Condamnate la victorie

Echipa de handbal Oltchim urmează să joace în semifinalele Champions League. De calificarea în finala competiţiei depinde nu doar palmaresul echipei, ci şi stabilitatea financiară a clubului vâlcean.  „Forbes România“ a descoperit care sunt mecanismele de business ce au pus în mişcare performanţa sportivă a echipei Oltchim Râmnicu‑Vâlcea.

Pentru unul dintre cei peste 2.000 de spectatori din sala sporturilor din Râmnicu Vâlcea, ultimele secunde dinaintea loviturii decisive a Bojanei Popovici, din meciul dramatic susţinut acasă de Oltchim împotriva danezelor de la Viborg, au trecut de două ori mai greu. Pentru acest om, victoria împotriva echipei daneze (câştigătoarea de anul trecut a competiţiei europene) este mai mult decât o chestiune de palmares. Acesta este preşedintele clubului, Ioan Gavrilescu, în vârstă de 69 de ani - ultimii 32 i-a petrecut la conducerea echipei de handbal.

Gavrilescu ştie cel mai bine că performanţa sportivă este condiţia obligatorie pentru ca echipa să poată supravieţui din punct de vedere financiar. Ca o coincidenţă nefericită, momentul de glorie al handbalistelor coincide cu o perioadă deloc fastă pentru sponsorul principal, combinatul Oltchim, cel care asigură 70% din bugetul anual de aproape două milioane de euro al echipei (de trei ori mai mic decât cel al danezelor de la Viborg).

Altfel spus, performanţa sportivă la nivel european, ceea ce se traduce în obiectivul de a juca finala Champions League, este o justificare puternică pentru managementul combinatului să continue sponsorizarea echipei de handbal.

Meciul împotriva Viborg se termină 27-26, Oltchim este matematic calificată în semifinale şi este tot mai aproape de visul de a juca finala. Handbalistele din Vâlcea nu mai sunt doar mândria combinatului care a investit în ultimul an circa 1,4 milioane de euro.

Simpatia de care se bucură Oltchim este una comparabilă probabil cu cea de care a beneficiat Unirea Urziceni - un alt fenomen sportiv pornit dintr-un oraş mic.

Miza e mare

Fără banii de la Oltchim, echipa nu poate supravieţui, admite Ioan Gavrilescu, probabil cel mai longeviv manager din sportul românesc. Din punct de vedere financiar, acesta este „cel mai dificil moment", spune tot el, însă nu este o dificultate care să-i umbrească bucuria calificării în semifinale. Mai este însă de trecut un hop ca să fie întru totul liniştit privind viitorul echipei.

Un hop în două etape: pe 10 şi 18 aprilie - sunt datele în care handbalistele sale se vor confrunta cu echipa maghiară Gyor. Dacă va trece de Gyor, Oltchim se califică în finală, adică este atins obiectivul acestui an - cel mai ambiţios din istorie.

Totul sau nimic - aşa s-ar putea traduce miza meciurilor cu Gyor şi din perspectiva finanţelor clubului, şi din perspectiva sportivă. Totul, adică victoria, ar putea însemna nu doar argumentul central pentru a determina combinatul să continue să susţină echipa, ci şi mai mulţi bani de la sponsorii minoritari.

Confruntare

Oltchim joacă în semifinalele cu echipa ungară Gyor în 10 (în deplasare) şi 18 aprilie (acasă). Echipa vâlceană a terminat pe locul 1 în grupele Champions League, împotriva unor competitoare (Viborg, Volgograd şi Hypo Viena) ce păreau imbatabile.

Citiţi mai multe despre acest subiect în noul număr „Forbes România"

Mai puteţi citi în numărul 28 al revistei „Forbes România":

-Stelele virtuale ale ecranului. Noua generaţie de filme digitale va schimba Hollywoodul şi actoria pentru totdeauna.

-E vremea lui Ghenea. Într-o perioadă în care retailul clasic cu produse IT îşi pierde suflul pe zi ce trece, antreprenorul Marius Ghenea respiră aerul din ce în ce mai curat al comerţului online de tehnologie.

-Paradoxul avocaţilor de business. De ce sunt nemulţumiţi avocaţii când veniturile lor din 2009, în plină criză economică, sunt sensibil egale cu cele din perioada de boom?

-Dictatura celulitei. Milioane de creme anticelulitice sunt vândute drept calea miraculoasă către standardul de frumuseţe impus de companiile de cosmetice. Dar cu cât modul nostru de viaţă este mai puternic guvernat de alimentaţia fast-food, cu atât distanţa între ideal şi realitate va fi mai mare. Iar cele două industrii vor prospera.