Adevarul.ro

După ce şi-au pierdut statutul de salvatori ai sistemului financiar internaţional, fondurile suverane de investiţii îşi revizuiesc acum priorităţile şi pun la bătaie miliardele de dolari pentru a salva economiile propriilor ţări.  

Cumpără acţiuni când curge sânge pe străzi - spunea magnatul american John Davison Rockefeller. Cel mai bogat om din toate timpurile a reuşit să clădească un imperiu petrolier de peste 318 miliarde de dolari şi să lase urmaşilor săi câteva lecţii memorabile de investiţii. Tot pe petrol a fost ridicat şi Abu Dhabi Investment Authority (ADIA) - cel mai mare fond suveran de investiţii din lume, cu active a căror valoare estimată de către Institutul Fondurilor Suverane (The Sovereign Wealth Funds Institute) atingea, la finalul lunii martie 2010, aproape dublul averii lui Rockefeller.

Managerii fondului din Orientul Mijlociu, ca de altfel ai majorităţii fondurilor de acest gen, au pus prea puţin în practică lecţia miliardarului american. Fondurile suverane s-au grăbit să cumpere participaţii în instituţiile financiare din SUA şi Europa chiar înainte de măcelul care avea să se petreacă pe pieţele din întreaga lume. Şi au devenit, la rândul lor, victime.

START RATAT. Numai în intervalul martie 2007-aprilie 2008, de pildă, fonduri din Orientul Mijlociu şi Asia au prins în portofolii, pentru 44,9 miliarde de dolari, pachete de acţiuni la Citigroup, Merrill Lynch, Morgan Stanley, Barclays, Credit Suisse şi UBS. După aceste achiziţii, preţurile au ajuns într-un an la nivelurile minime. „Fondurile au pierdut şi oportunitatea raliului care a urmat din martie 2009", susţine Nicolae Albu, directorul de investiţii de la Erste Asset Management, analizând plasamentele principalelor vehicule investiţionale deţinute de guverne. Create în general de către acestea, fondurile suverane deţin sau administrează toate clasele de active (spre deosebire de plasamentele din rezervele statelor care se limitează la active extrem de lichide) şi pun în practică strategii de investiţii pe termen lung orientate cu precădere către pieţele financiare străine. În cea mai mare parte a cazurilor, fondurile suverane sunt alimentate de excedentele bugetare.

Criza financiară a demonstrat că şi aceste fonduri au un „călcâi al lui Ahile". Apetitul pentru băncile din Occident s-a conturat mai clar ca niciodată în acea perioadă. Fie pentru a controla polii lumii financiare şi pentru imagine (cum a fost cazul Chinei, care se simţea confortabil la gândul că statele dezvoltate vor suporta presiunea Dragonului), fie pentru a avea acces la partea tehnică de administrare a activelor financiare. Din păcate, însă, pentru fondurile suverane timingul a fost prost şi ­costisitor.

MOTOR ÎN TREI TIMPI. Această lovitură sub centură a oprit, într-o primă etapă, orice plasament în sectorul financiar, iar unele fonduri, printre care ADIA şi Quatar Investment Authority, au anunţat public că suspendă investiţiile în străinătate. În a doua jumătate a lui 2008, fondurile suverane s-au retras pe propriile pieţe financiare pentru a le stabiliza, iar unele au înfruntat la ele acasă criticile pentru mişcările total neinspirate de la începutul declinului financiar. Asta, cu atât mai mult cu cât doar 13% din tranzacţiile perfectate de ele în primul trimestru din 2008 au ţintit active din pieţele locale, potrivit rapoartelor International Financial Services London (IFSL). 

În 2009, fondurile au început să îşi recâştige apetitul pentru pieţele externe. Totuşi, mişcările sunt mult mai rezervate, prefigurând, în ciuda opacității deciziilor, o posibilă diversificare şi o mai mare fragmentare a plasamentelor. „Nu mai este ca în anii trecuţi, când trendurile erau foarte clare", spunea Jesse Wang, vicepreşedintele China Investment Corporation (CIC), în luna martie, la Beijing.

Valoarea investiţiilor efectuate de fondurile suverane a revenit pe trend ascendent. De pildă, în a doua jumătate a anului trecut, fonduri din Orientul Mijlociu şi din alte ţări au pompat aproape 68 de miliarde de dolari în investiţii directe pe pieţele internaţionale, faţă de 25 de miliarde de dolari, în primul semestru al aceluiaşi an. Mari sume de bani au fost absorbite în industrie şi în infrastructură, dar şi de sectorul energetic, metale preţioase sau agricultură.

Citiţi mai multe despre politica de investitor pasiv a fondurilor suverane din Golf, în numărul 34 al revistei Forbes România.