Forbes. România la promoţie
0
România s-a transformat într-o uriaşă superofertă. Este o ţară la promoţie! Peste tot unde te mişti te lovesc „superpreţuri", „megadiscounturi", „oferte irezistibile" şi „preţuri incredibile".
Cu două zile înainte de Revelion, în gara din Galaţi, aşteptând să tragă rapidul de Bucureşti pe linie, am intrat în restaurant, ca să mă încălzesc cu o cafea. O cârciumă obişnuită într-o gară capăt de linie: fum de ţigară de la trei muşterii care molfăiau ceva la o masă, o putoare grea de ulei încins şi muzică la difuzor de la un FM local. Atmosferă suportabilă. Până să comand cafeaua ospătăriţei, am citit în vitrina tejghelei un anunţ scris cu carioca pe o coală de hârtie: „SUPER OFERTĂ! Între 12.12. şi 31.12. 2010, 100 gr de Stalinskaya la 3,50 lei". Beat să fi fost să nu profit de această votcă la superofertă! Am cerut o Stalinskaya la trei lei jumate şi, dintr-o dată, gara din Galaţi mi s-a părut mai frumoasă decât „Gară pentru doi", film cu Lyudmila Gurchenko şi Oleg Basilashvili. Ce putere de seducţie au promoţiile!
În aceste vremuri de criză, când românii îşi scot mai greu banii din buzunare, când producătorii se zbat să-şi păstreze cotele de piaţă şi să-şi menţină vânzările la un nivel acceptabil, care să le asigure şi o marjă de profit pe placul acţionarilor, promoţiile zburdă ca... miei pe câmpii. România s-a transformat într-o uriaşă superofertă. Este o ţară la promoţie! Peste tot unde te mişti te lovesc „superpreţuri", „megadiscounturi", „oferte irezistibile" şi „preţuri incredibile". Ne aflăm în plin război al preţurilor. „Frontul" pornește de la rafturile hipermarketurilor, trece prin pieţele tradiţionale, târguri, magazine, farmacii, bănci şi ajunge până la tejghelele cârciumilor. Măcar dacă am asista, într-adevăr, la scăderea reală a -preţurilor!
Pe „frontul" războiului de la rafturi, comunicarea promoţiilor se face pe un ton isteric, parcă vine sfârşitul lumii, fiecare superofertă vrea să fie băgată în seamă. Mult zgomot pentru... o adâncă sărăcie. Citesc pe eticheta unei cutii cu icre, produse de o firmă din Bacău, un mesaj scris cu majuscule, de un etuziasm tembel: „PREŢ DE SUPERCRIZĂ!". Într-adevăr, până şi criza a devenit super... Dar ceea ce mi se pare de-a dreptul o bătaie de joc la adresa consumatorilor sunt etichetele de pe rafturile supermarketurilor care arată cu o culoare roşie un preţ „imbatabil", scris mare, dar acesta este valabil numai pentru mai multe bucăţi cumpărate. Preţul pentru o bucată este scris cu corp mic, nici cei mai buni vânători de iepuri nu-l zăresc din prima. Tertipul acesta ieftin de manipulare a cuprins rafturile hipermaketurilor, de la iaurturi până la salamuri şi de la zahăr până la bere... Până şi becurile, becurile acelea chioare, erau vândute în urmă cu câteva săptămâni într-un supermarket din Titan cu 1,32 lei pentru trei bucăţi şi (scris mic, mic de tot!) cu 1,98 lei pentru o bucată.
Şi calupurile publicitare radio-TV au fost pline de promoţii, mai cu seamă în decembrie. Am fost ademenit de Altex să-mi cumpăr un Espresso Philips „la numai (sublinierea mea) 1.299,9 lei". Ce mare afacere şi cu acest adverb numai, care a fost pus acolo de parcă aparatul ar fi ieftin ca o... sută de votcă! Dar Domo ne-a adus cu picioarele pe pământ: „Descoperă era înaltei tehnologii, acum la preţuri pământene!". Ce-or fi „preţurile pământene"? Aha, este o metaforă pentru noi, pământenii, iar marţienii probabil au dat năvală la Domo!
Mă întreb dacă toată această gălăgie publicitară are vreun rost. Dacă nu cumva sunt nişte „gloanţe" trase aiurea care, în loc să genereze vânzări, îi enervează şi-i zăpăcesc pe consumatori. Nu am consultat vreun studiu care să arate comportamentul consumatorilor din mediul rural. Oricum, aceştia sunt în afara atenţiei şi preocupărilor advertiserilor. Nu am nici un alt studiu ce vizează consumul în micile oraşe. Tare mă tem, însă, că toate ofertele şi promoţiile care defilează pe canalele mass-media îi lasă indiferenţi pe locuitorii din Turda, Moreni, Tecuci, Ţăndărei sau Bârlad.
Oamenii din aceste oraşe cumpără alte „branduri", care nu apar niciodată pe TV sau în ziare... Sărăcia îi determină să cumpere alţi detergenţi şi alte iaurturi decât cele din reclame. Cred că s-a căscat o prăpastie între clienţii publicitari şi popor (pretenţios cuvânt!). Aşa cum există o prăpastie între politicieni şi electorat. Cred că această prăpastie începe să existe şi în marile oraşe, pentru că oamenii cumpără produsele sub brandurile proprii ale supermarketurilor şi hipermarketurilor (Clever, Aro, Nr.1, Winny şi Quality), mult mai ieftine decât cele promovate agresiv. Aşa încât, mă întreb cât de eficiente mai sunt reclamele TV...
Am mai băut o Stalinskaya. Cu o asemenea promoţie merita să fac Revelionul în gară la Galaţi. M-am urcat în tren cu lacrimi, ca în filmul „Gară pentru doi"
Se încarcă comentariile...
