Forbes: O româncă restaurează fotoliile vechi și prețioase ale aristocrației din Paris

Deși trăim în secolul Hi-Tech, arta tapiţeriei a rămas neschimbată  de la Renaștere încoace. Daniela Olaru-Hudin redă „a doua tinereţe" fotoliilor vechi și valoroase din casele aristocraţiei pariziene.

În suplimentul „Forbes Life - Modă și Imagine" din luna martie a acestui an, ,Forbes România prezenta în premieră povestea româncei Daniela Olaru-Hudin, originară din Bacău, al cărui business cu decoraţiuni a pătruns din casele stil Ludovic ale francezilor până la Palatul Élysées. De câteva luni încoace, Daniela nu se mulţumește doar să înfrumuseţeze casele Parisului, dar le „resuscitează" și istoria. Împreună cu Gisele Bonnefond și Isabelle Barle, două franţuzoaice specializate în „tapiţeria tradiţională" (doar vag modernizată de-a lungul secolelor), românca dă o nouă viaţă fotoliilor vechi și preţioase din casele francezilor bogaţi.

Cu Fotoliul la Psiholog

Fiecare fotoliu (sau „relicvă", după cum îi place Danielei să-l numească) este un „pacient" care vine mai întâi la o consultaţie, urmând să i se pună diagnosticul și să i se stabilească tratamentul. În funcţie de complexitatea „bolii", fotoliul se poate pune „pe picioare", la propriu!, în maximum patru luni. Tot ca la doctor, sau mai degrabă ca la psiholog, clienţii care intră în atelierul Danielei cu fotografia unei vechi piese de mobilier din casa părintească așteaptă mai mult decât o simplă recondiţionare. Majoritatea așteaptă ca ea să asculte poveștile care îi leagă de aceste obiecte de mobilier. „În definitiv, nu sunt decât suporturile oboselii noastre", explică ea, cu un respect implicit faţă de bătrâneţea lemnelor care-i intră în atelier. Următorul pas este „vizita la domiciliu", care presupune luarea măsurilor obiectului, dar și inspecţia casei, pentru ca, odată recondiţionat, fotoliul să-și găsească ușor locul său.

  Din casă-n casă, Daniela a avut ocazia să atingă scaune Majorelle și Mackintosh, fotolii Napoleon al III-lea sau fotolii stil Ludovic al XV-lea sau al XVI-lea, precum și fotolii din anii '70. Odată ce pătrunzi în lumea obiectelor „vintage", ai parte și de triste revelaţii. Pentru Daniela, cea mai duioasă se leagă tot de România: cine s-ar fi gândit că fotoliile lăcuite din sufrageria părinţilor noștri, cu forme drepte, masculine, abia scăpate de focul din sobă, se vând acum cu câteva mii de euro? „Dacă am fi știut, sigur n-am fi aruncat nici recamierul, nici mesele lăcuite", spune ea, ca pentru sine, cu nostalgia amatorului devenit „conaisseur".

De când și-a descoperit noua pasiune, Daniela nu obosește să cutreiere depozitele de vechituri unde, printre sute de „lemne", are ocazia să descopere câte o raritate: un scaun dezbârnat care ascunde sub ţesătura brodată manual câte un superb model Napoleon al III-lea...

Transplant de Lemn

Dacă vi s-a părut trasă de păr comparaţia dintre un fotoliu și un pacient ajuns pe masa chirurgicală, ar trebui să-l cunoașteţi pe Fabien Richard. El intervine în situaţiile critice. De exemplu, în cazul unui fotoliu stil Napoleon al III-lea, căruia îi lipsea o porţiune mică dintr-un picior, Fabien a făcut o „grefă" de lemn din arhiva lui personală, care conţine bucăţi de lemn de câteva zeci sau chiar sute de ani vechime. A fost un transplant în toată regula! În funcţie de numărul persoanelor care au lucrat la refacerea unui fotoliu și numărul de „transplanturi" necesare, manopera variază între 1.000 și 4.000 de euro. Dincolo de bani, însă, satisfacţia Danielei se măsoară în cele treizeci de secunde în care clientul „face cunoștinţă" din nou cu vechiul său fotoliu, plimbându-și palmele pe suprafaţa materialului, într-un gest tandru. „C'est super, j'adore", sunt cuvintele magice, iar băcăuanca rezumă, aproape matern: „Am impresia că fotoliul îmi mulţumește, ca un căţel pe care l-am salvat din ploaie".

  În paralel cu recondiţionarea, Daniela confecţionează, la comandă, și fotolii noi în stil Ludovic. Lemnul brut este adus din Belgia, patinat  „à l'ancienne", apoi tapiţat și spătarul pictat direct pe material (fie catifele rezistente la uzură, fie mătăsuri de la Luciano Marcato sau Osborne&Little). Vechi sau noi, fotoliile „stil" nu trebuie să devină, însă, piese de muzeu, ci parte integrantă din viaţa proprietarului. Cel puţin asta e convingerea Danielei, care visează ca în fotoliile ieșite din mâinile ei să se odihnească, de-acum încolo, mulţi bunici înconjuraţi de nepoţei cu mânuţele murdare de ciocolată...  

Citiți mai multe despre fascinanta artă a tapițeriei clasice, în reinterpretarea unei românce, în numărul 43 al revistei Forbes România.