„Cumpărat“ de Vodafone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Cumpărat“ de Vodafone
„Cumpărat“ de Vodafone

Gabriel Sandu, fondatorul retailerului de telefonie Proton din Rădăuţi, şi-a anunţat în luna august a acestui an ieşirea din acţionariatul firmei. Antreprenorul şi-a dus firma pe culmile gloriei, reuşind în mai puţin de un an să ajungă pe locul trei în rândul partenerilor firmei care l-a achiziţionat.

La începutul anului trecut, Sandu vindea pachetul majoritar de acţiuni (66%) din compania sa către Vodafone, însă - potrivit cutumelor în astfel de cazuri - colosul telefoniei mobile l-a păstrat pe fostul acţionar majoritar în cadrul companiei, ca manager al afacerii din Rădăuţi.

În luna august a acestui an, omul de afaceri şi-a anunţat decizia de a pleca, postul său fiind preluat de Adrian Florea, unul dintre cei mai cunoscuţi manageri de pe piaţa de telecom (a mai lucrat pentru Cosmote, Zapp, Motorola şi Orange).

Drumul până la preluare

În urmă cu zece ani, la începutul lui iulie 1999,  Gabriel Sandu punea bazele reţelei Proton odată cu deschiderea unui mic magazin într-un cartier din Rădăuţi. După cum spune antreprenorul, capitalul de pornire a fost de 14 milioane de lei.

„Am cheltuit jumătate din sumă pentru înfiinţarea firmei“, precizează Sandu, amintindu-şi de visul pe care îl avea în acel moment: să devină lider pe piaţa GSM din România.

Şi a reuşit o parte din ce şi-a propus, fiind partener al unuia dintre liderii pieţei, Vodafone. Operatorul a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 1,2 miliarde de euro în 2008, în creştere uşoară faţă de rezultatul din 2007.

Dar criza a stricat o parte din planurile Proton pentru acest an.  Deşi spera să depăşească 100 de magazine, reţeaua a rămas pe loc din acest punct de vedere, la 73. Sandu anunţa încă din iunie posibilitatea închiderii unor magazine neperformante, strategia retailerului fiind reducerea cu 30% a costurilor cu chiriile până la finele lunii iulie a acestui an.

Lucru pe care se pare că l-a şi făcut, numărul reţelei fiind restrâns pe fondul crizei care afectează vânzările companiilor din sectorul telecom. „În actualul context de piaţă, dealerii GSM care nu vor face restructurări importante şi optimizări ale costurilor vor avea de suferit“, spunea Sandu în primăvara acestui an.

Exitul

În acest moment, Gabriel Sandu îşi negociază şi vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care-l mai deţine în cadrul companiei, estimând că valoarea celor 34 de procente ar trebui să fie similară cu cea a pachetului pe care l-a vândut anul trecut.

Sandu declara, în momentul în care şi-a anunţat plecarea din Proton, că valoarea firmei nu a crescut în această perioadă din cauza crizei financiare, rămânând totuşi la nivelul lunii martie 2008.

image

În actualul context de piaţă, dealerii GSM care nu vor face optimizări ale costurilor vor avea de suferit.

image


Gabriel Sandu
fondator Proton

Pasionat de Go şi de călătorii

  • Unul dintre hobby-urile preferate ale lui Gabriel Sandu este jocul de Go
  • Pentru că în ţară nu sunt mulţi jucători ai vechiului joc chinezesc, Sandu preferă să joace online
  • Printre advresarii săi se numără jucători din China, Germania, Anglia
  • O altă pasiune a omului de afaceri sunt călătoriile

Citiţi povestea lui Gabriel Sandu  în „Forbes 500 Miliardari“, din 6 octombrie pe piaţă

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite