Am cucerit Kilimanjaro!

Am cucerit Kilimanjaro!

Magda Munteanu, colega noastră de la „Forbes România“, povesteşte aventurile din timpul ascensiunii sale montane în Africa. Şase zile de urcuş prin păduri tropicale şi deşert alpin au culminat cu o ascensiune finală epuizantă, în miez de noapte, până pe acoperişul Africii, la 5.895 de metri.

Este miezul nopţii. Chiciura depusă pe zecile de corturi din tabăra aflată la 4.600 de metri altitudine străluceşte în lumina lunii. Aproape că nu avem nevoie de lanterne. Urcăm încet, cu pas măsurat. Sus, pe munte, se văd luminiţele celor care au plecat înaintea noastră. Începutul e abrupt pe stânci.

Depăşim 5.000 de metri. Lângă potecă, o americancă a cedat răului de înălţime şi vomită. 5.500 de metri. Unul câte unul, zece alpinişti se întorc din drum, susţinuţi de ghizi. Mi se strânge stomacul de câte ori îi văd, ştiu că aş putea fi în locul lor. „Continuaţi, nu-i băgaţi în seamă“, ne îndeamnă Dickson Robinson, ghidul nostru de 29 de ani.

Simt un început de ameţeală şi îmi pierd echilibrul când întorc capul. Este patru dimineaţa şi sunt -20 de grade Celsius. Am ajuns la 5.650 de metri, mai sus decât Elbrus, cel mai înalt vârf din Europa. Începe să mi se facă rău. Mai sunt o sută de metri până pe creastă, dar urcăm foarte abrupt, pe nisip vulcanic.

Corpul îmi tremură, capul îmi plesneşte, simt că vomit. Cerul se înroşeşte şi, când ajung pe creastă, apar primele raze de soare. Urmează încă o oră de urcuş lin, dar eu abia îmi târăsc picioarele şi mi-e teamă să nu leşin. Îmi impun să rezist, merg doar cu forţa minţii. Corpul parcă nu mai este al meu şi mi se face din ce în ce mai rău.

Soarele luminează din plin gheţarul care se topeşte rapid şi care, cel mai probabil, în zece ani nu va mai exista. Se vede vârful. La 5.895 de metri, Uhuru este cel mai înalt vârf din Kilimanjaro.  Îmi dau lacrimile, însă îmi pun repede ochelarii de soare, să nu se vadă. Nu ştiu dacă plâng de bucurie, de oboseală sau m-a copleşit frumuseţea peisajului. Este 7 dimineaţa şi avem sub noi o mare de nori. Am reuşit, Africa este la picioarele noastre

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/video 1.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Magnet turistic

Câteva zeci de alpinişti au urcat în dimineaţa aceea pe Kilimanjaro şi aproape 40.000 încearcă în fiecare an să atingă vârful. În total, aproximativ 800.000 de turişti au vizitat Tanzania anul trecut, generând venituri de un miliard de dolari, potrivit lui Benno Ndulu, guvernatorul Bank of Tanzania.

Tanzania are acum toate şansele să se transforme

într-un magnet turistic, deoarece este un mozaic de păduri tropicale, savane, lacuri şi munţi. Deţine cel mai înalt punct din Africa, Kilimanjaro, dar şi altitudinea cea mai joasă – Lacul Tanganyika, la 358 de metri sub nivelul mării. Aproape un sfert din toate animalele sălbatice mari din Africa trăiesc în savanele din Tanzania.

Poteca trece printre şiruri interminabile de senecios uriaşi, specifici zonelor muntoase din Africa de Est

Negocierea este esenţială

Ne apropiem de Kilimanjaro, iar deşertul lasă locul vegetaţiei şi plantaţiilor de cafea. Nu aveam nimic aranjat în avans, căci nu m-am îndurat să dau 1.700 de dolari de persoană, cât costă o excursie de o săptămână pe munte. Aşa că negociez la faţa locului, împreună cu soţul meu, şi reducem preţul la 1.250 de dolari de persoană. Dintre aceştia, 750 de dolari reprezintă taxele pe care trebuie să le plătim autorităţilor Parcului Naţional Kilimanjaro, pentru dreptul de a intra în parc şi de-a ne pune cortul pe munte.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/video 2.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Din cele şase rute oficiale prin care se poate urca muntele, am ales Lemosho, cea mai lungă şi mai frumoasă rută din punct de vedere al peisajelor, dar şi cea mai scumpă. Anual, autorităţile încasează peste 30 de milioane de dolari numai din taxele pentru Kilimanjaro. La acestea se adaugă şi cei 35-50 de dolari pe zi pe care turiştii îi plătesc pentru a merge în safari în celelalte parcuri naţionale, ceea ce aduce, numai din taxe, peste 100 de milioane de dolari în buzunarele autorităţilor.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/video 3.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Lodge-uri de lux

Adevăratele venituri provin însă din banii pe care turiştii îi plătesc pentru cazare. Noi am negociat, cu aceeaşi agenţie, şi un safari de trei zile cu 160 de dolari pe zi de persoană, care includea cazarea la un hotel de două stele (nu m-am putut acomoda însă cu şopârla care se plimba nestingherită prin baie) şi trei mese pe zi.

Pentru lodge-urile de lux, aşezate chiar lângă parcurile naţionale, ofertele pornesc de la 500 de dolari pe zi de persoană. Făcând un calcul sumar, numai veniturile din cazări ar putea genera Tanzaniei peste un miliard de dolari pe an, dacă sunt exploatate cum trebuie.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/video 4.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Îngrijire ca la mama acasă

Începem expediţia pe Kilimanjaro cu cea mai mare escortă pe care am avut-o până acum în călătoriile noastre. Şapte negri – un ghid, un ajutor de ghid şi cinci porteri – aveau sarcina să aibă grijă de noi. Poteca trece printr-o pădure tropicală plină de liane şi ferigi înalte până la etajul al treilea al unui bloc. În dreapta noastră zărim o maimuţă alb cu negru, iar în mijlocul potecii o baligă enormă de elefant, semn că turma a trecut pe aici nu cu mult timp înaintea noastră. Fac loc să treacă un porter care cară, pe cap, şase scaune identice cu cele de la terasele din Cişmigiu.

Tabăra de corturi de la 4.600 de metri altitudine este punctul de plecare în ascensiunea finală

Ne-am găsit cortul deja montat. Porterii ne aşteptau cu floricele de porumb proaspăt făcute şi ceai cald. În mai puţin de două ore urma să luăm cina, compusă din ciorbă de legume proaspete, cartofi prăjiţi cu friptură, sos de legume şi desert. Pentru fiecare fel ni se schimbau şi tacâmurile, ca la restaurant.

În fiecare zi vedem alt tip de vegetaţie. De la pădurile tropicale am trecut la „moorland“, la peste 3.000 de metri altitudine, iar apoi la deşertul alpin, la peste 4.000 de metri, unde nu creşte niciun fel de plantă. Totul este gri şi negru, ca urmare a lavei din care s-a format Kilimanjaro. Muntele nu este prietenos cu noi decât câteva ore, dimineaţa şi la apusul soarelui, în rest este ceaţă. Ziua ascensiunii finale.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/ANUL 2009/septembrie/video 5.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=center dispPlaylist=none playlistThumbs=false

 
Am urcat 1.300 de metri diferenţă de nivel, până pe Vârful Uhuru. Sunt epuizată. Însă nu aveam timp să mă gândesc la mine. Trebuia să începem coborârea. O seară mai târziu stau însă pe terasa hotelului şi mă uit la munte. Iau o gură de bere şi nu-mi vine să cred că am fost acolo, sus, chiar ieri.

Magda Munteanu

Profesie: Jurnalist cu nouă ani de experienţă în presa de business.

Vârstă: 31 de ani

Pentru un bacşiş de câţiva dolari pe zi, porterii îţi asigură pe munte tot confortul de acasă

Din aprilie 2009, editor la Forbes România, după ce a lucrat timp de trei ani la ediţia în limba română a revistei „BusinessWeek“.

În 2008 a câştigat premiul pentru jurnalism economic, oferit de Clubul Român de Presă.

De un an şi jumătate studiază în cadrul unui program de MBA oferit de Central European University (CEU) Business School.

Lux pe munte

O excursie de o săptămână, în stil mare, costă 5.000 de dolari de persoană. Fiecare turist alb are însă la dispoziţie şase porteri care îi cară, pe parcursul întregii ascensiuni, mese, scaune şi chiar veceu mobil. Am văzut o astfel de „casă“ mobilă instalată şi la o altitudine de 5.000 de metri.