma, mai în glumă, mai în serios, britanicul. Controversat, nebun sau genial, un lucru este sigur: după Nero, lumea nu a fost şi nici nu va mai fi vreodată aceeaşi.

Citiţi mai multe despre secretele Domus Aurea în numărul 41 al revistei Forbes România.