Forbes. Tare ca vodca e gustul publicităţii!

Lumea publicităţii românești este bolnavă de „gusturi". Nu există calup de reclame TV în care să nu fie un spot care să te seducă cu un „gust".

Simt că mi-a rămas ceva în gât. Beau în căușul palmei două guri de apă de la robinet. Are un gust care mă bagă în boală. Plescăi. (Ar merge un gât de votcă, dar se va spune că scriu la beţie.) Mă gândesc că sunt câţiva oameni din industria noastră de publicitate care ar fi în stare, cu talent și pricepere, să promoveze fără să le tremure pleoapa un asemenea produs: apă îmbuteliată de la robinet. S-o poziţioneze, să-i croiască un concept, să-i atașeze un slogan și s-o vândă. Numai buget de publicitate pentru apă chioară să fie, că destui s-ar prezenta la pitch! Banii n-au miros, chiar dacă apa asta te bagă în spital.

Lumea publicităţii românești este bolnavă de „gusturi". Nu există calup de reclame TV în care să nu fie un spot care să te seducă cu un „gust". N-am verificat (pentru că mi-e greaţă de la apa de canal), dar așa o fi scriind în cărţile de advertising: dacă ai de promovat un produs alimentar atunci trebuie neapărat să-l diferenţiezi prin gust. Și să transmiţi consumatorilor mesajul că produsul pe care urmează să-l bage în stomac are un gust unic. Parcă toţi publicitarii s-au oprit la acest capitol din cărţile de advertising! (Dacă ar exista capitolul!) Să fim bucuroși când mâncăm brânza Hochland („Bucuria gustului"), bucuroși că mai avem încă bani s-o cumpărăm. Să simţim alături de Maia Morgenstern „bogăţia gustului" când bem cafeaua Doncafé („Simte bogăţia gustului"). Cum putem să simţim „bogăţia gustului" (ce absurditate!), asta este o chestiune pe care numai autorii reclamei o pot explica. Dar și biscuiţii Tuc (de la Kraft Foods) ne asigură că sunt „mereu gustoși". Dacă îi mâncăm în termenul de valabilitate înscris pe ambalaj. („Mereu gustos, mereu la 'ndemână".)

Ne întoarcem în copilărie cu ajutorul lactatelor de la Napolact („Gustul de odinioară"). După ce consumăm nostalgia, inevitabil, ne vom îndrăgosti pe veci, mâncând lactatele Tnuva („Păstrează gustul dragostei"). Mâncăm cerealele Vitalis și vom ţopăi fericiţi, strigând: „Atât de gustos, atât de hrănitor!". (Aţi observat, probabil, că toate personajele din reclame sunt oameni fericiţi. Nu suferă din cauza lefurilor tăiate de Guvernul Boc, nu-i apasă ratele la bancă și nu sunt terorizaţi de soacre și de șefi idioţi.) Și lactatele Măriuca (aparţinând aceluiași producător Tnuva) au inventat un „gust". Dar gustul ăsta are pretenţii: „Gustul tradiţional are poftă de ceva nou".

Nici berile din frigider n-au scăpat de „gust". Marca Neumarkt are un „gust puternic și amărui". Gustul ăsta trebuie să ne dea putere, nouă, bărbaţilor! Putem să bem Neumarkt (cu responsabilitate!) ca să fim puternici, până ne prăbușim clampă în... nu, nu în lumea viselor, ci în „lumea gustului", mâncând chipsurile Chio Premium. Iertaţi-mă, dar cel care a aprobat „Descoperă lumea gustului" cred că a fost beat la locul de muncă. Dar, până la urmă, este problema producătorului, dacă reclama cu „Lumea gustului" va vinde chipsurile Chio! Este posibil ca reţeta asta publicitară, ce mizează pe „gust", să funcţioneze, adică să vândă. Cred, însă, că bietul consumator care va scăpa teafăr de bombardamentul mesajelor cu „gust" va arăta ca personajul din spotul „Romulus" - „Latină nouă, pe înţelesul tuturor". Pentru o astfel de reclamă, realizată de Papaya Advertising pentru clientul Trust LF Distilleries din Focșani, merită să stai în faţa televizorului și s-o revezi de zeci de ori. (Asta dacă producătorul lui „Romulus" are un buget de media corespunzător.) Pe sărăcia asta de idei din publicitatea noastră, spotul pentru „Romulus" îmi umple inima de bucurie.

Chiar merită să trăiești (și să bei!) în publicitate cu o astfel de reclamă! Este o execuţie impecabilă: poziţionarea brandului, conceptul, interpretarea (memorabilă!), sloganul și umorul bine dozat. Ţăranul tras de vacă până la cârciuma din sat, „în repetate contacte" (cu pământul), are toate șansele să intre în memoria colectivă, cum se spune. Atât în memoria „clasei muncitoare și a ţărănimii", cât și în cea corporatistă (ai cărei membri, se știe, beau apă plată cu lămâie).

Dar cred că protagonistul reclamei va face valuri mai cu seamă în lumea băutorilor profesioniști. Reclama pentru „Romulus" chiar trezește poftă de băutură. Pentru că ce altceva mai minunat este pe lumea asta (când toată lumea trage de tine: guvernul, Fiscul, nevasta, șeful, copiii, chiar și vaca!) gestul de a da pe gât, cu o sete nebună, un pahar de „Romulus" - băutură alcoolică de calitate cu... gust, pardon!, cu aromă de votcă, de rom, de prune sau de vișine!

Plescăi de poftă. Deși nu sunt în targetul lui „Romulus", nu mă pot abţine să nu dau pe gât „una mică" cu aromă de votcă. Apoi, îmi clătesc gura cu apă de la robinet. Absolut!