Forbes Editorial. Un an dintr-o privire

Aţi observat cum cei mai mulţi dintre speakerii motivaţionali răspund evaziv la aproape orice întrebare concretă? Îi întrebi ce cred că ar trebui să faci într-o anumită situaţie sau ce părere au despre o anumită conjunctură, iar ei folosesc, invariabil, construcţii de genul „da şi nu", „depinde", „sunt avantaje şi dezavantaje".

Îi întrebi ceva concret despre România, iar ei îţi oferă nişte paralele cu ceva ce au făcut/văzut prin India sau Polonia sau mai ştiu eu ce alt colţ izolat de lume. Dar le nimeresc al naibii de bine.

De cele mai multe ori, răspunsul la orice întrebare vine tot de la cel care ridică întrebarea, iar simplul motiv că trainerul/consultantul/speakerul ajută la limpezirea şi ordonarea gândurilor justifică aproape în fiecare dintre cazuri cele câteva zeci sau sute de  euro cât costă taxa de participare.

Celebrul consultant german Roland Berger le vorbea oamenilor de afaceri români încă de acum patru ani, în plin avânt economic, de potenţialul reprezentat de piaţa chineză, de rolul inovaţiei sau de internaţionalizarea afacerilor,  iar profesorul Michael Porter sintetiza încă din 2007, cu un an înainte de instaurarea crizei, că în România exista o bulă a consumului. Sau, mai degrabă, a supraconsumului.

Ce mi s-a părut fascinant era că profesorul Porter puncta în discursul său amănunte care lăsau impresia că făcuse vreun studiu detaliat al economiei româneşti, deşi lui îi fusese de ajuns o discuţie de o oră şi ceva cu câţiva dintre managerii şi antreprenorii de top din ţară pentru a-şi creiona o analiză SWOT (cu pericole şi oportunităţi). Paradoxal, aceiaşi manageri şi antreprenori s-au declarat de atunci încoace în repetate rânduri surprinşi de venirea (şi mai ales amploarea) crizei în România, multe dintre companiile lor fiind acum în insolvenţă sau chiar faliment.

Iar surpriza neplăcută din business a fost doar începutul, prăbuşirea afacerilor suprapunându-se în multe dintre cazuri cu probleme şi în viaţa personală. Cu surprindere am constatat că mulţi au o sănătate (prea) şubredă pentru vârsta lor, iar doi ani de criză i-au îmbătrânit foarte mult.

Demotivarea, blocajul mental, pesimismul extrem şi lehamitea sunt acum inamici cel puţin la fel de periculoşi pentru managerii şi antreprenorii din România precum falimentul Lehman Brothers sau modificările repetate din domeniul fiscal.

După cum îmi spunea recent, cu entuziasm, un manager din imobiliare, „în 2009 şi prima jumătate a lui 2010 nu mi-a sunat aproape deloc telefonul, însă anul acesta am primit telefoane încă din primele zile".

Morala este că lumea a devenit acum mult mai plată, vorba cunoscutului jurnalist şi scriitor american Thomas Friedman, iar aceasta poate fi în avantajul sau în dezavantajul managerilor şi antreprenorilor din ţările mai slab dezvoltate, care vor sesiza sau nu oportunitatea de a arde etape importante în dezvoltare. Iar de modul cum îşi vor structura ideile, îşi vor regăsi motivaţia şi vor profita managerii şi antreprenorii de la noi de aplatizarea lumii vor beneficia şi angajaţii lor. Adică, în cele din urmă, noi toţi. Pentru că motivaţia, entuziasmul, pesimismul sau demotivarea sunt molipsitoare. Mai ales când se citesc în ochii unuia dintre conducătorii cetăţii