Adevarul.ro

„Adevărul“, cel mai de încredere cotidian

22 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Iulia Bunea  | 

„Adevărul“, cel mai de încredere cotidian

„Adevărul“, cel mai de încredere cotidian

 

Publicaţia editată de Adevărul Holding este în topul preferinţelor românilor. Un studiu realizat de compania Avangarde plasează ziarul „Adevărul“ lider între publicaţiile din România, înaintea „Jurnalului Naţional“ şi a „Evenimentului zilei“.

În ultimul an, ziarul „Adevărul“ a fost lider detaşat între publicaţiile de calitate, ajungând în luna iunie să aibă vânzări de 126.177 de exemplare pe apariţie. Şi alte studii vin să confirme puterea brandului editat de Adevărul Holding.

Astfel, un sondaj realizat de Synovate la jumătatea an acestui pentru revista „Biz“ a relevat că „Adevărul“ este brandul media cu cea mai mare notorietate. Mai mult, cel mai recent studiu realizat de compania de cercetare Avangarde despre percepţia românilor asupra presei autohtone arată că 25% din repondenţi consideră că cel mai de încredere ziar cotidian este „Adevărul“.

La rândul său, „Jurnalul Naţional“ a fost nominalizat de 22% din cei chestionaţi, „Evenimentul zilei“, de 20%, iar „Gândul“, de 18%. Mai mult, „Libertatea“, tabloidul care a pierdut poziţia de lider între cele mai vândute ziare din România, a fost numit de doar 14% din persoanele intervievate. Dintre cele 3.000 de persoane chestionate în cadrul cercetării, 64% au menţionat numele unei publicaţii, în timp ce 36% fie au declarat că nu citesc presa, fie nu au vrut să facă nominalizări.

Televiziunile nu sunt credibile

În ceea ce priveşte posturile TV, mai bine de 60% din repondenţi au declarat că fie au puţină, fie foarte puţină încredere în televiziunile româneşti. Doar 4% din aceştia au spus că au foarte multă încredere, în timp ce 30% cred mult în programele difuzate de televiziuni. Întrebaţi care este postul TV pe care îl urmăresc cel mai des, cei mai mulţi repondenţi, 33%, au răspuns că  se uită la Pro TV.

Antena 1 este pe locul al doilea, însă a atras numai 14% din voturi, urmat fiind de Realitatea TV, cu 11%. Postul public de televiziune ocupă locul al patrulea cu doar 8%.

Radio România, cel mai ascultat post

Radioul este ruda mai „săracă“ a presei scrise şi a televiziunii atât în ceea ce priveşte audienţa, cât şi încrederea. 47% din persoanele chestionate au declarat că au puţină şi foarte puţină încredere în posturile de radio. Mai mult, aproape jumătate dintre repondenţi au declarat că nu ascultă deloc radioul. În schimb, restul de 51% au nominalizat printre preferinţe Radio România Actualităţi (16%), Kiss FM (10%) şi Europa FM (8%).

Potrivit cercetării, cel mai de încredere analist politic este Cristian Tudor Popescu, care a fost numit de 44% din persoanele intervievate. Cel de-al doilea clasat este publicistul Ion Cristoiu, nominalizat de 36% din repondenţi. Şi Emil Hurezeanu, preşedintele trustului Realitatea-Caţavencu, a primit 30% din „voturi“, plasându-se astfel pe locul al treilea în topul preferinţelor românilor.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole