Averi în scădere în topul „Forbes“ 500 Miliardari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forbes va lansa pe piaţă marţi, 28 septembrie, ediţia 2010 a „Forbes 500 Miliardari din România“.

Cei 500 de oameni de afaceri incluşi în top au avut o avere de 28,2 milioane de euro. Dintre miliardarii incluşi în acest top, numai 19,4% şi-au văzut averile crescând, 61,6% din ei înregistrând scăderi semnificative, iar 13,2% (adică 66 de persoane) au intrat pentru prima oară în clasament.

Chiar dacă 2009 nu a fost un an mai bun din punct de vedere economic, cei 66 de nou-intraţi deţin firme cu cifre de afaceri mari, în diverse domenii, de la energie, comerţ, construcţii până la farma. O parte din aceştia au o cotă de piaţă importantă în domeniul în care activează, dar sunt total necunoscuţi de opinia publică. Averea cumulată a celor 66 de oameni noi este de 1,3 miliarde de euro.

Faţă de ediţia precedentă, numărul nou-intraţilor a fost mai mic cu 22 de persoane. Averea celor din „Forbes 500 Miliardari" reprezintă 24,3% din PIB-ul României din 2009, adică aproape un sfert. Milionarii au rezistat mai bine în faţa crizei, averea lor scăzând cu doar 1,77%, faţă de 15,2% cu cât a scăzut PIB-ul României faţă de anul 2008. Asta se poate explica prin faptul că milionarii şi-au gestionat mai bine afacerile, şi-au diversificat investiţiile şi astfel şi le-au putut susţine pe cele aflate în declin.

În topul „Forbes 500 Miliardari" sunt incluşi 103 ingineri, 20 de avocaţi/jurişti, 25 de doctori şi 15 profesori. Pe localităţi, într-un clasament al primilor patru, aceştia provin din Bucureşti - 198 de persoane, Cluj - 35 de persoane, Constanţa - 27 şi Sibiu - 17 persoane. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite