Adevarul.ro

Mai are Hummer o ultimă şansă la supravieţuire?

10 martie 2010, 17:00 |  Autor: Diana-Florina Cosmin | 

Cuvinte cheie: Hummer, Saturn, Pontiac, General Motors, Saab,

Hummerul se află deja cu un pas în istorie

Hummerul se află deja cu un pas în istorie

 

 A supravieţuit „Furtunii în deșert", nu şi furtunii financiare care a lovit General Motors. Hummer priveşte cu jind la salvarea Saab şi încă mai speră. 

La sfârșitul anului 2008, doi artiști din New York, Adam Eckstrom și Lauren Was, scoteau la vânzare un Hummer GMC construit integral din câteva zeci de mii de bilete necâștigătoare la loterie, aruncate la gunoi de clienții barurilor de noapte din Brooklyn. Intitulată „Fantoma unui vis", creația  celor doi costa 35.000 de dolari și avea o explicație simbolică: atunci când răzuiește un bilet de loterie, prima dorință a fiecărui jucător este, aproape întotdeauna, să câştige o mașină.

Pe Aceeaşi Temă

„Creația noastră este fantoma tuturor viselor deșarte de a câștiga un Hummer adevărat la loterie", afirmau ei, fără a bănui măcar cât de profetică avea să se dovedească opera lor de artă. La începutul lui martie 2010, după o perioadă în care însuși Hummerul s-a dovedit a fi „biletul necâștigător" pentru General Motors, spectaculosul automobil inspirat de jeepurile americane de război se află în pericol să devină la rândul său o fantomă. Una care s-ar putea alătura „marelui garaj din ceruri", în care firma-mamă General Motors a mai trimis în ultimul an mărcile Saturn şi Pontiac.


După ce vânzarea brandului Hummer către firma chineză de echipament industrial Sichuan Tengzhong Heavy Industrial Machinery Co. a eșuat, soarta Hummerului atârnă de un fir de aţă. „Încă putem analiza oferte, cu condiția să fie foarte rapide și viabile", afirma purtătorul de cuvânt al General Motors, Nick Richards, la sfârșitul lui februarie.

Dacă anul trecut pe vremea asta, ziarele americane titrau „Saab se închide, Hummer supraviețuiește!", acum rolurile s-au inversat. Saab a reușit să se salveze în ultimul moment, pe când Hummer a pierdut ceea ce părea a fi ultimul colac de salvare la sfârşitul lui februarie, când un grup de investitori privați au încercat, fără succes, să facă o ofertă de cumpărare. Totuşi, Hummer ar mai putea împărtăşi încă soarta lui Saab. Și negocierile dintre General Motors și Spyker s-au împotmolit înainte de a ajunge la înțelegerea finală, în februarie 2010.

Diferenţa este că olandezii de la Spyker se bucurau de mai multă autonomie în luarea deciziilor față de Sichuan Tengzhong (interesaţi de achiziţia Hummer), care trebuie să facă față frânelor impuse de guvernul chinez investiţiilor din domeniul auto şi căruia îi va fi mai greu să vină cu o nouă ofertă.

Citiţi mai multe despre posibilele scenarii de salvare a maşinii americane de război în numărul 26 al revistei Forbes România.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole