Creşterea TVA nu va putea fi evitată din 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă Guvernul nu reuşeşte să scadă cheltuielile bugetare până la sfârşitul acestui an, majorarea taxelor este inevitabilă, contrar asigurărilor date de guvernanţi. La cum arată bugetul general consolidat, este aproape greu de crezut că guvernanţii nu se vor atinge de taxe pentru a finanţa cheltuielile publice.

Cele patru case de consultanţă chestionate de Forbes România (Deloitte, KPMG, PwC, Mazars) cred că pericolul nu a trecut, iar creşterea cotei nu va putea fi evitată decât cel mult până la sfârşitul acestui an. În situaţia în care se află România, niciuna dintre acestea nu acordă vreo şansă unei eventuale scăderi a taxei pe valoare adăugată. „Nu poate fi decât un vis frumos în contextul dat", spune Gabriel Sincu, partener la firma Mazars. Pentru ca o astfel de măsură să fie aplicată, aceasta trebuie să fie însoţită de tăieri masive de cheltuieli publice, în principal reduceri de personal.

„Or, nicio forţă politică din Ro­mânia nu este capabilă să pună în aplicare asemenea măsuri", crede Sincu. Discuţiile pe marginea majorării TVA cu unu până la două procente au apărut încă de la sfârşitul anului trecut.

Semnale

În luna noiembrie 2009, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a realizat şi o simulare cu privire la impactul acestei măsuri, rezultatele fiind ţinute la secret mai ales că, în acelaşi timp, se desfăşurau şi alegerile prezidenţiale. Deşi guvernanţii nu au contenit să declare că taxa va rămâne neschimbată, semnalele privind iminenţa unei majorări au continuat să apară.

În luna februarie a acestui an Peter de Ruiter, şeful departamentului de consultanţă fiscală din PricewaterhouseCoopers (PwC), declara că se aşteaptă la majorarea TVA anul acesta cu unul sau două puncte procentuale. La sfârşitul lunii martie, BCR Research, într-o analiză trimestrială privind evoluţia economiei atrăgea atenţia că dacă guvernul nu reuşeşte să scadă cheltuielile cu pensile şi salariile, majorarea taxelor (incluzând şi TVA) va fi greu de evitat, aceasta fiind cea mai la îndemână soluţie pentru a aduce rapid bani la bugetul de stat.

„În condiţiile în care deficitul bugetar nu va putea fi susţinut prin scăderea cheltuielilor publice, decizia de creştere a cotei TVA de anul viitor este iminentă", crede şi Ramona Jurubiţă, tax partner la firma KPMG. O alternativă ar fi aplicarea unei taxe pe valoare adăugată reduse la produsele alimentare, concomitent cu creşterea cotei standard cu 1-2%. „Scăderea TVA la alimente ar fi benefică având în vedere scăderea veniturilor populaţiei şi nivelul şomajului", susţin Peter Wessel şi Vlad Boeriu de la compania Deloitte.

Dintre impozitele indirecte, taxa pe valoare adăugată aduce cei mai mulţi bani în visteria statului. Potrivit bugetului pe acest an, din totalul veniturilor estimate să atingă 66,65 miliarde de lei, peste 53% (35,54 miliarde de lei) reprezintă numai încasările din TVA. Teoretic, o creştere a TVA cu un procent, de la 19 la 20% ar aduce la buget venituri suplimentare de până la 0,4% din PIB (circa 450 de milioane de euro), estimează Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank. Asta în situaţia în care consumul va rămâne nemodificat, ceea ce este imposibil.

O astfel de măsură va influenţa negativ în principal consumul privat, care ar putea scădea cu 0,5-0,8%. O majorare ipotetică a taxei cu un procent ar duce la creşterea inflaţiei cu până la 0,8%.

CHELTUIELI PESTE MĂSURĂ

Veniturile bugetului general consolidat au scăzut în primele două luni din 2010 cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 25,2 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu 5,8%, la 31 miliarde de lei. Cifrele arată că în continuare guvernanţii amână să taie din cheltuieli. Iar orice întârziere impinge România spre inevitabil: majorarea taxei pe valoare adăugată.

Mai puteţi citi în numărul 29 al revistei „Forbes România":

România doar pe termen scurt. Românii, de la cei din guvern până la cei din mediul de afaceri și de-acolo la oamenii obișnuiţi, nu au strategii pe termen lung. Este o formulă repetată atât de mult încât a diminuat chiar șansele ca românii să realizeze cât de sinucigaşă este lipsa lor de strategie.

HP vrea totul. Mark Hurd a scos un profit gras de pe urma companiei. A­­cum vrea să bată con­­cu­­­­renţii de la IBM, Cisco și ceilalţi.

Pe ritmuri de hard rock. Denise Săndulescu, managerul companiei D&D East Entertainment, mizează toţi banii pe hard rock, ţintind primul loc în topul organizatorilor de concerte din România. O încercare grea.

Alege companii mici! Pe măsură ce economia îşi revine, investitorii de retail caută randamente spec­­taculoase la emitenţii de talie mică şi medie. A apus vremea vedetelor bursiere?

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite