Forbes. Jay-Z şi Warren Buffett: avere, succes şi generozitate
0
Într-o dimineaţă caldă de septembrie l-am dus pe unul dintre cei mai buni artişti din toate timpurile, Jay-Z, să-l cunoască pe cel mai bun investitor al tuturor timpurilor, Warren Buffett, în casa acestuia din Omaha, Nebraska.
Scopul nostru a fost să surprindem viziunile foarte diferite ale celor doi despre succes şi avere şi să vorbim despre obligaţiile sociale care apar odată cu acestea.
Au descoperit până la urmă că au mai multe în comun decât s-ar fi aşteptat cineva să existe între un rapper de 40 de ani din Brooklyn şi guru al profiturilor.
STEVE FORBES: Voi doi sunteţi unici. În domenii total diferite, fiecare dintre voi a atins un nivel al succesului aproape legendar. Ce aţi făcut ca să fiţi atât de diferiţi de restul lumii?
WARREN BUFFETT: Eu am fost norocos fiindcă am început totul devreme. Tata a lucrat în investiţii, şi mă duceam la el la birou sâmbetele. La vârsta de şapte ani am început să citesc genul acesta de cărţi, pe care le aveam peste tot în casă, aşa că a ştiut ce vreau să fac în viaţă foarte devreme, ceea ce este un avantaj enorm.
Nu ai nevoie de foarte mulţi neuroni în această industrie. Am spus mereu că dacă ai un IQ de 160, dă 30 de puncte altcuiva, fiincă nu ai nevoie deloc de ele în investiţii. Ai mare nevoie însă de stabilitate emoţională. Trebuie să poţi gândi independent, iar când ajungi la o concluzie trebuie să nu-ţi pese de ce spun alţii. Urmează doar faptele şi propria raţiune, lucru care li se pare extrem de greu multora. Dar eu am fost norocos, fiindcă m-am născut cu această capacitate.
STEVE FORBES: Ieri vorbeam la cină despre cum în tenis, majoritatea dintre noi nu va ajunge niciodată să joace la Wimbledon. Dar dacă ne concentrăm îndeajuns şi dăm mingea peste plasă, şi nu încercăm să ne dăm prea mari, rezultatele o să fie bune.
WARREN BUFFETT: Se aseamănă puţin cu regulile mele. Prima regulă este că nu pierd, iar a doua regulă este că niciodată nu uit prima regulă. Nu este vorba de a lua nişte decizii extraordinare, ci de a nu lua unele dezastruoase. De la Ben Graham am învăţat cum să nu produc dezastre în investiţiile mele.
STEVE FORBES: Jay, tu eşti într-o industrie şi mai competitivă. Nu există niciun tânăr în această ţară care la un anumit moment să nu vrea să ajungă vedetă. Iar tu nu numai că ai reuşit acest lucru, dar ai şi un succes enorm.
JAY-Z: Povestea mea este un pic invers decât cea a lui Warren, fiindcă am început mai târziu. Primul meu album a ieşit pe piaţă când aveam 26 de ani, deci eram ceva mai matur. Albumul conţinea toate acele emoţii şi stări complexe şi straturi pe care un album hip-hop obişnuit nu le are dacă îl înregistrezi la 16-17 ani, fiindcă nu ai o experienţă atât de bogată pe care să o împărtăşeşti lumii întregi. La acel moment eu aveam atât de mult de spus lumii, şi nici până acum nu am uitat acele lucruri, aşa cum spui şi tu. Nu uiţi niciodată adevărurile în care crezi, lucrurile de bază care te fac să ai succes.
STEVE FORBES: Jay, ne-ai spus la prânz că dragostea ta pentru cuvinte a început la o vârstă fragedă de la o profesoară din clasa a VI-a care ţi-a insuflat-o şi care nu te-a părăsit de-atunci.
JAY-Z: Am crescut în Marcy Projects în Brooklyn, unde sălile de clasă erau pline, deci era extrem de greu pentru profesori să acorde tuturor în parte atenţie. Acolo am cunoscut-o pe profesoara mea din clasa a VI-a, domnişoara Lowden. Probabil c-a văzut ceva special la mine, fiindcă mi-a acordat această atenţie şi mi-a insuflat dragostea pentru cuvinte. E haios cum un pic de atenţie schimbă totul.
STEVE FORBES: Când ti-ai dat seama că trebui să priveşti muzica ca pe o afacere, ca să nu ajungi ca mulţi alţii, să pierzi tot ce ai?
JAY-Z: Ăsta a fost cel mai mare truc muzical, să convingi artiştii că poţi ajunge cunoscut şi să ai şi bani. Cei care făceau milioanele au spus acest lucru. Era un lucru aproape ruşinos, mai ales în rock 'n'roll. Hip-hopul a fost de la început aspiraţional. A contrazis mereu noţiunea că un artist nu se poate gândi şi la bani.
STEVE FORBES: Există în tot ce faci acel element de noroc pe care nu-l poţi cântări. Warren, te-ai gândit şi tu la noroc.
WARREN BUFFETT: Există noroc cu carul. Numai faptul că te-ai născut în SUA în anii '30, atunci când şansele erau de 30-1 împotriva mea. Nu aveam nicio legătură cu Statele Unite când am ales acest loc pentru a începe afacerea. Şi nici cu faptul că aveam gene bune pentru anumite lucruri. Într-un fel eram legat de distribuţia capitalului, iar a fi legat de distribuţia capitalului nu ar fi însemnat nimic în Nebraska în urmă cu două sute de ani. Dar aici mă aflam în acest sistem capitalist ce urma să fie bogat în curând, iar ceea ce am făcut a avut rezultate extraordinare în sistemul de piaţă pe care îl avem. Jay a explicat acest lucru perfect când a spus cum el înregistrează pentru sine şi banii vin după aceea. Am făcut ceea ce-mi place: nu poţi fi mai norocos de atât.
STEVE FORBES: Jay, în locul în care ai crescut, ai putut foarte uşor să fii închis.
JAY-Z: Da, foarte puţini oameni din cartierul meu reuşesc să scape de acolo. Nici nu se pune problema de a avea succes, ideea este să scapi viu sau doar la închisoare. Un foarte bun prieten de-al meu care tocmai s-a întors acasă, unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care ai putea să-i întâlneşti, care a stat 13 ani la închisoare. Şi am fost împreună în fiecare zi.
STEVE FORBES: Asta ne aduce la folosirea banilor. Warren, capacitatea ta de a folosi capitalul, de a-l înmulţi a fost un serviciu extraordinar pe care l-ai făcut. Acum câţiva ani te-ai hotărât să faci altceva cu banii.
WARREN BUFFETT: Dacă ne întoarcem la perioada când aveam 20 de ani, poate că sună nesuferit, dar ştiam pe atunci că am să fiu bogat. Eu şi cu soţia mea am hotărât atunci c-o să ne bucurăm de viaţă. Că o să avem tot ce se poate folosi şi tot ce
avem nevoie. Şi am simţit, într-un fel sau altul, că toţi acei bani se vor duce pe cauze sociale. Credeam că soţia mea va trăi mai mult ca mine, fiindcă ei îi plăcea procesul de a vedea oamenii cu probleme rezolvându-şi-le cu ajutorul banilor. Eu credeam că-i voi strânge şi ea se va ocupa de distribuirea lor. Dar sumele mari de bani aveau să vină mai târziu, iar ea a murit şi eu am supravieţuit, şi a trebuit să iau o decizie privind cea mai bună metodă de a cheltui acești bani într-un mod inteligent şi cât mai repede. Mi-a venit ideea de a-i împărţi în cinci fundaţii, cea mai mare fiind Gates Foundation. Asta s-a întâmplat acum patru ani, şi sunt mai mult decât mulţumit de decizia mea.
STEVE FORBES: Jay, tu abia începi să faci opere de caritate. Ai înfiinţat
Fondul de Burse Sean Carter. Cum crezi că
va evolua?
JAY-Z: Motivul pentru care m-am axat pe asta este că un lucru atât de mic mi-a schimbat viaţa, nu? O profesoară din clasa a VI-a mi-a spus „Ştii ce, eşti destul de deştept". Iar eu am crezut-o. Am spus „Sunt deştept, da?". Şi ea mi-a dat acea şansă. De aceea primul lucru pe care-l fac este un fond bursier, fiindcă sunt o groază de copii foarte inteligenţi din aceste zone urbane care pot avea succes dacă li se oferă şansa.
STEVE FORBES: Filantropia şi afacerile sunt părţile opuse ale aceleiaşi monede, să acoperi nevoile şi dorinţele altora, în moduri diferite.
WARREN BUFFETT: Filantropia e mai grea decât afacerea, Steve. În afaceri cauţi să faci lucrurile uşor. Dacă oamenilor le-a plăcut să bea Coca-Cola timp de 100 de ani, probabil că le va plăcea şi în următorii 100 de ani. Nu-ţi trebuie foarte mulţi neuroni ca să-ţi dai seama de asta. Ca filantrop, te lupţi cu problemele grele din societate, lucruri în care oamenii au investit inteligenţă şi bani şi nu prea au rezolvat nimic. Educaţia este un exemplu excelent. Gates se chinuie să stopeze poliomielita. Au ajuns la 99% rezultate. Dar acel 1% e cel mai greu de obţinut, şi nimeni nu ştie sigur dacă îl vor atinge.
STEVE FORBES: Cum plănuiţi fiecare dintre voi să transmiteţi mesajul propriu despre filantropie? Warren, tu şi Bill Gates aţi făcut un lucru îndrăzneţ prin mişcarea Giving Pledge.
WARREN BUFFETT: Modul în care am transmis mesajul a fost să cumpăr un exemplar din Forbes, să mă uit la lista de 400 din top şi să încep să dau telefoane! Bill şi Melinda au făcut acelaşi lucru şi oamenii au fost mai săritori decât am fi crezut. În multe dintre cazuri am ales oameni despre care ştiam deja că au interese filantropice foarte puternice, şi într-un mod foarte discret, i-am rugat să facă un compromis, nu legal ci moral, că vor dona jumătate din averea netă câştigată în timpul vieţii şi după moarte. Cam jumătate dintre cei pe care i-am rugat au spus că sunt încântaţi să facă asta, şi i-am rugat să-şi spună poveştile de viaţă pe site-ul nostru givingpledge.org.
STEVE FORBES: În curând şi Jay va fi in listă. Jay, tu cum transmiţi acest mesaj publicului tău, că a dărui nu înseamnă numai bani? Ar putea fi şi timp, aşa cum a făcut profesoara ta din clasa a VI-a?
JAY-Z: Ca entertaineri, suntem prima generaţie care scoate profit de pe urma talentului. Mulţi ani artiştii au murit faliţi, fiindcă companiile de înregistrări profitau de pe urma lor. Ştiu că există o generaţie viitoare de staruri în cartierul meu pe care trebuie s-o ajutăm ca să ajungă ceea ce trebuie dacă are această şansă.
STEVE FORBES: În 50 de ani, când oamenii vor spune Warren Buffett, ce cuvinte vor avea în minte?
WARREN BUFFETT: Probabil că se vor gândi la Berkshire Hathaway. Sper că va mai exista până atunci şi va fi profitabilă, fiindcă dacă nu va fi aşa, o să mă întorc să-i bântui! Nu, ceea ce am făcut nu a fost foarte complicat. Doar am urmat învăţăturile altcuiva. Cred că dacă ar fi să aleg un cuvânt, acesta ar fi „învăţător". Jay a vorbit despre profesoara lui din clasa a VI-a. Cred că aproape oricine a avut succes a avut un învăţător, cineva care şi-a pus amprenta asupra lui. Dacă poţi da acest lucru mai departe, chiar cred că valorează mai mult decât banii.
Se încarcă comentariile...
