Clienţii publicitari prind curaj pe televiziuni
0
În prima jumătate a anului, advertiserii nu se înghesuiau să se promoveze la televiziuni, dar până în septembrie au ajuns la un nivel apropiat de cel din 2008. Investitorii în reclamă au cumpărat, în primele nouă luni ale anului, cu 1% mai puţină publicitate TV decât în aceeaşi perioadă a lui 2008, iar lucrurile par să se îmbunătăţească.
Televiziunea, care atrage peste 60% din totalul sumelor investite în publicitate, a avut mult de suferit de pe urma micşorării bugetelor advertiserilor. Dacă în septembrie anul trecut criza financiară abia începuse să „adie“ în România, în decembrie 2008 semnele au devenit tot mai clare: cei mai mari consumatori de publicitate TV - Procter&Gamble, Unilever şi L’Oreal - au decis să-şi micşoreze drastic cheltuielile publicitare.
Cu cât clienţii publicitari au strâns mai tare „cureaua“ bugetelor şi au fost mai prudenţi, cu atât posturile TV s-au văzut nevoite să-şi micşoreze tarifele. Astfel, dacă în 2008 costul pe punct de audienţă (CPP) se plasa între 50 şi 800 de euro, anul acesta preţurile au ajuns să scadă cu 20-30% sau chiar mai mult.
Procter&Gamble, liderul investiţiilor
După ce, în primele cinci luni ale anului, posturile TV livraseră cu 6% mai puţine GRP-uri (Gross Rating Point - puncte de audienţă obţinute de spoturile publicitare) decât în aceeaşi perioadă a lui 2008, bilanţul la nouă luni s-a îmbunătăţit. În perioada ianuarie-septembrie 2009, televiziunile au livrat 1.096.254 GRP-uri, cu 1% mai puţin decât în ianuarie-septembrie anul trecut. Pentru a compensa micşorările tarifelor de publicitate, staţiile TV încearcă să livreze cât mai multe GRP-uri.
În ultimele luni, unele staţii TV au depăşit limita de 12 minute de publicitate pe oră, admisă în cazul televiziunilor comerciale.
Cel mai mare investitor în reclamă, atât la nivel local, cât şi internaţional, este Procter&Gamble. Producătorul de bunuri de larg consum a cumpărat, în primele nouă luni ale anului, 63.799 GRP-uri, cu 15,9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe locul al doilea, dar la mare distanţă de lider, se află Unilever. Multinaţionala şi-a tot scăzut bugetul de promovare de-a lungul întregului an. Din ianuarie şi până în septembrie 2009, compania a cumpărat 35.958 de GRP-uri, cu 23% mai puţin decât anul trecut.
L’Oreal „fuge“ de TV
Odinioară aflat în primii trei investitori, L’Oreal îşi tot scade cheltuielile publicitare. După ce, în primele nouă luni ale anului, a investit cu 34,1% mai puţin decât în 2008, producătorul de cosmetice a ajuns pe locul zece.
Cosmote nu a respectat tendinţa generală şi a continuat să investească, cumpărând cu 46,8% mai multă reclamă decât în 2008. Compania de telecom se plasa anul trecut pe locul zece în topul investitorilor, însă a profitat de tarifele mici şi a câştigat „teren“, ajungând pe poziţia a treia. Şi Orange a „pulsat“ bani în promovare. Majorarea cu 18% a investiţiei în reclamă a adus compania pe locul al patrulea, cu 33.250 de GRP-uri.
În mod tradiţional, la sfârşit de an (şi mai ales în decembrie), clienţii publicitari se străduiesc să fie cât mai vizibili pe micile ecrane, astfel că volumul de reclame difuzat de televiziuni are toate şansele să-l depăşească pe cel din 2008.
