VIDEO Trei agenţii concurează pentru bugetul de promovare a turismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Media Investment, Eurosport şi consorţiul Best Advertising - Optimedia au depus documente de calificare şi selecţie pentru a achiziţiona spaţiu publicitar pentru campania de promovare a turismului românesc, „Romania, the land of choice“.

Campania urmează să fie promovată în toată Europa. Obiectivul Ministerului Turismului este acela de a difuza spotul, realizat de agenţia ADDV, pe două posturi TV, cu acoperire paneuropeană şi internaţională: unul sportiv şi unul de business.
Conform caietului de sarcini, depus pe site-ul e-licitaţie.ro, bugetul estimat, fătă TVA este de 1,3 milioane de euro.

Documentele de calificare depuse luni, 6 iulie, rămân în analiza Comisiei de evaluare. În perioada următoare vor fi anunţate companiile care vor ajunge în finală. „După finalizarea acestei analize şi stabilirea candidaţilor care se vor califica în etapa următoare, se fixează data depunerii ofertelor tehnice şi financiare, care va fi comunicată candidaţilor calificaţi“, potrivit departamentului de comunicare al Ministerului Turismului.

Best Advertising este o agenţie de publicitate locală care a mai avut contracte cu statul. Anul trecut, firma a realizat pentru Agenţia de Strategii Guvernamentale campania "Bani buni pentru idei bune! Finantare europeana pentru Romania", care a avut un buget de aproximativ 500.000 de euro, fără TVA. Partenerul său, Optimedia, este o agenţie ce face parte grupul de publicitate Publicis. Printre bugetele de media administrate de Optimedia se numără Alpha Bank, Petrom şi OMV.


Media Investment este o firmă locală de media, parte a The Group deţinut de soţii Zoltan Szigeti şi Mihaela Nicola. Cei doi au avut, până în 2005, poziţii de conducere în cadrul reţelei de publicitate Ogilvy, insa au parasit compania ca urmare a unor neînţelegeri privind managementul afacerii. Printre bugetele pe care Media Investment le gestionează este cel al operatorului Cosmote, estimat, în 2009, la aproximativ 18 milioane de euro.






Spoturile "Romania, the land of choice"




Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite