Vânătorul de dotcomuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânătorul de dotcomuri
Vânătorul de dotcomuri

Horia Vârlan conduce un business de webdesign al cărui profit ar fi dispus să-l investească într-un singur loc: tot pe web, în companiile ,,dotcom”. Citiţi în numărul 14 al revistei ,,Forbes România“ despre acţiunile companiilor dotcom, care devin o pradă tot mai tentantă pentru investitori.

La o primă vedere, universul profesional al lui Horia Vârlan, preşedintele firmei de webdesign Tagster, pare populat de concepte care nu au nimic de-a face cu bursa. Antreprenorul vorbeşte fluent „limba străină“ numită webdesign, în care termeni precum „template“, „xml“, „widget“ sau „uzabilitate“ sunt rostiţi de trei ori pe minut, cu un firesc incredibil. Se declară, însă, sceptic în ceea ce priveşte piaţa de capital - un alt tip de „limbă străină“.

„De când mă ştiu, am spus că nu voi avea de-a face cu bursa, că e prea imprevizibilă!“, mărturiseşte Horia. În ultimii trei ani, de când şi-a pus pe picioare afacerea alături de asociatul său Daniel Slave, câştigurile lunare consistente l-au adus în pragul de a-şi încălca promisiunea de a sta departe de „cazinoul“ bursier. Motivul? Mai întâi curiozitatea, apoi tentaţia câştigurilor substanţiale.

Nu s-ar îndepărta, totuşi, de obiectul muncii sale: site-urile web. „Nu aş investi pe bursă în altceva decât în dotcomuri“, afirmă el, hotărât. În fond, cum ai putea să rezişti tentaţiei de a investi într-o companie atât de populară încât a devenit verb al limbii engleze? „Americanii nu mai «caută» ceva pe net, ei «google-esc» acel ceva. E greu de crezut că o asemenea companie s-ar prăbuşi“, povesteşte Horia, parcă pentru a se convinge pe sine că bursa poate fi şi raţională uneori.

Câştigători pe Bursă

Deşi Yahoo şi Google se bucură de „luminile rampei“ datorită notorietăţii, pe Bursă adevăratele staruri dotcom rămân cele două site-uri de călătorie Priceline.com (simbol PCLN, pe NASDAQ) şi, respectiv, Expedia.com (EXPE). Ambele furnizează servicii turiştilor care nu au timp să apeleze la agenţii din lumea reală, oferindu-le posibilitatea de a rezerva online camere de hotel, bilete de avion sau excursii în orice colţ al lumii, inclusiv în România. Horia Vârlan ar miza pe Priceline.com, ale cărei acţiuni au crescut în valoare cu 92% în ultimul an.

Raţionamentul său este simplu: dacă Priceline se mulează pe un mediu de afaceri aflat în criză, printr-o politică de scădere a costurilor, atât compania cât şi investitorii vor avea de câştigat în viitor. „Fac site-uri, aşa că atunci când evaluez o companie precum Priceline sau Expedia mă pun tot în pielea proprietarului de site şi mă gândesc ce ar face el ca să-i meargă afacerea“, explică Horia.

Nostalgii de investitor

Când vine vorba de investiţii, webdesignerul are un singur regret în această perioadă: nu-şi poate plasa banii în acţiunile agenţiilor de fotografii şi video „stock“, precum Getty Images, Shutterstock sau Dreamstime, pentru că nu sunt listate la bursă. Totuşi, simte că acestea au un mare potenţial în perioada de criză: „În loc să dea o sută de euro unui fotograf, o publicaţie va prefera să dea trei euro unui site de stock“, apreciază el. Chiar dacă nu poate paria, deocamdată, pe Getty, Horia rămâne fidel instinctelor sale de vânător... de dotcomuri profitabile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite