Forbes Modă & Imagine. Câţi bani mai face ,,trandafirul moldovenesc"?
0
Tot mai mulţi designeri locali încearcă să modernizeze elementele tradiţionale româneşti, transformând arta în business. Pentru a reuşi, trebuie să se reinventeze ei înşişi.
La începutul lunii octombrie, brandul italian Emilio Pucci îşi prezenta colecţia pentru primăvara lui 2011 la Săptămâna Modei de la Milano. Piesa de rezistenţă: o superbă bluză albă cu mâneci largi şi şnur la gât, cu broderie albastră pe umeri, care i-a provocat pe bloggerii de modă să scotocească internetul în căutarea ,,sursei de inspiraţie". În doar câteva zile, o ie românească aproape identică apărea pe site-urile de modă, însoţită de adresele virtuale la care alte ii asemănătoare, cu aer ,,vintage", puteau fi cumpărate la preţuri cuprinse între 100 şi 300 de dolari, o fracţiune din preţul la care mărci precum Pucci sau Yves Saint Laurent îşi vând sezonul acesta creaţiile de inspiraţie românească.
,Şi când te gândeşti că eu lucrez cu site-uri de modă care abia îmi vând câte un produs la fiecare trei luni", glumeşte Carla Szabo, designer român specializat în accesorii. Din anul 1998, de când a terminat Facultatea de Arte ,,Nicolae Grigorescu", Carla face design de accesorii, în paralel cu obiecte promoţionale, publicitate sau decoraţiuni interioare, încercând să echilibreze latura creativă cu businessul.
În atelierul ei de lângă Piaţa Coşbuc din Bucureşti, trandafirii moldoveneşti reinterpretaţi sub formă de pixeli sau insignele de pionier coexistă cu proiecte futuriste precum ,,Herman, maşinuţa hermafrodită anti-stres", pe care Carla o poartă la gât şi din care au fost realizate doar zece exemplare. ,,Şi nu s-a vândut niciunul", ţine să menţioneze, sec.
,,Tot ce vezi aici nu e un business", rosteşte ea, calmă, arătând către sertăraşele pline cu broşe, cercei sau inele cu ,,mantră" (precum ,,Sunt frumoasă când mă bucur de viaţă"). ,,Acesta, în schimb, este un business". Dintr-un săculeţ verde închis, pe care se află cusută eticheta ,,Carla Szabo", creatoarea scoate un pandantiv sub formă de glob pământesc, din argint, cu chipul şi corpul unei femei desfăşurat în locul continentelor.
,,La Femme Est un Monde" a fost creat, în 106 exemplare, ca obiect promoţional pentru o companie producătoare de ţigări şi este unul singur dintr-o lungă serie de astfel de obiecte. Creaţiile promoţionale, precum ,,La Femme Est un Monde", susţin creaţia colierelor cu pietoni ţinându-se de mână sau a covoarelor olteneşti cu extratereştri pentru că, în ciuda originalităţii, creaţiile ,,Folk Attack" (care recreează textura ţesăturilor româneşti sub formă de pixeli) sau ,,Pion'ieri, pion'azi" (redesenarea simbolurilor comuniste în spirit ludic, prin înlocuirea stemei cu grâne cu stema cu euro, de exemplu) nu reuşesc să vândă suficient cât să se susţină singure pe termen lung. Dacă magazinele tip concept-store se întrec în a achiziţiona branduri străine, mărfurile româneşti sunt luate în regim de consignaţie, fără ca niciun buyer să-şi asume în vreun fel responsabilitatea.
Astfel, un designer român nu ştie niciodată cât va vinde până la sfârşitul anului şi, chiar dacă vinde, se poate trezi că nu-şi primeşte banii. ,,Aceste magazine plătesc zeci de mii de euro pe o marfă străină, dar când vine vorba plata unui amărât de producător local, uită să mai răspundă la telefon", conchide cu amărăciune Carla. O oră de lucru în atelier costă 15 euro, iar pentru o broşă la care lucrează două ore, designerul ar trebui să perceapă 30 de euro, când, de fapt, preţul de pe etichetă ajunge să fie doar de şapte. ,,E un business conectat la aparate, un Frankenstein", glumeşte ea.
,,Mimează comerţul...". Pentru Carla, viitorul are un alt contur: produse unicat, la care preţul să fie ridicat datorită rarităţii, nu prin supraevaluare. Nu dă vina pe publicul prea conservator. Şi-ar dori mai degrabă ca mai multe corporaţii care realizează promoţionale să preţuiască designul local şi tradiţia modernizată, în defavoarea unor ,,chinezării" . ,,Numai atunci moda românească va începe să se auto-alimenteze", crede ea cu tărie.
Trecutul Nu mai Valorează Nimic
Ar fi putut, totuşi, s-o facă mai demult. De la Matisse şi al său tablou ,,La Blouse Roumaine", înfăţişând o ie românească, portul tradiţional de pe meleagurile noastre a rămas constant în raza de atenţie a designerilor străini, care s-au inspirat din broderiile şi motivele florale româneşti. Încetul cu încetul, şi designerii români redescoperă farmecul lucrurilor pe care bunicii noştri - şi, se pare, designerii de la Emilio Pucci - le ştiau pe dinafară. Pentru a explora tradițiile românești, designerul Lena Criveanu pleacă, în fiecare vară, în documentare într-o regiune a ţării.
A început în 2006 cu Maramureşul, a continuat cu Moldova și Bucureştiul iar acum lucrează la cea mai mare provocare: Dobrogea, regiunea ei natală. Dacă pentru Carla trecutul trebuie modernizat, Lena crede că tradiţiile trebuiesc, mai întâi, reînvăţate. ,,După Revoluţie, lumea a renunţat la tot ce însemna trecut, indiferent dacă era bun sau rău", explică ea.
Acum trebuie să-l aprecieze din nou. Intrând prin casele oamenilor din Maramureş şi Moldova, cel mai mare şoc al Lenei a fost să descopere că ,,modernizarea" tradiţiilor este înţeleasă greşit şi naşte monştri: ,,N-o să uit niciodată o bătrână din Moldova care, arătând către nişte ştergare brodate, absolut superbe, ne explica senină că «Astea nu mai sunt bune de nimic»". Nici covoarele ţesute manual, cu trandafiri imenşi, lucraţi cu migală, nu erau altceva decât nişte vechituri fără valoare, pentru că sătenii strângeau ban peste ban pentru a-şi cumpăra prosoape brodate şi carpete chinezeşti de la en gros-uri. Emanciparea lor prost înţeleasă nu este, însă, condamnabilă.
S-a născut din lipsa reperelor şi, la fel ca în business, din dezechilibrul între cerere şi ofertă. ,,Dacă nimeni nu-i cere produsele tradiţionale şi nu pune preţ pe ele... de unde să ştie omul de la ţară cât valorează?", se întreabă, retoric, Lena, care s-a întors din Moldova cu sentimentul apăsător al unei lumi care şi-a pierdut speranţele. Călătoriile prin ţară au născut, însă, colecţii de succes, care s-au vândut ca pâinea caldă.
Nu imediat, ci la aproximativ doi-trei ani de la lansare, pentru că oamenii au nevoie de timp nu doar ca să reînveţe tradiţia, dar şi ca să ,,digere" ceea ce li se propune. Sub creionul de designer al Lenei, covoarele maramureşene făcute din resturi de material s-au transformat în rochiţe din petice colorate, mânecile de la portul bărbătesc din Maramureş au inspirat o colecţie întreagă de rochii şi bluze, iar crucea a fost stilizată sub forma unei caligrafii din mai multe libelule, puse cap la cap.
Între Design şi Supravieţuire
Ca şi în cazul Carlei, businessul Lenei este un ,,one-man-show", în care designerul trebuie să se ocupe atât de creaţie cât şi de finanţe şi de afaceri conexe. Creatoarea a realizat designul unei maşini pentru Renault, şi-a pus semnătura pe un aspirator Electrolux şi a participat cu diverse materiale promoţionale pentru companii din industria tutunului. Uneori, devine dificilă purtarea mai multor ,,pălării" în acelaşi timp. ,,Nu cunosc niciun mare designer care să-şi confecţioneze singur până şi catalogul şi cărţile de vizită", rezumă ea într-o singură idee problema fundamentală a oricărui creator român.
Absolventă de Arte dar şi de Finanţe, Lena a deprins, pe lângă elementele tradiţionale româneşti, şi o lecţie de viaţă dură: totul, până şi arta, se traduce inevitabil printr-un calcul de profit şi pierdere. ,,Suntem artişti, dar să nu uităm că, la sfârşitul zilei, mătasea nu se măsoară doar în metri, ci în bani", concluzionează ea. La colecţia inspirată de Bucureşti, Lena a lucrat un an de zile, găsindu-şi singură parteneri care să-i susţină proiectul. Prezentarea de modă s-a ţinut într-o fabrică dezafectată şi a avut un mesaj răscolitor: femeia din Bucureşti care-şi poartă peste tot ,,colivia" personală. Creaţiile Lenei au integrat toate elementele-simbol ale Capitalei: omniprezentele cabluri de tensiune, inscripţiile graffiti, câinii vagabonzi sau roţile maşinilor care demarează în trombă.
A fost o colecţie de concept, creată exclusiv pentru podium şi din care s-au pus în vânzare doar câteva piese cu imprimeu graffiti. Cei prezenţi la show au înţeles, însă, întocmai mesajul creatoarei: nimeni nu ia Bucureştiul pentru ceea ce este el de fapt. ,,E un oraş în care fiecare trăieşte pentru el, iar oamenii îşi aruncă gunoiul pe jos cu seninătate, ca şi cum strada nu le-ar aparţine tot lor", explică Lena, născută la Neptun dar ,,bucureşteancă" de 18 ani încoace. Suprema victorie a fost că a reuşit să-i facă pe cei prezenţi în sală să-şi asume realitatea: ,,Am spus doar: «Acesta este Bucureştiul, priviţi-l!»". La sfârşitul prezentării, oamenii din public aveau lacrimi în ochi.
Designer de Proverbe
Bucureştiul graffiti-ului şi al cablurilor de tensiune care strică fotografiile turiştilor a adoptat-o şi pe Andra Cliţan, din Baia Mare, care a ajuns să facă design purtând în minte imaginea, zgomotele şi mirosurile atelierelor de meşteşugari pe care le vizita aproape zilnic în copilărie. Primul său produs de inspiraţie tradiţională a venit, însă, la école Supérieure des Arts Décoratifs de Strasbourg, când a folosit ţesături şi tehnici specific româneşti pentru proiectul ,,genţii-obiect".
De atunci, colecţiile sale, care se vând inclusiv online, poartă, fiecare, câte ceva din tradiţia maramureşeană. Inspiraţia vine din lucrurile mărunte, inclusiv de la proverbele care reflectă filosofia de viaţă a românilor, şi se transpune în broderii tradiţionale (,,ciur"), în ,,ţoluri" de vară cusute în culori vii cu modele populare (flori, horă, soare) sau în mai-groasa ,,pănură" pentru sezonul toamnă-iarnă.
,,Cred că tocmai în elementele tradiţionale stă originalitatea unei colecţii şi capacitatea ei de a transmite un mesaj puternic despre România", crede tânăra de 27 de ani, care a absolvit şi Central Saint Martins College of Art &Design din Londra.
Te-ai Lua la Ceartă cu Pucci?
Când vine vorba de designul local, publicul român face, lejer, comparaţii şchioape cu Prada sau Dolce&Gabbana, uitând adesea că raportează, de fapt, un atelier cu zece persoane la o clădire cu cinci etaje plină-ochi cu designeri şi oameni de marketing. Viitorul modei româneşti atârnă, în cele din urmă, de o întrebare: vrei o rochie Lanvin care se vinde în o mie de bucăţi sau te-ar tenta creaţia unui român care nu are bani decât pentru cinci exemplare? Nu există răspuns corect sau greşit, doar o chestiune de alegere. ,,Să nu uităm că, în 1907, noi făceam răscoala iar parizienii aveau primul metrou", zâmbeşte Lena Criveanu. ,,E bine să-ţi asumi cine eşti şi de unde vii". Şi, mai ales, să nu strâmbi din nas la trandafirii moldoveneşti, nici să iei iile din borangic în derâdere. Designerii de la Emilio Pucci şi Yves Saint Laurent te-ar putea contrazice oricând.
Se încarcă comentariile...
