Săracă ţară bogată

Ar trebui un cataclism să dărâme tot ce s-a făcut strâmb în această ţară. Numai plecând de la zero mai avem vreo şansă.

De curând, un prieten mi-a povestit ce a descoperit în Sulina. O arhitectură superbă, piatră şi lemn, cum nu găseşti altundeva, poate doar în Norvegia.

Fireşte, a adăugat, casele sunt o ruină. Cetăţenii n-au bani, statul îşi bagă picioarele. Da, dar s-au construit pontoane, căbănuţe, totul din lemn, felinare de epocă pe plajă. Se pare că modernizarea a costat, acum câţiva ani, 1,5 milioane de euro. Azi, statul român concesionează totul cu 20.000. Bună afacere, am mormăit eu... Stai, că nu tot. S-au pietruit câteva străzi cu pavele. Foarte frumos! În Sulina exista o fabrică de pavele, dar guvernul a acordat lucrarea altcuiva şi a transportat piatra pe Dunăre multe sute de kilometri. Până la urmă, operaţia a costat de zece ori mai mult. În rest, Sulina e un oraş magic din alt secol.

Imediat am făcut legătura cu eforturile uriaşe ale statului român de a se automoderniza. Pe cât de mari au fost eforturile (207 miliarde de lei, echivalentul a 50 de miliarde de euro!), pe atât de nefericite, vai, rezultatele. Iată ce spune Consiliul Fiscal. Între 2006 şi 2011, principalii jucători ai infrastructurii au fost bugetul consolidat, cu 115 miliarde, bugetele locale, cu 56, CNADNR, cu 24. Fondurile europene au involuat natural, de la 0,46, în 2006, la 0,0001, în 2010! Să le lăsăm să doarmă, ca să nu murim de râs. Dar, după ce trece râsul, să cădem o ţâră pe gânduri. Pentru România, a fost un efort fantastic. Păcat de el.

Am plătit toţi, din buzunarul nostru, bănuţ cu bănuţ, para cu para. Rezultatele se văd. Ţara noastră are, azi, cea mai întinsă reţea de drumuri naţionale şi regionale din pământ. Cele mai multe localităţi neracordate la apă şi curent electric. Cele mai multe proiecte realizate integral şi care, neaducând niciun beneficiu localităţii ori cetăţenilor, au fost abandonate. Într-un fel, suntem campionii risipei.

N-am să mai bat apa-n piuă cu parcurile-n pădure, terenurile de fotbal în pantă şi sălile de sport pentru agricultori pensionari. Am să dau, însă, un exemplu fabulos, care le conţine pe toate: un patinoar de 2,9 milioane de euro în comuna Cârţa! Privind la scară naţională, pare o picătură de inconştienţă într-un ocean de nepăsare.

Veţi spune că suntem nebuni, că guvernările au fost ca sita prin apă, că atâta risipă dăunează grav demnităţii naţionale. Că nu poţi sparge o căciulă de bani în numele educaţiei, sănătăţii şi civilizaţiei şi să înaintezi pân' la genunchiul broaştei. Ştiaţi că ponderea cheltuielilor publice cu investiţiile a fost de 4,7% din PIB şi de 14% din veniturile bugetare şi că România e pe primul loc în Top UE 27? Cel mai mare efort, cea mai redusă eficienţă. Fatalitate! Suntem blestemaţi!

Săracu' meşter Manole! Nu disperaţi, că nu-i aşa. Toţi banii ăştia, chipurile, risipiţi s-au întors la popor, dar nu la pulime, ci la reprezentanţii cei mai merituoşi. Adică numai aceia care fac afaceri cu statul şi au priceperea de a lega fructuoase prietenii politice. Aşa că n-am pierdut nimic. Dacă tragem linie, vom constata (statistic, fireşte) că suntem mai bogaţi!

La mijlocul anului, România vărsase deja la bugetul UE 800 de milioane euro, urmând să achite, până în final, 1,4 miliarde. Suma plătită e mai mare decât cea care însumează absorbţia fondurilor structurale şi de coeziune. Cu alte cuvinte, România finanţează, acum şi de ani buni, dezvoltarea altor state. Ne-am dat dracu'!

Florin Iaru este poet şi publicist. Printre volumele publicate:  „Cântece de trecut strada", „Aer cu diamante", „Înnebunesc şi-mi pare rău", „Fraier de Bucureşti" .