Forbes. Designerul David Sandu armonizează bijuteriile şi businessul în aceeaşi montură
0Arta şi afacerile se armonizează în aceeaşi montură. Chiar dacă greşelile artistului pot atenua, uneori, strălucirea businessului.
Este foarte greu să vorbeşti cu bijutierul David Sandu despre cifre. Şi asta - nu dintr-o pudibonderie atribuită artiştilor, pe nedrept consideraţi total rupţi de latura pragmatică a vieţii. Dimpotrivă. David Sandu se mişcă aproape firesc în zona de business şi cunoaşte limba tuturor clienţilor - de la împătimiţii de artă la corporaţii, chiar dacă tot ceea ce face ţine 100% de arta contemporană. „Faptul că lucrurile făcute au avut un feedback bun m-a îndreptat către afaceri. A fost o gramatică pe care am dobândit-o astfel", explică el. Motivul reticenţei este altul: dificultatea de a pune preţul corect pe estetic.
SUCCESE MARI ŞI MICI. La vârsta de 15 ani, David Sandu vindea prima bijuterie făcută de el profesoarei de lucru manual de la Şcoala Generală nr. 146 din Capitală. Pentru brăţara din alamă, cu lemn de abanos, elevul primea, în 1989, 300 de lei. Aproape 18 ani mai târziu, David Sandu avea să încheie cea mai mare tranzacţie a micului său business cu bijuterii de autor: 6.000 de euro pentru un inel din aur, cu briliant de 0,45 carate, vândut unui colecţionar de artă contemporană din România. În 2008, atelierul său din Centrul Istoric - cartierul general unde lucrează cu trei angajaţi acum - i-a adus o cifră de afaceri de aproximativ 350.000 de euro. A fost vârful. Iar media aceleiaşi cifre pe ultimii patru ani şi jumătate - practic anii în care a devenit vizibil - nu scade sub 100.000 de euro. A ajuns să se ocupe de bijuterii în mod firesc, după o ucenicie clasică, aminteşte de vremea breslelor. De la 13 ani a stat pe lângă sculptorul Vlad Gherghiceanu (la rândul său, ucenic al maestrului Rolando Negoiţă) nu mai puţin de cinci ani. Când tinerii de vârsta lui, ajunşi la majorat, băteau bulevardele, Sandu lucra deja în propriul atelier de-acasă. La fel de timpuriu, bijutierul a învăţat că „furatul meseriei" este „un mit păgubos": „Meseriile sunt foarte limpezi. Nu ţin de o poezie sau de o inspiraţie. Este vorba despre o legătură foarte clară între cauză şi efect. Paşii sunt foarte clari", explică el abordarea artei bijuteriilor aproape cu nimic diferită de cea a altor meserii. Dar bijutierii români au fost nevoiţi să urmeze paşi ai unor repere culturale şi artistice aproape inexistente pe piaţa autohtonă şi să se raporteze la zona germanică şi SUA.
Astfel, nu mică le-a fost uimirea nemţilor care, în 2008, descopereau, la târgul de design de la Inhorgenta - München, în premieră printre expozanţi, un bijutier... român! L-au întrebat, în primul rând, dacă este reprezentativ pentru şcoala românească. „Îşi dădeau seama singuri că e ceva în neregulă: dacă lucrurile stăteau aşa de bine, ei de ce nu ştiau nimic despre ce se întâmplă cu bijuteria de autor în România", îşi aminteşte David Sandu. Uimirea nemţilor şi a altor vizitatori s-a materializat în contracte care au însemnat, în acel an, 20% din cifra de afaceri.
TESTE. Participarea la cel mai mare târg european de design a fost un adevărat test de anduranţă. Au fost încheiate acolo şi contracte ferme cu galerii de artă, astfel că, în următorii ani, lucrările lui au luat calea expoziţiilor din Namur (Galerie Namur) şi Bruxelles (Galerie Brenart). Trei săptămâni de prezenţă în aceste galerii echivalează pentru businessul cu bijuterii aproximativ şase-şapte luni de vânzări în România. Artistul a înţeles importanţa prezenţei pe plan internaţio-
nal, aşa că investeşte, anual, aproximativ 30.000 de euro pentru expoziţii, târguri, promovarea noilor colecţii. Există, însă, şi „episoade" în care chiar artistul pare a lucra în defavoarea lui. După ce a câştigat locul întâi pentru Europa Centrală şi de Est la concursul „Tahitian Pearl Trophy", cu un inel din argint, abanos şi perle de Tahiti, Sandu nu a urmărit calendarul pentru înscrierea la a doua etapă şi a ratat participarea.
Şi viitorul atelierului, care se închegase ca afacere în 2002, trecea, în 2006, testul ieşirii pe Calea Victoriei. Anul trecut, însă, când criza financiară închidea magazin după magazin pe aceeaşi arteră, risipind micul vad care se înfiripase cu doi ani înainte, David Sandu s-a retras cu galerie cu tot în atelier. Nu poate totuşi să-şi ascundă dezamăgirea: „Este interesant cum principala arteră comercială nu produce vânzări proporţionale cu propria imagine sau cu vizibilitatea pe care o oferă comercianţilor". În prima lună în atelier, încasările lui le-au egalat pe cele făcute într-un trimestru pe Calea Victoriei.
PRINCIPII. Fiecare piesă a lui David Sandu spune povestea unui „ce se întâmplă dacă...?" (... sudezi, nituieşti, aduci împreună două piese detaşabile). Şi nu de puţine ori păstrează un dialog cu obiecte din bijuteria clasică. „Să nu fii pasager sau episodic în ceea ce faci" - repetă David Sandu principiul care îi asigură constanţa pe această piaţă „vie" graţie a numai 20 de nume. „Doar patru-cinci sunt constant interesate de bijuteria de autor, restul se intersectează sporadic", spune el. Dintre competitori, îi recunoaşte pe Elena Crişan, Marian Nacu, Alina şi Dan Băncilă. Pe lângă proiectarea bijuteriilor, David Sandu se ocupă şi de toate achiziţiile de materiale şi materii prime (90% importate din Germania), care îi ocupă cel puţin trei-patru zile în fiecare lună. Chiar dacă prelungirea artei în business s-a petrecut firesc, David Sandu nu poate trata cu aceeaşi detaşare cele două feţe ale sale. Artistul lucrează la o colecţie de serie limitată, controlată şi numerotată, care să fie o extensie a brandului actual de unicate. Omul de afaceri speră la o creştere cu 40% pentru anul viitor din această nouă direcţie. Iar dacă artistul pare să fi găsit formula succesului în orice condiţii, omul de afaceri nu poate decât să spere că deciziile luate vor fi profitabile.
PODOABE DE LUX
Scriitoarea americană Elyse Karlin este considerată una dintre cele mai pertinente voci în domeniul bijuteriilor de autor, fiind în prezent redactorul-şef al revistei ,,The Magazine of Jewelry and Related Arts". În toate cărţile sale, Karlin a evidențiat importanţa unui curent artistic relativ trecut cu vederea, şi anume Arts and Crafts, originar din Marea Britanie a sfârşitului de secol XIX. Acesta punea accentul pe simplitatea liniilor, meşteşugul tradiţional şi originalitatea creatorului. ,,Chiar dacă perioada Arts and Crafts s-a încheiat de mult, fiecare bijutier care lucrează în studioul său la o colecţie de autor are o legătură indestructibilă cu acest curent", afirmă Karlin. Practic, ,,meşteşugarii de lux" din Arts and Crafts au evoluat înspre bijutierii ,,handmade" de lux din zilele noastre.
Numărul colecţionarilor de bijuterii a crescut exponenţial în ultimul deceniu, iar piesele ,,de autor" sunt cele mai râvnite tocmai datorită unicităţii lor. Unul dintre designerii de bijuterii cel mai puţin cunoscut de publicul larg, dar ale cărui creaţii au îmbogăţit şi continuă să îmbogăţească portofoliile investitorilor-colecţionari, este italianul Orlando Orlandini, ale cărui bijuterii au fost expuse chiar în Palatul Pitti din Florenţa. În 2000, acesta a fost declarat învingător în Competiţia Internaţională de Design al Bijuteriilor Gold Virtuosi pentru un ,,şal" de inele de aur legate între ele, cu un guler din plasă de platină, ale cărui fire erau încrustate cu diamante.Colecționarii și cei care doresc ceva deosebit investesc fără să clipească: șalul de aur costă 148.500 de dolari, iar brățările și colierele între 10.000 și 30.000 de dolari.
Citiţi mai multe despre fascinanta lume a bijuteriilor de autor în numărul 36 al revistei Forbes România.
Se încarcă comentariile...
