Cei mai bine plătiţi manageri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câştigurile celor mai bine plătiţi CEO din Statele Unite sunt rotunjite de deţinerile la bursa, dar şi de bonusurile de performanţă. Acestea se acorda însă în funcţie de renumele şi longevitatea managerului, şi mai puţin pe baza eficienţei sale.

Cei mai bine plătiţi zece manageri din Statele Unite au adunat anul trecut 1,56 de miliarde de dolari, clasamentul fiind condus de Larry Ellison, cu peste jumătate de miliard de dolari câştigaţi anul trecut. În total, lista de 500 de manageri realizată de revista Forbes indică suma totală de 5,7 de miliarde de dolari.

Câştigurile unui CEO sunt calculate ca suma a salariului şi a bonusurilor, la care se adaugă alte compensaţii, cum ar fi valoarea realizată din acţiunile de la bursă. Datele sunt cele raportate de fiecare dintre cele 500 de companii la bursa. Spre deosebire de alte clasamente, Forbes calculează şi eficienţa managerului în funcţie de salariul primit.

Concluzia? Mulţi dintre fruntaşii clasamentului au obţinut în jur de 100 de puncte de eficienţă, din 179 posibile. Aşadar, în calculul salariului top managerilor intră nu doar deciziile de business, dar şi renumele şi longevitatea acestora.

Lawrence ("Larry") Ellison, este liderul clasamentului. El este şeful companiei de software Oracle şi a avut în 2008 un salariu de doar un milion de dolari, la care se adaugă bonusuri de aproape 11 milioane de dolari anual. Faţă de media câştigurilor din industria de software, Ellison a primit anul trecut bonusuri de zece ori mai mari.

Cel mai probabil, este pentru că Oracle s-a luptat să achiziţioneze compania Sun Microsystems şi a reuşit să încheie deal-ul, în faţa eternilor adversari IBM şi Hewlett-Packard. Câştigurile lui Ellison sunt rotunjite binişor de cei 543,75 milioane de dolari câştigaţi în 2008 de pe urma acţiunilor Oracle deţinute de acesta la bursă (are un pachet de 23% din acţiuni).

Deşi gradul de eficienţă al managerului a fost calculat de revista Forbes la doar 103 (dintr-un maxim de 179), Larry Ellison s-a clasat totuşi pe primul lor între cei mai bine plătiţi CEO din Statele Unite.

Explicaţia rezidă în faptul că managerul a petrecut ultimii 32 de ani, adică jumătat din viaţa sa, la şefia companiei de software şi este unul dintre co-fondatorii acesteia.

Topul celor mai bine plătiţi manageri din SUA
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite