Forbes. Pălăriile de designer: o piaţă profitabilă pentru un singur jucător

Kristina Dragomir în atelierul său

Kristina Dragomir vinde chiar şi 7.000 de pălării pe lună, pe o piaţă pe care niciun alt designer nu îndrăzneşte s-o atace. Să fie un asemenea business... o pălărie prea mare? 

Alice s‑a mutat din Ţara Minu­nilor pe strada Speranţei... la parter. Intrarea în atelierul Kristinei Dragomir se face coborând un şir îngust de trepte ‑ varianta modernă a „găurii de iepure" din povestea lui Lewis Carroll - la capătul cărora dai nas în nas cu însuşi Iepurele şi Pălărierul Nebun, aşezaţi tacticos la o masă acoperită cu ceşcuţe, farfuriuţe şi prăjiturele apetisante. Când vrei să întinzi mâna către brioşele cu glazură de ciocolată sau ai impulsul de a prinde ţigara care stă să cadă de pe marginea unei scrumiere... surpriză! Tot ceea ce se află pe masă nu este altceva decât... colecţia de pălării şi miniaturi (accesorii care se prind în păr) a Kristinei Dragomir. Iar înainte să te întrebi măcar dacă româncele sunt suficient de îndrăzneţe să poarte asemenea creaţii, designerul de pălării te ia prin surprindere: „Primele cliente care mi‑au solicitat astfel de prototipuri au fost, surprinzător, persoane de peste 35 de ani".

DESIGNER DIN JOACĂ. Dacă moda nu ţine cont de vârstă, ci doar de curajul de a te juca puţin din când în când, afacerea Kristinei demonstrează că şi businessul trebuie abordat uneori în joacă. Aventura DogWork, cum se numeşte proiectul său, a început în 2006, după cinci ani de advertising care o obosiseră şi îi treziseră interesul pentru ceva nou. Dintr‑un domeniu bine definit, cu reguli şi ierarhii clare, s‑a trezit pe o piaţă nouă, ca într‑un oraş pustiu, fără străzi sau semne de circulaţie, dar cu mulţi „exploratori" ambiţioşi. „Nimeni nu ştia prea bine cum şi pe unde să o ia, acesta a fost şi marele meu noroc", îşi aminteşte ea de momentul în care şi‑a trasat direcţia. A început cu marochinărie şi accesorii vestimentare pentru ţinutele office (cravate‑fantezie adaptate pentru femei, cordoane 2‑în‑1) vândute în primul concept‑store de la vremea respectivă, Melkior‑ul lui Alexandre Eram.

La pălării a ajuns din întâmplare, tot ca o joacă, după ce, în urma unei colecţii de accesorii prezentate la începutul lui 2008, a observat cum jobenele şi ceşcuţele răsturnate sub formă de pălării au avut un succes nebun. „Ne‑am gândit că o linie specială trebuie dezvoltată pentru a întâmpina această cerere", rememorează Kristina momentul în care i s‑a lipit, definitiv, eticheta de „designer de pălării". Una de care nici că va putea să scape vreodată şi nici nu şi‑ar dori, având în vedere că a fost tocmai cea care a propulsat‑o în paginile „Vogue" Italia şi în celebrul anuar „Who's Who".

Joaca s‑a transformat, între timp, într‑un business solid. Din 2007 până în 2009, cifra de afaceri a DogWork a crescut cu 67%, ajungând la 150.000 de euro pentru primele şase luni ale anului 2010. Profitul a crescut şi el, până la 50.000 de euro pentru aceeaşi perioadă de şase luni, asta în condiţiile în care vânzările lunare se ridică, în medie, la 80 de piese. Apar, însă, periodic, şi comenzi de serie, între 2.500 şi 7.000 de pălării pe lună, respectiv de 20.000 de accesorii capilare lunar. Sursa comenzilor în volum mare o reprezintă multinaţio-nalele, agenţiile de publicitate sau teatrele cu care colaborează Kristina. În paralel, designerul se implică şi în proiecte conexe precum campania Roua din 2009 şi asocieri cu Electrolux sau Chocolat (cu aceştia din urmă pentru o prăjitură care va fi lansată în curând). Cât despre criza aflată pe buzele tuturor, aceasta nu a pătruns pe gaura de iepure, în atelier, şi nici nu s‑a insinuat la masa la care Pălărierul Nebun şi iepurele îşi beau ceaiul de după‑amiază. „Nu am avut perioade care să meargă mai bine sau mai prost, avem un business continuu, care creşte cu paşi mici", explică ea.

TOTUL SE ADAPTEAZĂ. Fiecare dintre pălăriile de toate culorile şi formele care stau agăţate în „încăperile lui Alice" sunt, de fapt, mici opere de artă migăloase, create sur‑mesure, care se realizează în maximum cinci zile, după o discuţie faţă în faţă cu clienta. „Deja după zece minute ştiu exact ce i s‑ar potrivi", rezumă Kristina anii de dexteritate dobândiţi. Deşi fiecare pălărie îi reprezintă 100% creaţia şi viziunea de designer, motto‑ul său este clar: totul, absolut totul, se adaptează în funcţie de ceea ce îi stă mai bine clientei iar „nu se poate" nu există. Kristina se consideră un om de afaceri şi un artist norocos, care a scos mereu părţile frumoase din activităţile sale: „Am folosit studiile mele de artă în advertising şi personajele care se construiesc pentru campaniile de advertising ca inspiraţie pentru artă".

Deşi nu există o reţetă a succesului, pentru Kristina aceeaşi „joacă firească" a dat mereu rezultate. Mai ales că nu a avut niciun capital consistent de pornire în business. „Am luat lucrurile relaxat şi am crescut firesc", explică ea. Banii de pe primele pălării au finanţat producţia pentru următoarele, după care a apărut primul utilaj, apoi restul... fără niciun plan prestabilit. Cea mai mare problemă nu au reprezentat‑o însă „fierătaniile", ci meseriaşii sau mai degrabă absenţa lor. În România nu mai există fabrici de materiale de pălării iar meseriaşii pe care a încercat să‑i formeze, într‑un atelier din Bucureşti, nu mai erau dispuşi să înveţe nimic nou şi se considerau „prea bătrâni" pentru a‑şi mai dori o asemenea activitate.

În cele din urmă a ajuns la un nucleu ales „pe sprânceană", cu care a depăşit, în circa şapte luni, 10.000 de pălării produse, plus 23.000 de accesorii capilare. Un alt doilea „secret" al succesului Kristinei îl reprezintă şi preţul: cea mai elaborată pălărie nu depăşeşte 120 de euro iar majoritatea covârşitoare nu ajunge nici la 100 de euro: „Am vrut un echilibru între calitate şi preţ, pentru ca nicio femeie care‑mi apreciază creaţiile să nu spună «Sunt frumoase, dar eu nu‑mi permit...»".

FĂRĂ CONCURENŢĂ. Lipsa know‑­how‑ului iniţial a fost, până la urmă, tot un noroc. Astfel, Kristina şi‑a creat singură calapoade unice, cu forme inedite, înclinaţii, despicături şi combinaţii de boruri, care nu mai au nicio legătură cu cele clasice şi care pot fi reinterpretate încontinuu.

Deşi domeniul pălăriilor „cu semnătură" devine din ce în ce mai profitabil, niciun designer nu s‑a mai aventurat până acum pe acest teritoriu, un lucru pe care Kristina nu‑l vede ca pe un avantaj, ba chiar dimpotrivă. „Toţi se îngrămădesc pe designul de haine, iar eu sunt singură pe o piaţă în creştere şi nu am cu cine să mă consult pe probleme tehnice", explică ea. Corespondează, însă, cu designeri de avangardă din Londra şi participă la cursuri online pentru că timpul nu‑i permite să fie prezentă şi fizic. Cel mai mult admiră la artiştii străini seninătatea şi deschiderea cu care îşi împărtăşesc cunoştinţele: „În afara ţării, oricine îţi explică tot ce vrei să ştii din meseria lui, numai în România oamenii se cramponează să ducă secretele în mormânt".

Tocmai pentru că nu mai vrea să aler­­­ge singură pe acest domeniu, proprietara DogWork intenţionează să deschidă o şcoală pentru viitorii maeştri de pălării ai României, avându‑l ca inspiraţie pe celebrul designer britanic Philip Treacy, care a transformat pălăria în artă.

„Pentru mine, ca şi pentru Treacy, fiecare pălărie e o sculptură, nu doar un obiect vestimentar", crede Kristina, care nu a avut de patru ani de zile o vacanţă, totul de dragul „sculpturilor" sale, un business care nu poate fi delegat şi care nu scuză „absenţele nemotivate". Dacă Alice a lui Lewis Carroll a reuşit să evadeze din gaura de iepure, lăsându‑l în urmă pe Pălărierul Nebun cu ceaiul lui luat la ora 16 fix, Kristina rămâne „prizonieră", de bunăvoie, în atelierul său din strada Speranţei. La parter.    

Citiţi mai multe despre arta purtării pălăriilor şi despre businessurile profitabile ale pălărierilor de peste Ocean în numărul 41 al revistei Forbes România.