Deşi se ameninţă cu judecata, Apple şi Samsung continuă colaborarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a participat la ceremonia ţinută în memoria lui Steve Jobs, Lee Jae-yong, preşedintele Samsung Electronics, s-a întâlnit cu Tim Cook, directorul executiv al Apple, cu care a vorbit despre "promovarea unor relaţiile bune" între cele două companii, le-a declarat Lee reporterilor, la întoarcerea în Seul.

"Contractele de furnizare a pieselor vor fi menţinute până anul viitor şi am vorbit despre modul în care putem extinde colaborarea până în 2014", a explicat Lee, citat de Financial Times.

Precizările sale cu privire la aprovizionarea Apple cu componente Samsung par a fi făcute pentru a spulbera zvonurile conform cărora producătorul tabletelor iPad ar rupe contractul cu Samsung pentru a încheia o înţelegere cu compania taiwaneză producătoare de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC).

Samsung furnizează exclusiv pentru Apple mai multe componente, inclusiv cipurile A4 şi A5, folosite la fabricarea iPhone-urilor şi iPad-urilor. Au existat, însă, speculaţii că ar putea să nu mai fie în măsură să furnizeze exclusiv cipuri A6 pentru următorul iPhone, a cărui lansare este aşteptată în prima jumătate a anului viitor.

Lee nu a făcut niciun comentariu pe seama acestui subiect, dar ziarele locale scriu că Samsung a fost de acord să fie principalul furnizor al Apple de chipuri A6.

În ciuda disputelor legale existente între cele două mari companii încă din luna aprilie, când Apple a acuzat Samsung că a copiat brutal, prin dispozitivele Galaxy, tehnologia prezentă pe iPad şi iPhone, contractele de furnizare a componentelor au rămas valabile. Chiar şi aşa, bătălia dintre cei doi giganţi nu ia sfârşit, şeful diviziei de terminale mobile a Samsung afirmând miercuri că firma va accelera lupta împotriva Apple, mobilizând toate brevetele.

Samsung intenţionează să dea în judecată iPhone 4S în Coreea, solicitând stoparea vânzărilor ultimului smartphone al Apple în Australia, Japonia, Franţa şi Italia.

Până în prezent, Samsung a pierdut câteva bătălii mari, Apple reuşind să blocheze vânzările tabletei Samsung Galaxy Tab 10.1 în Germania şi Australia, dar directorii Samsung îşi păstrează optimismul că vor reuşi să întoarcă lucrurile în favoarea lor. De altfel, Samsung susţine că deja a început să câştige teren în lupta împotriva Apple, pe care l-a devansat pe piaţa smartphone-urilor, unde a înregistrat vânzări de peste 20 de milioane de unităţi, comparativ cu 17 milioane Apple.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite