Adevarul.ro

Televiziunile au început să se „dezgheţe“

30 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Iulia Bunea  | 

Televiziunile au început să se „dezgheţe“

Televiziunile au început să se „dezgheţe“

 

În luna mai, publicitatea difuzată pe principalele canale TV a avut o creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Televiziunile care au lăsat anul acesta la preţ au avut chiar mai multă publicitate decât în 2008, însă altele au înregistrat scăderi.

Postul Kanal D a fost amendat, luna trecută, cu 10.000 de lei pentru că a difuzat mai multă publicitate decât cele 12 minute pe oră, cât este permis prin lege. Lucru ciudat, având în vedere că trecem prin vremuri de criză, iar investiţiile în comunicare sunt primele afectate.

Însă, în această perioadă, televiziunile s-au văzut nevoite să-şi ieftinească tarifele. Astfel, dacă anul trecut tariful pe punct de audienţă (CPP) varia între 50 şi 800 de euro, în funcţie de emisiune, de post TV şi de bugetul investit de client, anul acesta preţurile nu trec de 450 de euro. Cine a ştiut să profite de aceste reduceri a avut de câştigat.

Acasă TV,în scădere continuă

Televiziunile au avut scăderi ale volumelor de publicitate în primele luni ale acestui an, însă investitorii şi-au mai dezgheţat bugetele în luna mai. Astfel, televiziunile româneşti au raportat împreună o creştere a numărului de GRP-uri (Gross Rating Point) livrate cu 5% faţă de mai 2008.

Pro TV a vândut în luna mai 29.458 de GRP-uri clienţilor săi publicitari, în creştere cu 1% faţă de anul trecut, după ce în luna ianuarie a avut un declin de 46%. Această cădere se poate explica atât prin faptul că în prima parte a acestui an, televiziunea lui Sârbu a fost destul de rigidă în ceea ce priveşte preţurile, dar şi pentru că investitorii în publicitate au fost în expectativă.

Nici Acasă TV nu a stat mai bine la capitolul reclame. Deşi este pe locul al treilea în ceea ce priveşte audienţele, televiziunea pentru femei, parte a trustului MediaPro, a avut o diminuare continuă a publicităţii atrase. Per total, în primele cinci luni a atras cu 28% mai puţină reclamă decât în aceeaşi perioadă din 2008.

Trustul Intact a micşorat preţurile încă de la sfârşitul anului trecut, scăderea publicităţii difuzate fiind mai puţin abruptă. Mai mult, în luna mai, Antena 1 a avut o creştere cu 32% a numărului de GRP-uri livrate. O altă evoluţie puternică a fost cea a postului turcesc Kanal D, care a livrat 12.363 de GRP-uri, în creştere cu 43% faţă de mai 2008.

Din cauza volumului mare de publicitate, postul a întrecut, în cadrul anumitor programe, limita de 12 minute de reclamă pe oră, admise prin lege. Potrivit specialiştilor, Kanal D este o alternativă mai ieftină la Prima TV care, după ce în ianuarie a avut cu 53% mai puţină publicitate decât în ianuarie 2008, în mai a înregistrat o creştere modestă de 2%.

Chiar dacă în mai publicitatea TV s-a mai dezgheţat, este greu de spus dacă televiziunile vor avea încasări mai mari, din moment ce şi-au scăzut foarte mult tarifele. Cert este că unele posturi au fost puse în situaţia de a scădea salariile şi de a concedia angajaţi pentru a-şi atinge obiectivele pentru 2009.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole