Continental continuă investiţiile în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De anul viitor, fabrica Continental din Timişoara îşi va mări capacitatea prin finalizarea unei unităţi ce procesează amestecul primar pentru producţia cauciucurilor. Pedro Carreira a dat plajele din Brazilia pe iernile geroase de la noi şi a fost de faţă când anvelopa Continental cu numărul 100 de milioane a fost produsă la Timişoara.

În urmă cu aproape şase ani, portughezul Pedro Carreira (46 de ani) privea mândru cum iese de pe liniile de producţie din Camaçari primul cauciuc fabricat în Brazilia de gigantul german Continental. Unitatea din Brazilia a reprezentat a doua investiţie de tip greenfield a Continental în domeniul producţiei de cauciucuri destinate autoturismelor, după cea deschisă la Timişoara la sfârşitul anilor '90. Fabrica timişoreană dispune de o suprafaţă de peste 160.000 de metri pătraţi, activităţile curente fiind derulate pe 60% din aceasta.

Pentru Carreira, funcţia de director general în cadrul fabricii sud-americane era prima experienţă internaţională din cariera sa, după ce urcase în aproape 20 de ani toate treptele ierarhice, de la funcţia de inginer până la cea de director de producţie al fabricii de anvelope Continental de la Lousada, Portugalia, una dintre cele mai mari din portofoliul grupului.

Investiţii de jumătate de miliard de euro

În România, Continental, un grup cu afaceri de 26 de miliarde de euro anual, este prezent atât prin divizia de anvelope, cât şi prin cea de componente auto. În cei 11 ani de activitate pe piaţa locală, cele 11 entităţi pe care nemţii de la Continental le controlează aici (printre care se află fabrici, dar şi mai multe centre de cercetare) au implicat investiţii cumulate de aproape jumătate de miliard de euro şi au împreună aproape 10.000 de angajaţi.Gigantul german deţine opt unităţi de producţie, trei centre de cercetare şi dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Arad şi Iaşi.

Tot la nivel local, Continental deţine în parteneriat cu Pirelli o fabrică de cord metalic. Venirea lui Carreira la Timişoara, în primăvara anului trecut, a coincis cu demararea unei investiţii de 50 de milioane de euro într-o unitate Master Batch ce procesează amestecul primar folosit la producţia cauciucurilor. În plus, un alt obiectiv pe care portughezul îl are de bifat pe agenda sa de realizări este demararea producţiei de anvelope de performanţă ridicată (Ultra High Performance - UHP) de 18 inci. „E vorba de cauciucuri destinate maşinilor care pot ajunge la viteze de 300 de kilometri pe oră", detaliază Carreira. În prezent, la Timişoara se produc anvelope pentru autoturisme cu dimensiuni de la 13 la 17 inci.

Portofoliu

Continental este cel mai important investitor străin din industria auto românescă, după Renault şi cel mai mare investitor din domeniul anvelopelor. Concernul german a produs 14 milioane de anvelope la Timişoara în 2010, cifra de afaceri depăşind 335 de milioane de euro din 2009.

Noul număr„Forbes România",de luni, 18 aprilie, la chioşcuri

Mai puteţi citi în numărul 55 al revistei „Forbes România"

- „I'll be back". Lorand Szarvadi, cofondatorul retailer-ului de electronice şi electrocasnice Domo, promite asemeni lui Arnold Schwarzenegger: „I'll be back". Unde, cum şi de ce vrea să se întoarcă Szarvadi?
- Am acţiuni, sunt motivat! Într-o perioadă în care banii sunt scumpi, iar antreprenorii nu mai au resurse să crească salariile, recompensarea prin acţiuni ar trebui să fie cea mai ieftină formă de motivare a angajaţilor.
- În stand by. Băncile româneşti s‑au grăbit, la mijlocul anilor 2000, să‑şi înfiinţeze divizii de private banking, pe măsură ce conturile clienţilor creşteau mai ceva ca un tsunami. Acum nu se mai grăbesc, ci se mai gândesc.
- În slujba cărţii. Pentru a‑și salva ONG‑ul care edita lucrări academice, Ion Bănșoiu s‑a transformat, în plină criză economică, în antreprenor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite