Ioan Istrate: „Când nu fac îngheţată fac pateuri şi ştrudele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Istrate: „Când nu fac îngheţată fac pateuri şi ştrudele“
Ioan Istrate: „Când nu fac îngheţată fac pateuri şi ştrudele“

Pentru că iarna îngheţata se vinde mai prost, Ioan Istrate, acţionarul companiei Alpin 57 Lux, a pariat şi pe produse de patiserie. Speră ca afacerea să-i crească astfel cu cel puţin 20%. Comerciant din tată-n fiu, Istrate ştie cum să îşi menţină afacerile. Vara vinde îngheţată şi iarna pateuri calde. Aşa a ajuns la o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro.

Ioan Istrate din Sebeş (judeţul Alba) face afaceri de când se ştie. „Părinţii mei au fost tot comercianţi. Chiar şi înainte de 1989 am făcut business“, îşi aminteşte acţionarul companiei Alpin 57 Lux, care fabrică în principal îngheţată. Părinţii lui au avut un mic atelier de tors lână, iar Istrate a muncit cot la cot cu ei până la Revoluţie, când afacerea nu a mai mers. „Şi am încercat să mă apuc de altceva, pentru că negoţul era principala mea îndeletnicire“, spune investitorul.

În 1993 a făcut prima societate, în acţionariat fiind el şi soţia sa. „M-am uitat în stânga, în dreapta, ce oportunitate ar fi şi am început cu îngheţata. La nivel micro. Dispuneam acasă de spaţiu mare şi acolo am început“, spune Istrate. Prima distribuţie a făcut-o pe plan local, pentru a testa gusturile şi piaţa. Apoi s-a extins zonal, iar în 1998 cu banii făcuţi a achiziţionat prima linie tehnologică (italiană) de îngheţată.

De atunci afacerea a crescut pas cu pas, ajungând în prezent să-şi desfăşoare activitatea pe o platformă industrială din Sebeş de 30.000 de metri pătraţi şi la o producţie de 100 de tone pe zi de îngheţată pe zi.

Condiţiile meteo şi criza nu-l afectează

Îngheţata este consumată mai mult în zilele toride, ceea ce face ca afacerea din domeniu să aibă un vârf de sezon, dar prin diversificarea afacerii, antreprenorul a reuşit să îşi menţină volumul veniturilor pe parcursul întregului an. Produsele sale de patiserie se vând sub brandul RomCherie. Firma produce o gamă largă de specialităţi de patiserie şi de brutărie congelate, cum ar fi pateuri-minipateuri, minirulouri, ştrudele-miniştrudele.

Istrate consideră că industria alimentară nu are de suferit pe timp de criză şi speră că afacerea să-i crească în acest an cu 20% faţă de anul trecut, până la 14,8 milioane de euro.

Alpin 57 Lux a înregistrat în 2007 o cifră de afaceri de 14,4 milioane euro, în creştere cu 33% faţă de anul anterior, iar pe 2008 – 56 mil euro, fără profit, din cauza diferenţei de curs valutar.

În 2009 antreprenorul a investit peste un milion de euro într-un utilaj de îngheţată ultraperformant. Intenţionează să demareze un depozit nou la Ciorogârla, pentru că este într-o poziţie foarte bună.

Societatea are peste 400 de angajaţi şi 10 puncte de lucru în ţară şi o sucursală la Bucureşti, pe Bd Timişoara, cu 50 de angajaţi. Alpin deţine în prezent 15% din cota de piaţă, după Nestle Ice Cream şi Betty Ice.

În concediu, doar de două ori pe an

Ioan Istrate vine de plăcere la serviciu şi nu are linişte dacă nu ştie tot ce se întâmplă. Deşi e ajutat în business de familie, deciziile îi aparţin în mare măsură.

„Timp liber poţi să-ţi faci dacă vrei. Pe mine mă interesează 24 de ore munca din companie“, spune Istrate. Merge în concediu odată sau de două ori pe an, la schi în ţară şi vara undeva în afara ţării. Nu investeşte prea mult pentru plăcerile personale. E membru al Clubului de Golf de la Pianu (judeţul Alba). „Nu-s jucător bun de golf dar merg şi eu pentru socializare“, spune acesta. Preferinţele culinare se îndreaptă spre bucătăria tradiţională.

Citiţi mai multe detalii în „Forbes 500 Miliardari“, din 6 octombrie pe piaţă

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite