Adevarul.ro

Liderii europeni ar face bine să se gândească serios la salvarea UE şi a braţului său, Uniunea Economică şi Monetară. Motivul pentru care aceste entităţi au probleme este gândirea nechibzuită. De la al Doilea Război Mondial încoace, mulţi lideri europeni au insistat - cu susţinere entuziastă de la noua Germanie de Vest democratică - pentru o tot mai adâncă integrare europeană ca modalitate de prevenire a altui război catastrofic. Cel mai mare ţel politic era un fel de „Statele Unite ale Europei".

Dar, din cauza diversităţii Europei, o uniune politică autentică nu este aplicabilă nici pe termen lung. Majoritatea europenilor nu doresc să fie conduşi de birocraţi iresponsabili de la Bruxelles şi de oficiali şi politicieni corupţi de la Strasbourg, sediul curent al Parlamentului European. Cei care fac regulile în politică  ar trebui să lase deoparte planurile de a recrea imperiul lui Carol cel Mare şi să se axeze pe multiplicarea beneficiilor imense ale unui comerţ chibzuit şi ale uniunii monetare.

Atunci când Piaţa Comună a fost lansată prima dată în Franţa, diplomaţii din Germania de Vest, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg de la mijlocul anilor '50 au făcut greşeala de a încerca să folosească uşa din dos a uniunii politice sub pancarta integrării economice. Pentru ca Franţa să li se alăture, Piaţa Comună şi-a început regimul dezastruos al subvenţiilor agricole uriaşe. A apărut şi contrastul odată cu aşa-numita Asociaţie Europeană a Liberului Schimb, condusă de Marea Britanie, acolo unde se punea accentul pe reducerea barierelor comerciale
între membri.

Liderii UE ar trebui să lase deoparte propria agendă politică şi să se axeze pe înlesnirea mutării bunurilor, serviciilor şi capitalului între graniţele statelor membre. Oamenilor le place uşurinţa cu care călătoresc în spaţiul UE, iar afacerile ar aplauda cu siguranţă dacă ar exista mai puţine regulamente care să le pună piedici în Uniune.  Uniunea Economică şi Monetară? Nu-ţi trebuie obişnuitele politici financiare dintre numeroasele ţări ca să te bucuri de o monedă comună. Pieţelor le trebuie doar să ştie că, de exemplu, dacă Grecia are acţiuni denominate în euro, atunci numai ea va fi responsabilă de plata dobânzii şi a principalului.

Dacă Grecia intră în imposibilitate de plată, asta va fi o veste proastă pentru investitori, dar care nu ar trebui să însemne sfârşitul valutei în sine (aşa cum nici imposibilitatea de plată a statului Illinois nu ar însemna sfârşitul dolarului american). Naţiunile s-ar bucura ca euro să fie moneda lor curentă dacă ar avea încredere că banca Centrală Europeană ar garanta integritatea euro. Cel mai uşor mod de a face acest lucru ar fi să lege euro de preţul aurului. Dar chiar şi fără asta, BCE tot ar putea să transforme euro într-o monedă dezirabilă, aşa cum Banca Centrală Germană (German Bundesbank) a făcut marca atât de atractivă din anii '40 şi până la introducerea euro.

Din păcate, crizele datoriilor din Grecia, Spania şi Portugalia au făcut ca Franţa şi Germania - cu susţinere, din păcate, din partea SUA - să forţeze Banca Central-Europeană (BCE) să manevreze acţiunile suspecte ca şi când ar fi fost bune. Germania şi Franţa nu au capacitatea de a garanta toate datoriile potenţialilor „leneşi" ai Europei. Şi nici Fondul Monetar Internaţional sau SUA.

Cu alte cuvinte, SUA, Germania şi Franţa ştirbesc puterea euro cu pretextul că o salvează.

Dacă europenii sunt îngrijoraţi de şocurile ulterioare ale unei potenţiale căderi a Greciei, atunci pot adopta măsuri specifice ca să treacă peste acest lucru, cum ar fi infuzii de capital de urgenţă în băncile afectate. Pieţele trebuie să înţeleagă că denominarea unui activ în euro nu implică garantarea acestuia de către Banca Centrală Europeană. Restructurarea datoriei Greciei, făcută într-un mod care a determinat creditorii să sufere pierderi ale capitalului investit, va ajuta, în cele din urmă, la însuşirea acestei lecţii dure.