Rămâneţi pe Bursa de la Bucureşti!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda creşterii preţurilor şi scăderii profiturilor, după aproximativ opt luni de apreciere, piaţa de la Bucureşti este în continuare mai ieftină decât bursele din regiune prin prisma raportului preţ pe profituri.

Astfel, dacă la începutul lunii octombrie, indicele BETXT se tranzacţiona la un raport între preţ şi profituri de aproximativ 7, indicele pieţei din Praga se tranzacţiona la un PER mediu de 11,5, iar cel al bursei din Budapesta la un raport între preţ şi profituri de aproximativ 12. Mai mul, la Varşovia, pentru fiecare zlot din profiturile companiilor din componenţa WIG, piaţa plătea în medie aproximativ 14 zloţi.

În acelaşi timp, investitorii plăteau în medie aproximativ 13 lire, pentru fiecare unitate monetară din profiturile companiilor din indicele londonez FTSE100, iar în Statele Unite, Dow Jones Industrial Average se tranzacţiona la PER de aproximativ 15.
Aşadar, la începutul lui octombrie, investitorii plăteau pentru profiturile obţinute de companiile româneşti aproximativ jumătate din cât plăteau pentru câştigurile companiilor de la bursele din Cehia, Ungaria şi Polonia. Trebuie subliniat faptul că, în timp ce societăţile listate pe pieţele din jurul nostru sunt mai scumpe decât în urmă cu 12 luni, raportul dintre preţ şi profit (PER) pentru companiile de la Bucureşti nu a depăşit încă valoarea de acum un an

Citeşte mai multe detalii despre valoarea la care se tranzaţionează acţiunile româneşti în revista Forbes România. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite