FORBES. Alexandru Ciucu: de la APACA la designul de costume pentru Regele Mihai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Ciucu (Foto: Sorin Stana)
Alexandru Ciucu (Foto: Sorin Stana)

A copilărit printre meșterii de la APACA și a ajuns să croiască redingote pentru Regele Mihai I. Pentru Alexandru Ciucu, o haină cusută impecabil e ca un business reușit: are mărimea potrivită, îţi dă prestanţă și nu se „șifonează" cu una cu două.

Deși atelierul lui Alexandru Ciucu se află ascuns în curtea fostei fabrici APACA, într-un labirint de parcări, ganguri și foste secţii de producţie, odată ce ai ajuns înăuntru, nu-ţi rămâne niciun dubiu că te afli pe teritoriul unui designer. Scrumiera din sala de așteptare este sculptată în forma unui centimetru de croitorie, pernele bej de pe canapea sunt brodate cu „Artist" iar gazda te întâmpină, ospitalieră, cu o cafea așezată pe un suport în formă de... nasture. Cafea pe care o poţi savura cu ochii la Coco Chanel, primul designer care a avut curajul să desfacă dintr-o mișcare corsetul rigid al modei, și a cărei fotografie alb-negru tronează chiar lângă intrare, într-o ramă de culoare argintie. Singurul chip pe care nu te-ai aștepta însă nici în ruptul capului să-l vezi flancat de diplome și fotografii pe pereţii din anticamera lui Ciucu este cel al lui Che Guevara, „El Comandante", chiar deasupra ușii care duce în sala de lucru. „Îl admir pe Guevara pentru spiritul lui liber", explică designerul, zâmbind ca pentru sine, iar imaginea pe care mi-o conturasem până atunci în minte se completează cu încă un element. Deci așa: un absolvent de finanţe dintr-o familie cu tradiţie în croitorie, care a studiat design-ul în Italia, și-a creat un business de succes din costume de lux la comandă - pentru care trebuie să fie psiholog, designer și om de marketing în același timp - și care, peste toate astea, îl admiră sincer pe Che Guevara.

Între Entuziasm şi Blazare

O ecuaţie complicată, dar nicidecum imposibilă. Iar dacă în ultimii 11 ani ai trecut măcar pe lângă vitrina unui magazin de costume „Tata și Fiul", atunci îl cunoşti şi tu, indirect, pe Alexandru Ciucu. Designerul în vârstă de 34 de ani este nimeni altul decât „fiul", al cărui brand bazat pe costume realizate la comandă s-a adăugat în 2006 businessului de familie.

image

Pentru că ideile cele mai bune se nasc adesea din mari nemulţumiri, hotărârea de a lansa un brand conex faţă de „Tata și fiul" a venit într-un moment în care entuziasmul creativ fusese înlocuit de blazare. Deși afacerea mergea bine, clienţii se aventurau rareori în afara croielilor clasice, în culori închise și „cuminţi", aproape previzibile. Singura formulă de a reconcilia creativitatea cu profitul rămâneau creaţiile la comandă: libertate de manevră, dar fără stocuri şi, mai ales, fără riscul de a rămâne cu hainele nevândute pe rafturi.

Paradoxul Redingotei

Investiţia iniţială, de circa 100.000 de euro, s-a dus în mare parte pe amenajarea unui spaţiu rafinat, pe măsura serviciilor, unde clienţii să uite că se află, de fapt, într-o veche fabrică de pe vremea lui Ceaușescu. Din 2006 încoace, peste 1.000 de clienţi i-au trecut pragul, inclusiv membrii Casei Regale a României, care i-au oferit, din februarie 2010, statutul de furnizor oficial. Reputaţia a jucat aici un rol esenţial, pentru că lumea croitorilor este un cerc strâmt, în care calitatea muncii îţi conferă, automat, girul celor din breaslă. „E o meserie care încă păstrează mândria lucrului bine făcut", apreciază Ciucu.

Chiar dacă lucrează în modă, un domeniu blamat pentru superficialitate, discursul designerului seamănă, pe alocuri, cu cel al unui filosof în formare, care a ales să facă practică într-un atelier de design pentru a studia mai bine oamenii. Auzindu-l vorbind despre costume și persoanele pentru care acestea sunt croite, nu ai zice că e vorba doar de însăilări cu aţa și acul ale unor stofe sau mătăsuri, pe dimensiunea fiecărui client. Pare că fiecare nasture ar putea fi cel puţin o metaforă pentru câte un lucru mai profund, pe care tânărul designer a învăţat să-l deducă, „pe pipăite", din mormanele de ţesături de toate culorile. „Cel mai important lucru în meseria asta este să înţelegi de ce un om care-ţi cere un anumit lucru ţi-l cere exact în acel moment", se avântă el în explicaţii. Apoi adaugă, zâmbind: „Este exact ca-n viaţă".

Dacă ar fi psiholog cu diplomă - nu doar în limitele pe care le cere profesia - ar putea face cu brio un studiu despre prejudecăţile oamenilor doar analizând reacţiile lor în momentul în care încep să li se propună modele de costume. Iar studiul de caz cel mai ofertant s-ar putea numi: „Paradoxul redingotei", obiectul vestimentar potrivit unei ceremonii clasice de nuntă. Dacă reacţia fiecărui bărbat la ideea de redingotă este, în primă instanţă, de refuz sau reticenţă, motivele frizează comicul. Bărbaţii plinuţi sunt convinși că nu le vine bine pentru că au câteva kilograme în plus, cei înalţi și slabi sunt siguri că îi dezavantajează din cauza înălţimii iar cei scunzi ar băga mâna-n foc că redingota le-ar tăia, vizual, și mai mulţi centimetri. „Dacă-i aduni pe toţi la un loc, reiese că redingota nu se potrivește nimănui", glumește Ciucu. Designerul îi liniștește, rând pe rând, explicându-le că redingota era, cândva, echivalentul sacoului. Toată lumea purta una și tuturor trebuia să le cadă bine.

image

Croitor de Rolls-Royce

Una dintre marile provocări ale meseriei este tocmai aceasta: să convingi clientul să nu gândească în sentinţe. Dacă soţia i-a spus cândva că nu-l avantajează culoarea maro sau un coleg a remarcat ce bine îi stă în sacou, un bărbat tinde să rămână cramponat toată viaţa de acea convingere. La fel cum, asemeni femeilor care cumpără un număr mai mic la haine, în ideea că vor slăbi un kilogram-două, bărbaţii sunt tentaţi să cumpere, dimpotrivă, o mărime mai mare, din dorinţa de a avea libertate de mişcare. Aici stă, în cuvintele lui Ciucu, și secretul unui costum bine făcut, pe măsură: trebuie să-ţi dea exact atâta lejeritate cât să nu-ţi ia din prestanţă. Un lux care variază, la Ciucu, între 600 și 1.000 de euro și durează până la șase săptămâni, cu ţesături importate de la mari case de modă italiene.

image

Până la sfârșitul conversaţiei cu Alexandru Ciucu, îţi dai seama și de unde vine  respectul său organic faţă de arta costumului și oamenii care o practică. A crescut, practic, pe holurile din APACA, într-o familie pentru care aţa și acul au fost obiectul muncii de două generaţii. Şi-a trăit copilăria şi începutul de adolescenţă pe vremea când fabrica din Militari avea 25.000 de angajaţi şi onora comenzi de un milion de costume pentru Rusia sau China. „Când ai intrat azi aici, parcarea era plină de autoturisme, nu-i așa?", întreabă el, retoric. Apoi rememorează: „În urmă cu 20 de ani, parcarea aia era plină de tiruri care încărcau mărfuri pentru export". La Revoluţie, Ciucu avea 14 ani, iar amintirile sale nu au nostalgia comunismului, ci mai degrabă a unei copilării trăite intens. Exact ca un meșter croitor despre care designerul își amintește, amuzat, că povestea oricui dorea să-l audă, cum „pe vremea lui Ceaușescu el o ducea mult mai bine". „Cum poţi să spui așa ceva?", îl apostrofau cei din jur. Până când meșterul și-a servit argumentul final: „Da, domnule, mie-mi era mult mai bine. Eram mult mai tânăr pe-atunci!". Ciucu râde cu poftă, apoi devine din nou sobru, se apleacă spre măsuţă, dă la o parte scrumiera în formă de centimetru de croitorie și apucă, cu grijă, mostra de lână adăpostită într-un pătrat transparent cu sigla Vitale Barberis Canonico, un mare producător italian. Trage un fir și îl privește în lumină, cu privirea încordată: „Uite, ăsta e un fir de lână din care scoţi un Super 160S".

După care se oprește o clipă, lasă privirea în jos și caută o explicaţie ca pentru un „neiniţiat": „Dacă vrei, Super 160S e ca un Mercedes clasa S. Nu e un Ferrari". Dacă pe piaţa din România se găsesc, cel mai adesea, ţesături de costum de calitatea unui Logan, iar la „Tata și Fiul" poţi găsi „de la Volkswagen până la Audi", Alexandru Ciucu ştie ce vrea de la brandul său: „Ţinta mea e de la Audi în sus, spre Rolls-Royce". Şi da, poate că în parcarea de la APACA nu mai opresc tiruri ca odinioară, dar undeva, într-un atelier în care „El Comandante" convieţuiește pașnic cu Coco Chanel, tânărul născut și crescut în lumea mosoarelor, a stofelor și a tiparelor desenate cu creta, acelaşi care privea cândva tirurile trecând, îşi petrece tot timpul asamblând „Rolls-Royce"-uri  pentru bărbaţii români de  succes. Nasture cu nasture.  

image

Citiţi mai multe despre businessul ,,Tata şi Fiul" în numărul 43 al revistei Forbes România.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite