Croitorese pe bloguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe Diana Bobar şi Ioana Diacu nu le-aţi văzut pe vreun podium de modă, ameţite de bliţuri şi aplauze. Stau cu ochii pe maşina de cusut şi vând rochii pe blog. În numărul 8 al revistei Forbes România, disponibilă de ieri la chioşcuri, puteţi citi despre invenţia a două tinere creatoare de modă: promovarea colecţiilor pe blog.

A ajuns în Bucureşti la şapte dimineaţa, după ce a călătorit opt ore cu trenul de la Timişoara. Face acest drum de două ori pe lună. Ajunge în Capitală, se cazează la hotel, ia măsurile clientelor sale, se întoarce acasă şi se pune pe croit rochii.

La numai 22 de ani, absolventa la Arte Plastice Diana Bobar are deja şase colecţii, însă niciuna n-a urcat pe vreun podium de modă. În schimb, a păşit (cu graţie) în blogosferă. În urmă cu un an şi jumătate şi-a lansat site-ul personal, ww.sofashon.com, mai mult din joacă, apoi acesta s-a transformat într-un business ce a ajuns anul trecut la 700 de rochii vândute. Aici, Diana îşi posta cu hărnicie ideile de vestimentaţie şi comentariile despre modă pe blog.

Fuge de podiumurile de modă

Nu şi-a imaginat că un astfel de jurnal îi va aduce bani, dar o comandă a unei cititoare din SUA pentru un top pe care Diana şi-l croise singură a tras-o, ca o aţă prin urechile acului, către o idee de afaceri. Aşa a ajuns să croiască 15 piese pe săptămână, pe care să le vândă cu peste 300 de lei bucata. Blogul este şi podiumul de modă pentru creaţiile Dianei Bobar, dar şi magazinul prin care primeşte comenzi.

Tânăra cu aer de actriţă nu are pretenţii de designer şi acceptă orice fel de comandă, modelându-şi rochiile după trupul fiecărei femei, fie mai tras prin inel, fie mai durduliu.

„Ideal ar fi să câştig din colecţii, dar nu toată lumea e dispusă să-mi cumpere rochiile aşa cum le-am desenat“, mărturiseşte Diana Bobar. Anul trecut a cusut pentru solistele trupei Mandinga rochiile cu care acestea au apărut în pozele promoţionale ale albumului şi şi-a pus semnătura pe vestimentaţia solistei Ina.

Pe toate le face în garsoniera ei din Timişoara, foindu-se printre tipare, ace, materiale şi rochii care urmează să fie finisate. Următorul său pas pentru creşterea businessului va fi închirierea unui atelier şi achiziţionarea a trei maşini de cusut industriale, o investiţie ce o va costa peste 2.000 de euro.

DE PE BLOG, ÎN MAGAZIN.

Tot datorită notorietăţii câştigate pe blog, la uşa Dianei „au bătut“ şi magazinele. Absolventa de Arte Plastice vinde haine în magazinele Ummagumma (Bucureşti) şi InteresArt (Constanţa), dar şi pe două site-uri olandeze, adică fashionmission.nl şi froufrous.nl. În magazinele româneşti, Diana vindea anul trecut 20 de rochii pe lună, dar criza a tăiat cererea la cinci. Profitul nu era oricum prea mare pentru că reducea preţul rochiilor pentru ca magazinele să-şi poată pune adaosul comercial. Încă un compromis pe care l-a făcut pentru a-şi creşte vizibilitatea.

Modelul Dianei Bobar a fost urmat şi de o altă tânără croitoreasă, Ioana Diacu, 30 de ani, cunoscută în comunitatea virtuală sub pseundonimul „Lala“. La sfârşitul anului trecut, Ioana Diacu s-a hotărât să-şi promoveze online rochiile pe care, până atunci, le cosea numai pentru ea. Debutul în blogurile de modă a avut loc în noiembrie anul trecut, când o prietenă i-a cerut să-i croiască o rochie de mireasă.

Acest lucru a determinat-o să-şi înregistreze un domeniu pe internet şi să posteze fiecare rochiţă creată, alături de impresiile şi gândurile ei despre modă. A învăţat să coase singură şi nu s-a oprit din cusut nici în perioada în care a lucrat în agenţia de publicitate Leo Burnett. Într-un an de la lansare a reuşit să devină cunoscută printre „internaute“.

Croieşte aproape 40 de rochii pe lună

Blogul a încurajat-o, i-a adus cliente, dar şi o propunere din partea magazinului Clandestino, din Bucureşti, unde îşi vinde în prezent rochiile. Ioana Diacu a ajuns să croiască 40 de rochii pe lună, pe care le vinde cu aproape 200 de lei, şi urmăreşte să încheie contracte cu încă două magazine din Bucureşti. „Aproape tot ce mi s-a întâmplat a fost prin intermediul blogului“, recunoaşte Ioana Diacu.

La scurt timp după lansarea blogului, Lala şi-a deschis şi un atelier, în apropiere de Piaţa Alba Iulia din Bucureşti. Aici, împreună cu Lili, o croitoreasă care o ajută, Ioana îşi primeşte clientele. Creaţiile Dianei Bobar şi ale Ioanei Diacu sunt o alternativă la hainele foarte scumpe ale marilor designeri şi la vestimentaţiile în serie ce au inundat mallurile.

Nu sunt designeri, dar nici nu vor să muşte din celebritate, de teamă să nu-şi spargă „dinţii“. Vor să-şi crească businessul cusătură după cusătură. Ele răspund fără mofturi fiecărei cereri de pe blogul lor şi profită de vanitatea tinerelor fete care vor să rupă gura târgului cu o rochie unicat.

Mai puteţi citi în numărul 8 al revistei Forbes România

Orologeria swiss made. Jérôme DeWitt şi Antoine Preziuso sunt doi avangardişti ai ceasurilor elveţiene care s-au transformat rapid în branduri internaţionale şi îşi vând operele cu milioane de dolari.

Bătălia halbelor. Schimbarea strategiei de marketing a Heineken, atacurile agresive ale Ursus Breweries şi vânzarea InBev modifică regulile din lumea berarilor. Se vor schimba şi ierarhiile?

Natal Brazilia, următoarea destinaţie. Dispuneţi de câteva sute de mii de euro şi nu ştiţi unde să-i investiţi? Brazilia, cu randamente din închiriere peste medie şi turism în expansiune, este noul El Dorado imobiliar.

Investiţii cu luciu de platină. Criza financiară dă o nouă strălucire celui mai scump şi mai preţios metal din lume. Platina a câştigat, în 2009, atuurile unui plasament sigur, pe termen lung.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite