Bancherul Nicolae Dănilă, invitat la Forbes Power Breakfast

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seria întâlnirilor oamenilor din avocatură şi consultanţă cu un român prezent în „Forbes 500 Miliardari România“, organizate de revista „Forbes România“, continuă şi în acest an.

Invitatul din luna februarie al evenimentului Forbes Power Breakfast  a fost cel mai bogat bancher român, Nicolae Dănilă, care a dezbătut, împreună cu invitaţii Forbes, problemele actuale ale sistemului bancar din România, precum şi contextul economic, fiscal şi bancar european.

Criza a impus reîntoarcerea la măsuri clasice de redresare economică, prin care statul s-a implicat pentru a salva sistemul bancar şi financiar. Băncile au fost astfel capitalizate şi, pentru că măsura s-a dovedit eficientă, a fost adoptată şi de către ţările europene intrate ulterior în recesiune. Claudiu Simulescu, partener în cadrul firmei de consultanţă şi investiţii Farwind, este de părere însă că, în România, statul nu s-a dovedit un partener puternic, care să dea mediului de afaceri garanţiile şi siguranţa necesare depăşirii crizei. Mediul privat a trecut prin ajustări drastice: reducerea activităţii şi a personalului, pierderi financiare, pe fondul scăderii generale a consumului.

Este rândul sectorului de stat să treacă prin aceste ajustări. Costin Tărăcilă, partener al Casei de avocatură ARTP, consideră că nu este numai vina băncilor, pentru că acestea sunt parte dintr-un sistem. Referindu-se la creditele neperformante, Dănilă crede că băncile din România trebuie să-şi remodeleze businessurile ţinând cont de noile condiţii de creditare. 

Nicolae Dănilă a fost preşedinte al BCR, dar şi-a vândut acţiunile la BCR către grupul Erste şi a părăsit grupul. Sumele obţinute şi investite ulterior l-au propulsat în „Forbes 500 Miliardari România" pe locul 221, cu o avere estimată la 23-24 de milioane euro. Dănilă este, din 2007, membru în CA al BNR. ; 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite