Forbes. Când nu mai e fun

Asumarea unor riscuri calculate este de cele mai multe ori factorul diferenţiator al oamenilor de succes, fie că e vorba de oameni de afaceri sau de sportivi de top, precum Valentino Rossi, un puşti care la 18 ani câştiga primul său titlu mondial la motociclism în chiar ultimul viraj al cursei.

În urmă cu vreo şase-şapte ani, excentricul miliardar britanic Richard Branson avea o emisiune de televiziune care se numea „Miliardarul Rebel" (mai exact, The Rebel Billionaire). Adică alternativa lui Branson la o emisiune mult mai celebră, „Ucenicul" (The Apprentice), a unui alt miliardar excentric - americanul Donald Trump.

Probabil că nimeni nu îşi aduce aminte acum de emisiunea lui Branson, cu atât mai puţin de o scenă petrecută chiar la sfârşit, când Branson l-a pus pe câştigător în faţa unei situaţii inedite. El putea alege cecul de un milion de dolari (emisiunea era transmisă în SUA, la canalul de televiziune Fox, concurent al NBC, care făcuse emisiunea lui Donald Trump) sau îşi putea încerca norocul pentru un premiu surpriză.

Avea exact 50% şanse de succes, pentru că pariul implica o monedă. Dacă ar fi nimerit, pleca acasă cu cecul de un milion de dolari şi premiul surpriză, iar dacă nu, pierdea tot. Dar ar fi părut cool şi, având în vedere profilul de risk-taker al lui Branson, i-ar fi putut face o impresie şi mai bună temerarului şi extravagantului miliardar britanic, cunoscut dincolo de imperiul de firme Virgin şi prin numeroasele reuşite şi eşecuri de a doborî record după record traversând oceanele lumii în balon sau în diverse alte ambarcaţiuni.

Previzibil sau nu, tânărul a ales cecul de un milion de dolari, mai ales că avea o mică firmă de comerţ, iar banii l-ar fi ajutat foarte mult în extinderea acestei activităţi.

„Ai făcut alegerea corectă să nu rişti totul într-o situaţie pe care nu o puteai controla", a sunat sfatul britanicului, care rezumă, simplu, situaţia într-o lecţie de viaţă: „Fii curajos, dar nu face pariuri. Îmi place să risc, dar sunt riscuri calculate".

Asumarea unor riscuri calculate este de cele mai multe ori factorul diferenţiator al oamenilor de succes, fie că e vorba de oameni de afaceri sau de sportivi de top, precum Valentino Rossi, un puşti care la 18 ani câştiga primul său titlu mondial la motociclism în chiar ultimul viraj al cursei. Rossi era în urma lui Max Biaggi, concurentul direct la titlul mondial.

„Când intri în acea curbă, nu vezi nimic din ceea ce se întâmplă după ieşire. Trebuie să conduci din memorie. Nu ai idee când poţi frâna, începi să îţi dai seama abia când ai ieşit din curbă, iar dacă nu ai ales trasa ideală, nu mai poţi face nimic. Am simţit cotul meu lustruindu-i uşor motocicleta. Mai întâi eşapamentul, apoi roata din spate. Ştiam că îmi asum riscuri mari. Dar trebuia. Era singura şansă de a-l depăşi înainte de momentul la care trebuia să frânăm în curbă. Eram chiar lângă el şi, dintr-o dată, a fost prea târziu pentru el să reacţioneze. Am devenit campion mondial".

Descrisă cu lux de amănunte de Rossi în preambulul autobiografiei sale „Ce ar fi fost dacă nu aş fi încercat", întâmplarea poate fi regăsită (cu variaţii, bineînţeles) în cărţile autobiografice ale oricărui alt mare sportiv legendar: ciclistul Lance Armstrong, tenismanul Andre Agassi sau fotbalistul Diego Maradona.

Mai este însă un motiv pentru care am grupat toate aceste exemple de mai sus. Dincolo de ideea de riscuri calculate, toate aceste personaje - de la afaceriştii Branson şi Trump până la sportivii legendari - mai au ceva în comun: pasiunea. Pasiunea pentru viteză a lui Rossi, a lui Maradona pentru mingea pe care o lovea cu piciorul în fiecare zi în drumul spre şcoală, când era privit ca un ciudat, a lui Trump pentru extravaganţă sau a lui Branson pentru adrenalină (sau ceea ce el numeşte drept „fun").

Adică exact acel ingredient care nu se găseşte în majorări salariale sau bătăi pe umăr din partea şefilor. Ci undeva, mult mai profund. În interiorul fiecăruia dintre noi. Ce ar fi dacă am încerca?