Adevarul.ro

Numărul 11 al revistei Forbes România, ce apare la chioşcuri luni 10 august, prezintă lumea secretă a căutătorilor de trufe de la noi.În cercul mic şi discret al vânătorilor de trufe româneşti se dă o luptă dură, adesea fără reguli, ca-n orice goană după resurse limitate. Primele zvonuri despre existenţa trufelor româneşti au început să circule prin ‘95-’96, deşi ciudatele ciuperci erau o desfătare culinară în România şi la începutul secolului trecut.

Aflaţi din ultimul număr al revistei Forbes România cine a redescoperit trufele din pădurile de la noi şi cine sunt cei care încearcă să-şi construiască un business din asta.

În goana după acest condiment rar, italienii şi-au distrus o mare parte din păduri, iar acum sunt nevoiţi să cultive trufele. Însă unii dintre ei nu se mulţumesc cu atât şi au pornit la vânătoare prin alte locuri din Europa, printre care şi în România.

Pe cont propriu

Câţi trufari (căutători de trufe) sunt la noi, nimeni nu ştie să spună exact. Se estimează că ar fi cel mult 500, în comparaţie cu Italia unde 300.000 de oameni au certificat de trufar. Nici despre cât se câştigă din culesul trufelor nu vrea nimeni să sufle o vorbă, deşi mulţi colindă pădurile mânaţi de speculaţiile legate de câştiguri uriaşe, peste noapte.

Niciunul nu recunoaşte că s-a îmbogăţit, dar niciunul nu se plânge de sărăcie sau de criză. Cei mai buni trufari români se cunosc între ei, însă nu sunt chiar prieteni şi preferă să vorbească doar despre businessul lor, nu şi despre ce se întâmplă în ograda altuia.

Unde se găsesc trufele şi când, ştiu doar cei mai buni. Apoi sunt şi câinii lor, care fac toţi banii pentru că ei sunt, de fapt, adevăraţii trufari, ei le miros la câţiva centimetri sub pământ şi le dezgroapă.

La noi, toţi căutătorii de trufe se consideră cei mai buni şi câinii lor sunt invincibili. Majoritatea trufarilor instruiesc şi patrupede pentru căutarea trufelor pe care apoi le vând noilor veniţi cu preţuri de la 1.000 până la 4.000 de euro. Pe ai lor, cu adevărat performanţi, nu i-ar vinde nici pentru 10.000 de euro.

Cine „vânează“ trufele româneşti

Citiţi în revista Forbes România poveştile a trei oameni a căror lume se învârte în jurul trufelor. Oszkár Fekete, din Miercurea Ciuc, este comerciantul care acum îşi clădeşte un business din exportul de „diamante negre“ româneşti. Majoritatea ajung în Italia. Dan Cautiş, din Vrancea, este culegătorul, iar Giovanni Lepri este italianul venit să-şi adjudece şi el o parte din „comoara din România, de care voi românii nici nu ştiţi“.

Cercul căutătorilor de trufe româneşti este unul mic şi discret, dar în el se dă o luptă dură, adesea fără reguli, ca de altfel în orice altă goană după resurse limitate. Când vine vorba de trufe se pomenesc vag cantităţile culese şi cu atât mai puţin se dezvăluie preţurile care fluctuează oricum de la o săptămână la alta sau de la un sezon la altul.

Tot în Forbes România veţi afla ce înseamnă de fapt bursa trufelor şi cine „joacă“ acolo. Practic, un kilogram de trufe negre poate costa oricât, de la 30 până la 400 de euro, iar cele albe - care nu se pot cultiva şi sunt mult mai rare - de la 500 la 4.000 de euro.

Unde ajung trufele româneşti? Majoritatea în Italia, care este şi cea mai mare piaţă de desfacere pentru „diamantele negre româneşti“. Pentru că italienii mănâncă trufe cu aproape orice, de la tortellini şi pizza, până la specialităţi culinare de câteva stele Michelin.

Un cult pentru „diamantului negru“

Pentru Oszkár Fekete, afacerea cu trufe a început din-tr-o pasiune obsesivă a lui pentru ciupercile de pădure. I se trage din familie, de la tatăl său. S-a „instruit“ prin Ungaria, alături de profesorul Bratek Zoltán, de la care a învăţat cam tot ce putea şti despre trufe.

Acum, la 28 de ani, are una dintre cele mai mari businessuri cu trufe din România şi, recent, şi-a vândut o parte din acţiunile firmei către Bibas, companie braşoveană ce furnizează servicii integrate de HORECA. Asocierea cu Bibas se vrea a fi un pas înainte spre promovarea trufelor româneşti în restaurantele şi hotelurile de la noi. Dan Cautiş colindă pădurile de foioase din România de şase ani. Nu se omoară după gustul trufelor, dar îşi câştigă existenţa culegându-le.

Dacă la noi nu există încă o cultură a trufelor, în alte părţi ale Europei „diamantul negru“ ocupă un loc de cinste între condimente. În Franţa, de exemplu, există un „Târg al Trufelor“ în orăşelul Richerenches, fost lăcaş al templierilor, unde localnicii îşi expun în fiecare sâmbătă, din martie până în noiembrie, cele mai mari trufe găsite în pădurile din împrejurimi. Mai multe despre epopeea trufelor puteţi citi în Forbes România.

Un secret bine păzit

Când vine vorba de trufe cantităţile culese se pomenesc vag şi cu atât mai puţin se dezvăluie preţurile care fluctuează oricum de la o săptămână la alta sau de la un sezon la altul.

Mai puteţi citi în numărul 11 al revistei Forbes România

Cumpără mai mult!

Valoarea portofoliului tău imobiliar s-a prăbuşit. Există o soluţie: achiziţionează în continuare.

Educaţie de cinci stele.

Poliţa de studii poate face diferenţa în cursa pentru alegerea celei mai bune universităţi. Cu o singură condiţie: să ştii care este gradul de risc al asigurării în care investeşti.

Complexul lui Schäfer.

De trei ani, Jonas Schäfer, fost patron al unei case de discuri de succes din Germania, atrage o grămadă de turişti străini la complexul său turistic din judeţul Mureş. Fără promovare, fără tam-tam, cu discreţie nemţească.

Ajutor chimic.

Combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea se poate salva printr-un ajutor de stat. Cât de corectă este însă intervenţia statului într-o economie de piaţă?

Presa locală, încotro?

Companiile de media EMI şi PubliMedia au decis să-şi stopeze investiţiile în presa locală, în timp ce Adevărul Holding înaintează viguros în teritoriu. În mâinile cui vor rămâne ziarele din provincie?