Clubul Român de Presă atenţionează Kanal D pentru imaginile pornografice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Roman de Presă (CRP) a transmis o scrisoare de atenţionare reprezentantului postului de televiziune Kanal D în CRP, Pavel Stanchev, director general, pentru includerea în emisie a unor programe care contravin valorilor apărate de Club.

CRP şi-a exprimat speranţa că „derapajul profesional înregistrat în emisiunea Lazarus Show din data de 22 iunie va fi unic în activitatea televiziunii şi că afilierea Kanal D la Club va avea implicaţii şi la nivelul respectării normelor profesionale.“

În comunicat se mai precizează că „respectarea normelor deontologice de către membrii Clubului este o condiţie importantă pentru afilierea la CRP, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, în procesul de înscriere, orice societate de presă trebuie să îşi asume normele profesionale ale Codului Deontologic al Ziaristului adoptat de CRP.“

De asemenea, CRP reaminteşte tuturor membrilor săi că sunt responsabili în faţa publicului şi ca un succes de tiraj sau de audienţă pe termen scurt nu trebuie sa îi facă să uite că presa are şi o responsabilitate socială faţă de acesta.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite