Forbes. Vânzarea pachetelor din Transgaz, Transelectrica şi Romgaz: o strategie croită pe genunchi

Pentru a aduce bani la buget, Guvernul vrea să vândă câte 15% din Transgaz, Transelectrica şi Romgaz. Este însă prea puţin, prea târziu şi fără efecte benefice pe termen lung! 

Forţat de împrejurări, în lipsă de bani şi în aceeaşi pană de idei, Executivul readuce în discuţie vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute la companiile de stat. O idee bună, am putea spune la prima vedere! La o analiză mai atentă, însă, demersul are toate şansele să fie doar un alt eşec al actualului Guvern (încă în funcţie!).

Chiar dacă iniţi­ativa este lăudabilă, pentru că ar putea aduce un suflu nou pe bursă, cu astfel de firimituri (doar 15% din capitalul social a doar trei companii - Transgaz, Transelectrica şi Romgaz), Executivul nu are nicio şansă să atragă atenţia unor investitori de calibru. Iar banii obţinuţi în urma acestor tranzacţii vor veni prea târziu pentru a mai aduce bani la buget în acest an. În cel mai bun caz, vor fi un „petic" pentru bugetul mult prea găurit al anului viitor.

Dar poate cea mai mare hibă a acestei strategii este lipsa efectelor benefice pe termen lung, pentru că nu clinteşte statul din poziţia de proprietarul unei părţi mult prea mari din economia naţională. Ceea ce înseamnă că va fi un gestionar la fel de prost ca până acum, iar companiile publice vor fi în continuare căpuşate după cum vor dicta interesele politice.

MULT PREA PUŢIN. Pe 22 iulie, când în presa românească apărea informaţia că Executivul de la Bucureşti intenţionează vânzarea unor pachete de câte 15% din Transelectrica, Transgaz şi Romgaz, pe site-ul Ministerului de Finanţe din Polonia era postat anunţul cu cea de-a 420-a companie scoasă la vânzare de Guvernul de la Varşovia. Urmărind cu atenţie „Modelul polonez" (vezi revista Forbes România numărul 24), am sperat, chiar dacă nu am şi crezut că s-ar putea întâmpla vreodată că strategia aleasă de Polonia pentru a depăşi criza ar putea fi măcar şi parţial copiată de guvernanţii noştri.

De aceea m-am bucurat atunci când mi-a ajuns la urechi ştirea că Ministerul Economiei intenţionează să pună la vânzare alte 15% din Transgaz şi Transelectrica, şi să facă o ofertă publică pentru vânzarea aceluiaşi procent din capitalul social al Romgaz. Părea că premierului Emil Boc i-a venit, în sfârşit, mintea cea de pe urmă, şi în loc să încerce în zadar să mai scoată bani „din pământ, din iarbă verde" (a se citi „prin impunerea de noi taxe şi impozite şi prin majorarea celor existente") s-a hotărât să abandoneze rolul de (prost) gestionar al economiei naţionale.

Entuziasmul mi-a pierit însă repede când am realizat că demersul nu este decât un alt gest pompieristic, făcut în disperarea de a mai aduce câţiva lei la buget. Mai precis circa 1,8 miliarde lei (aproximativ 425 de milioane de euro)! Cam atât ar putea obţine statul, în cel mai bun caz, pe un calcul simplu realizat în funcţie de capitalizarea bursieră a TGN şi TEL, şi pe baza estimărilor făcute de Raiffeisen Capital Investment pentru Romgaz. Prin comparaţie, în primele şase luni din acest an, Polonia raporta venituri din privatizări în cuantum de aproximativ 12,3 miliarde zloţi (adică în jur de trei miliarde de euro).

În decizia Guvernului nu se vede nicio urmă de strategie şi niciun interes în a rupe cercul vicios al contractelor prin care companiile publice sunt spoliate de partenerii lor de afaceri privaţi proveniţi din rândul celor care au susţinut campanii electorale, care dau comisioane grase sau care au marele atu de a fi rude cu cei care se află la guvernare. În această încrengătură de interese clientelare putem găsi explicaţia pentru faptul că cele mai mari 45 de companii de stat din România au făcut în 2009 afaceri de peste zece miliarde de euro, dar au adus pierderi de aproximativ 70 de miliarde de euro.

PRIVATIZARE CU ORICE PREŢ. De aceea, mai mult decât de banii din vân­­­zarea acestor active, Guvernul ar trebui să fie interesat de privatizare, ca unic mod posibil de asanare a economiei, de alocare a capitalurilor pe principii strict economice şi de creştere a competitivităţii. „Un proprietar privat este mult mai performant decât statul", este unul dintre argumentele aduse de oficialii polonezi în favoarea privatizării companiilor de stat, pe site-ul Ministerului de Finanțe polonez. Cu această viziune şi cu un plan de privatizare ambiţios, serios şi transparent a câştigat Polonia vizibilitate pe plan internaţional şi statutul de „cea de-a doua bursă din Europa" după numărul de listări. Iar privatizările prin bursă explică într-o mare măsură interesul şi investiţiile străinilor, care au contribuit la creşterea PIB-ului polonez atunci când toate economiile europene cădeau. Prin contrast, cu hotărâri luate „pe genunchi", România nu va reuşi să capteze decât atenţia unor speculatori de talie medie sau mică, interesaţi în cel mai bun caz doar de plasamente pe termen mediu.

Citiţi mai multe despre întârzierea cu care guvernanţii noştri reacţionează la realităţile de zi cu zi în numărul 37 al revistei Forbes România.