Business “în picaj”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Business “în picaj”
Business “în picaj”

Nicolae Ciuleac, omul de afaceri care deţine 56% din societatea Carniprod SRL, se teme de actuala criză economică şi recunoaşte că şi businessul său merge „în picaj”.

Nicolae  Ciuleac 37 milioane euro 61 de ani Industria cărnii, zootehnie, alimentaţie Tulcea

Fără investiţii în producţie

Omul de afaceri, cu dublă cetăţenie, română şi austriacă, susţine că numai în 2008 a investit circa trei milioane de euro în business, iar suma totală investită de la intrarea sa în acţionariatul firmei depăşeşte 25 de milioane euro. „Nu mai am curaj să aloc nici un ban în producţie anul ăsta”, spune sincer Ciuleac. Şi adaugă că nu a făcut concedieri încă, „dar nu se ştie niciodată”.


Planurile pentru extinderea reţelei de magazine prevăd inaugurarea altor trei-patru unităţi până la sfârşitul anului 2009. Cert este că „vom intra cu produsele noastre şi în rafturile magazinelor  din Bucureşti”, anunţă mândru Ciuleac.

Fabrica Carniprod de la Tulcea a fost reconstruită în 1993, cu o investiţie iniţială de circa 800.000 de dolari, din care 500.000 dintr-un credit de la Banca Agricolă, restul din fonduri proprii. Ciuleac deţine o casă în Austria, un domeniu în Tulcea şi o casă la Timişoara. Pasionat de maşini, el deţine şapte bolizi, printre aceştia fiind un Mercedes CL600, un BMW seria 7, un BMW X5, un Jaguar Daimler, un Mercedes Viano, un Lexus 600 HL hibrid şi un Audi Q7.

Citiţi mai multe despre Nicolae Ciuleac în Forbes 500 Miliardari care a apărut din 6 octombrie pe piaţă

Dacă, în 2008, Carniprod a înregistrat o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, mai mare cu 25% faţă de anul 2007, Ciuleac estimează o „prăbuşire” cu 30 de procente a cifrei de afaceri pe anul în curs comparativ cu anul trecut. „Suntem mult în urmă acum. Mergem în jos, pentru că cererea este în scădere, iar puterea de cumpărare tot mai mică”, este constatarea tristă a omul de afaceri. Anul trecut, compania a realizat 10.000 tone de preparate din carne, cu 6% mai mult faţă de 2007, dar estimările pentru anul în curs sunt foarte sumbre şi prevăd o scădere cu 30% a cifrei de afaceri pe 2009. „Dacă reuşim să facem 7.000 de tone pot spune că este destul de bine”, adaugă el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite