Drogurile legale fac profit mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drogurile legale fac profit mare
Drogurile legale fac profit mare

Numărul 12 al revistei „Forbes România“, de azi la chioşcuri, arată o piaţă mai puţin cunoscută. Magazinele de ierburi legale generează deja afaceri care vor ajunge în acest an la peste 30 de milioane de euro. Ministerul Sănătăţii le declară război.

Plicuri cu ciuperci şi amestecuri de ierburi destinate studiului etnobotanic, aromoterapiei sau colecţionării. Pastile recomandate ca îngrăşământ pentru plante. Prafuri albe vândute ca săruri de baie.

Toate acestea sunt strict interzise consumului uman. Dar toate sunt cumpărate exclusiv pentru a fi fumate, mestecate, înghiţite sau trase pe nas. Nu este o imagine de pe străzile întunecate din cartierele mărginaşe ale Bucureştiului. Este un fapt cotidian şi legal care se întâmplă în cele aproximativ 300 de magazine de ierburi care au fost deschise în ultimul an în toate oraşele importante din ţară.

Toţi proprietarii de magazine care au fost dispuşi să vorbească cu Forbes România estimează că avem, în prezent, aproximativ 300 de shopuri. Tot ei susţin că, în medie, vânzările lunare ale unei astfel de prăvălii se ridică la 10.000 de euro. Ceea ce înseamnă că piaţa ierburilor legale va depăşi anul acesta 30 de milioane de euro, aproape dublu faţă de piaţa ceaiurilor, care a fost estimată la 16 milioane de euro în 2008, într-un studiu Euromonitor.

GATA DE RĂZBOI

Ministerul Sănătăţii (MS) a lansat, săptămâna trecută, în dezbatere publică un proiect de Ordin prin care se vor stabili condiţiile de punere pe piaţă a unora dintre plantele, substanţele şi preparatele stupefiante sau psihotrope care se comercializează în magazinele de ierburi legale. Termenul de dezbatere este 19 septembrie, după care va fi publicat în Monitorul Oficial. După această dată, este foarte posibilă închiderea magazinelor de vise.

Reacţia statului vine după participarea, în luna martie a acestui an, la întâlnirea unui grup de lucru organizat de Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate. În cadrul reuniunii, la care au participat reprezentanţi ai ţărilor membre, s-a discutat incidenţa fenomenului ierburilor legale. Concluzia grupului de lucru a fost că fiecare stat trebuie să-şi pună sub control propriu comercializarea plantelor considerate toxice consumului uman, în conformitate cu legislaţia naţională.

„Nu ne este frică de aceste demersuri ale statului, pentru că, după ce o plantă este declarată ilegală, apar alte două-trei care o pot înlocui“, a declarat pentru Forbes România Alexandru Dumitru, proprietarul magazinului online de ierburi legale gethigh.ro. El este convins că aceste magazine nu vor dispărea din niciun stat european, oricâte bariere legislative vor fi introduse.

AVALANŞE DE START-UPURI

Florin Conea şi Alexandru Dumitru, doi tineri studenţi de 20 de ani, se pot lăuda că sunt proprietarii primului magazin virtual care a atras atenţia consumatorilor. Cei doi au pornit cu o investiţie de 600 de lei, sumă cu care au cumpărat de pe un site din străinătate 10 plicuri de Spice Gold, unul dintre cel mai bine vândute combinaţii de plante halucinogene. În trei zile au vândut produsele cu un profit de 400 de lei. La sfârşitul anului trecut, ei au lansat gethigh.ro, magazin care generează vânzări de aproximativ 15.000 de euro pe lună. Profitul este de 50%.

Faptul că poţi scoate profituri însemnate cu in­ves­tiţii minime într-un timp foarte scurt este unul dintre principalele motive care au condus la o veritabilă explozie a comerţului cu ierburi în România. Astfel, Bucureştiul, în care există între 20 şi 30 de astfel de magazine, sau Iaşiul, care a devenit capitala high-urilor legale, cu aproape 60 de shopuri, încep să semene cu Amsterdamul, raiul celor care vor să ajungă în lumea viselor.

„Foarte mulţi clienţi fideli sunt foşti consumatori de droguri ilegale“, spune Bogdan Udrea, cel care a înfiinţat la începutul anului Spice Shop, primul magazin de ierburi legale de pe străzile Capitalei. „Tot ce se întâmplă în prezent în aceste unităţi este ilegal, dar noi trebuie să dovedim asta“, spune farmacistul Angela Pantea, reprezentantul Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA). Una dintre marile ilegalităţi în activitatea shopurilor de ierburi, după părerea Angelei Pantea, este manipularea.

Imaginea canabis

O mare parte dintre simbolurile afişate pe firmele magazinelor este frunza de canabis, plantă halucinogenă ilegală. De fapt, unele dintre cele mai vândute game de plante halucinogene au frunza de canabis pe plic. Mesajul transmis clienţilor ar fi: „Nu vă vindem canabis pentru că este interzis, vă vindem ceva legal, dar cu aceleaşi efecte“. Dacă trecerea acestor produse pe lista substanţelor interzise nu va duce la dispariţia afacerilor cu produse halucinogene, modificarea regimului de funcţionare a acestor magazine poate afecta mai puternic businessul.

Angela Pantea spune că aceste magazine ar putea fi închise pentru simplul fapt că produsele nu sunt certificate, iar dacă ar fi vândute într-adevăr pentru studiu etnobotanic, aşa cum este scris pe plic, ar trebui ca distribuirea lor să se facă de către un botanist. Dar o astfel de luptă împotriva vânzătorilor de plante halucinogene ar fi zadarnică.

Modul în care se poate ajunge la închiderea tutu­ror magazinelor este inter­zicerea plantelor şi schimbarea regimului de funcţionare a acestor societăţi comerciale. Nu se ştie clar când se va întâmpla acest lucru, dar Pantea este încrezătoare că în curând vor avea armele necesare pentru a lupta împotriva acestei industrii care func­ţionează pe baza găsirii unei portiţe legislative.

Consumatorii de vise

image


Apariţia celor aproximativ 300 de magazine de ierburi, pastile, prafuri sau ciuperci halucinogene în România, în mai puţin de un an, arată clar existenţa unui segment extins de consumatori avizi de senzaţii tari.

Dacă mulţi cred că profilul consumatorului clasic este „tânăr cu bani şi fără ocupaţie“, proprietarii magazinelor creionează un cu totul alt profil al clientului fidel. „Am ajuns la concluzia că toată lumea fumează, de la oameni de afaceri săriţi de 40 de ani şi avocaţi până la VIP-uri şi studenţi“, spune Bogdan Udrea, proprietarul Spice Shop.

MAI CREATIV

Un astfel de consumator fidel de ierburi legale este Mihai Răduţu, 27 de ani. A fumat pentru prima dată, în România, un joint legal în urmă cu un an, când a găsit întâmplător un magazin pe internet. Îşi aduce aminte cât de încântat a fost când şi-a dat seama că poate experimenta şi acasă senzaţiile pe care le-a avut la Amsterdam, unde fumase primul joint şi mestecase ciuperci halucinogene. Mihai încearcă să explice cât mai clar efectul pe care îl au ierburile Smoke, cele pe care le fumează cel mai des.

„Ajută foarte mult la creşterea nivelului de creativitate, empatie, îţi dă posibilitatea să lucrezi cu zone ale psihicului despre care credeam că sunt blocate accesului uman“, spune tânărul în timp ce-şi pregăteşte o ţigară. Şi are nevoie de toate acestea, pentru că Răduţu îşi petrece timpul scriind proză şi versuri sau pictând. Absolvent al Facultăţii de Drept, tânărul studiază în prezent psihologia şi este convins că într-o zi se va lansa în lumea literară şi muzicală.

El consideră că ierburile nu i-au provocat niciodată dependenţă, chiar dacă a avut perioade în care a fumat în fiecare zi. Suma maximă pe care a alocat‑o acestui obicei într-o lună a fost de aproximativ 2.000 de lei. 

INTOXICAŢI CU IERBURI LEGALE

„Între un consumator de droguri ilegale şi un consumator al acestor ierburi aşa-zis legale nu există foarte multe diferenţe“, explică psihologul Alexandru Lescău, care activează în cadrul Asociaţiei Crucea Albastră, grupare destinată tratării dependenţei de droguri. Odată cu apariţia magazinelor de ierburi, au fost semnalate câteva cazuri de persoane spitalizate în urma intoxicării cu aceste produse.

Majoritatea cazurilor au fost la Iaşi, acolo unde sunt şi cele mai multe magazine de acest gen. Angela Pantea, reprezentantul Agenţiei Naţionale Antidrog, spune că este mult mai dificil să tratezi un pacient în stare de şoc care a consumat un amestec necunoscut de astfel de plante decât unul care a consumat droguri clasice, cum ar fi cocaină sau heroină.

„Acestora ştii ce trebuie să le administrezi pentru a-i scoate din starea în care se află, dar în cazul acestor amestecuri de plante nu poţi identifica substanţele consumate“, spune farmacistul.  Luate individual, aceste plante nu sunt periculoase, combinarea lor fiind cea care dă senzaţii halucinogene.

Primul magazin

image


Bogdan Udrea spune că afacerea cu ierburi legale l-a scos din datorii. Nu avea o situaţie financiară foarte strălucită când un prieten din Bacău, oraşul în care a apărut primul magazin de acest gen, l-a inspirat să se îndrepte spre un astfel de business.

Amicul vindea plicurile magice într-o benzinărie, printre rafturile cu odorizante auto. Necunoscătorii confundau cele două tipuri de produse, iar iniţiaţii făceau coadă pentru a intra în posesia ierburilor sau a pastilelor. Încurajat de câştigurile mari pe care le realiza prietenul său, Udrea a cumpărat un stoc de produse pe care le-a împărţit gratis cunoscuţilor.

Rezultatele au fost excepţionale, iar tânărul a mirosit potenţialul pe care i-l oferă Bucureştiul. Astfel, a deschis în luna ianuarie a acestui an primul magazin de ierburi legale din Capitală, marfa fiind comandată de pe un site din străinătate. Situat discret pe Strada Maria Rosetti din centrul oraşului, Spice Shop îşi primeşte clientela fidelă sau cumpărătorii ocazionali într‑o atmosferă ezoterică. Muzica în surdină, pereţii pictaţi cu motive indiene, mirosurile dulci şi înţepătoare şi etajerele cu bonguri (ustensile pentru fumat) te introduc într-un univers ce vine în totală discordanţă cu iureşul şi stresul oraşului.

PRINTRE ŞAMPOANE

Shopul de vise nu a arătat aşa de la început. „Când l‑am deschis, vindeam plicurile printre şampoane, creme şi fel de fel de produse cosmetice. Nu ştiam cât de legal este ceea ce facem“, povesteşte Udrea.
Acum, Bogdan a ajuns să deţină patru spaţii în Bucureşti şi magazinul virtual spice-gold.ro. În ultimele luni, acesta a fost sponsor principal la diverse evenimente, cum ar fi concertul celor de la Paraziţii, care a avul loc la Hala de Muzică. Aici, toată lumea a primit diverse produse halucinogene. Nimic nu a fost ilegal sau underground.

Cele mai populare

Spice Diamond
Preţ: 120 de lei

Descriere: Unul dintre cele mai puternice produse de pe piaţă, este un amestec 100% natural de plante etnobotanice rare care, prin ardere, emană un miros puternic dat de extractele de vanilie, trandafir roşu, trifoi roşu şi miere. 

Yucatan Fire
Preţ: 70 de lei

Descriere: Un amestec 100% natural de plante etnobotanice rare care, prin ardere, emană un miros plăcut, intens şi aromat, dat de extractele de vanilie, trandafir roşu, trifoi roşu şi miere.

Charge +
Preţ: 170 de lei

Descriere: Cu toate că este recomandat ca „sare de baie“, produsul se inhalează, având efecte asemănătoare cu Extasy.

Smoke Plus
Preţ: 140 de lei

Descriere: Cel mai puternic produs disponibil pe piaţă, este un amestec 100% natural de plante etnobotanice rare.

Neuro Trance
Preţ: 50 de lei

Descriere: Pastile pe bază de plante recomandate pentru petreceri, locuri în care nu se poate fuma sau pentru nefumători. În general, un începător nu poate dormi 48 de ore după consumarea unei astfel de pastile.

INVAZIE

Avem aproximativ 300 de magazine în toată ţara. Bucureştiul, în care există între 20 şi 30 de astfel de magazine şi Iaşiul, care a devenit capitala high-urilor legale, cu aproape 60 de shopuri, încep să semene cu Amsterdamul, raiul celor care vor să ajungă în lumea viselor.

NOUL AMSTERDAM

Mihai Răduţu, client fidel al magazinelor de ierburi legale, este încântat că poate experimenta şi în România viaţa de la Amsterdam. El spune că produsele halucinogene îl ajută să fie mai creativ când scrie sau pictează. Suma maximă pe care a alocat-o acestui obicei într-o lună a fost de aproximativ 2.000 de lei.


   
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite