Atac la iniţiativa privată

Impozitul minim ar putea închide porţile a unei treimi dintre firmele mici şi mijlocii din România. Subiectul de copertă al celui de-al cincilea număr al revistei Forbes România, care apare pe piaţă luni, 18 mai, tratează efectul de domino al impozitului forfetar.

Huiduit pe vremea comuniştilor şi resuscitat în urmă cu 20 de ani, antreprenorul român trăieşte o dramă continuă. Acum, una din trei firme mici şi mijlocii, adică 200.000 dintr-un total de 600.000 riscă să se închidă din cauza unui impozit care sfidează raţiunea economică.

Cum altfel, dacă, chiar şi pe timp de criză, când toate previziunile anunţă recesiune, firmele mici vor fi obligate să achite un impozit de minimum 2.200 de lei, chiar şi dacă au înregistrat pierderi? Care este de fapt motivul introducerii birului forfetar? Pedepsirea evazionistului sau încercarea de a cârpi un buget prost gestionat ?

Dincolo de graba cu care s-a făcut modificarea Codului fiscal şi de inadvertenţele din nota de fundamentare a ordonanţei care introduce noile reglementări, sunt multe alte lucruri lipsite de sens.

Statul crede că prin aplicarea impozitului forfetar va descuraja evaziunea fiscală, când, de fapt, nu face altceva decât să ofere un motiv în plus pentru a trişa.

De ce şi-ar declara afaceristul veniturile, când nu este sigur că va încheia anul pe plus, dar ştie că va plăti un impozit calculat la veniturile totale?

S-a plecat de la prezumţia de vinovăţie fără a fi luaţi în calcul contribuabilii corecţi. Cu alte cuvinte, degeaba faci profit, căci oricum vei plăti un impozit minim calculat la cifra de afaceri, dacă suma aferentă impozitului pe profit de 16% este mai mică decât cota de impozit forfetar. Mai există atunci cota unică de impozitare, o reglementare despre care nimeni nu poate contesta că a scos bani din economia neagră ?

Pierderi în lanţ

Micul antreprenor ştie că prin dezvoltarea afacerii sale crează locuri de muncă şi ridică nivelul de trai. De exemplu, atunci când deschide o firmă dă de lucru unui avocat, unui contabil şi unei bănci la care îşi are contul. Practic, orice cheltuială pe care o face o firmă „mişcă banii în economie”.

Odată cu cererea apare implicit şi oferta, reprezentată de   producţia de bunuri şi servicii. Fiecare tranzacţie aduce bani vânzătorului, care poate folosi aceste sume pentru plata salariilor unui angajat, pentru care vor fi virate statului o serie de  contribuţii, începând cu fondul de pensii, sănătate şi până la cel de şomaj.

Şi tocmai pentru că se crează locuri de muncă, statul scapă de grija unui şomer, a ajutorului bănesc pe care trebuie să i-l plătească lunar şi de presiuni sociale. Doar dacă urmărim efectele în lanţ la nivel macro, putem vedea de ce este vital ca micile afaceri să fie stimulate şi nu închise.

De cealaltă parte a baricadei de află statul, care nu crede însă că prin impunerea unui nou impozit sugrumă afacerile mici încă din faşă şi le privează de posibilitatea de a prospera în viitor.

Prea puţini iau în calcul faptul că actuala înăsprire a fiscalităţii are un impact negativ asupra spiritului antreprenorial şi că o astfel de măsură nu se justifică după 20 de ani de capitalism.

Practic, obligând firmele mici să îşi închisă porţile, statul nu face altceva decât să creeze şomaj şi să descurajele investiţiile, iar în final, pentru că opţiunea de restructurare a sistemului public nu există, vor fi necesari alţi bani la bugetul de stat. Adică alte taxe şi alte impozite.

Soluţii alternative

Pentru a-i pedepsi pe cei care păcălesc legea, statul nu ar trebui să facă altceva decât să sporească numărul controalelor şi să îmbunătăţească procesul de colectare. În acest fel, evaziunea fiscală ar putea fi într-adevăr descurajată, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Mai mult decât atât, numărul firmelor care îşi vor achita datoriile la stat ar creşte, dacă sistemul fiscal ar fi mai puţin birocratic, iar legile în vigoare mai puţin stufoase. În acelaşi timp, eficientizarea aparatului de stat şi al sistemului bugetar, în general, ar duce la umplerea multor „găuri” din punga statului.

Iar o politică fiscală coerentă şi corectă nu ar face altceva decât să îi stimuleze pe antreprenori, care la rândul lor vor contribui la creşterea încasărilor la bugetul de stat. 

Puteţi citi în numărul 5 al revistei Forbes România

Grecii ne aduc brandurile americane.
Cum au reuşit doi manageri greci să aducă Starbucks şi Gap în România şi să descopere o piaţă plină de oportunităţi.

Este bine să fii bogat.
Unchiul Sam îţi vrea banii şi mulţimea de dincolo de porţi îţi vrea capul. Cum poţi să supravieţuieşti revoluţiei populiste împotriva bogăţiei?

Investitorii ies la cumpărături.
În faţa unui consumator pesimist şi strâmtorat, giganţii mondiali ai retailului dau primele semne de oboseală. Pe bursă rezistă totuşi surprinzător de bine.

ElectroPUTEREA transformării.
Adrian Dimitriu vrea să readucă Electroputere Craiova pe profit după un deceniu de pierderi consecutive.

Moştenitorul de Jidvei.
Constănţeanul Claudiu Necşulescu a transformat o podgorie falimentară într-un brand de renume: vinul de Jidvei.

Profitabila Eugenia.
La 60 de ani, Eugenia a scăpat de riduri şi se pregăteşte să trăiască a doua tinereţe.Nu se vrea de măritiş, deşi are o zestre de aproape trei milioane de euro.