AVAS suspendă licitaţia pentru serviciile de publicitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
AVAS suspendă licitaţia pentru serviciile de publicitate
AVAS suspendă licitaţia pentru serviciile de publicitate

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis suspendarea procedurii de achiziţie publică de servicii de publicitate pentru anul 2009 din cauza celor două contestaţii depuse de agenţiile Best Advertising şi Ventis Global Consulting.

Potrivit instituţiei, până la soluţionarea contestaţii de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, AVAS a decis suspendarea licitaţiei, ocazie cu care termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit.

Autoritatea a lansat anunţul de achiziţie publică încă din luna iunie. Data limită de depunere a ofertelor a fost pe 29 iulie. Potrivit AVAS, până la acel moment şi-au manifestat interesul următoarele agenţii de publicitate:

- Media Consulta Internaţional;
- Best Advertising&Consult;
- Media Investment Communication şi Media Partnership; Brands Talk Advertising;
- Ars Advertising;
- Ventis Global Consulting;
- Optimedia.
 
Agenţiile Media Investment, Media Partnership şi Brands Talk Advertising aparţin aceluiaşi holding de agenţii de publicitate, The Group, controlat de soţii Zoltan Szigeti şi Mihaela Nicola.

Agenţiile Best Advertising  şi Optimedia au câştigat  recent licitaţia organizată de Ministerul Turismului pentru cumpărarea spaţiului publicitar pentru campnia  "Turist în România".

AVAS a pus la bătaie un buget estimat la 4,2 milioane de lei, fără TVA (aproximativ un milion de euro). Autoritatea vizează activitatea de publicare a anunţurilor de privatizare şi valorificare, precum şi cea de promovare a societăţilor comerciale din portofoliul propriu în vederea atragerii de investitori privatizării desfăşurată de AVAS este obligatorie pentru Autoritate fiind impusă de prevederile: O.U.G. nr. 88/1997,  şi O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, republicată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite