Senatul a respins cererea lui Băsescu privind Fondul Proprietatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatul a respins miercuri o cerere de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, privind urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul "Fondul Proprietatea".

"Considerăm că este oportun finalizarea în cel mai scurt timp a procedurilor pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul «Fondul Proprietatea» în care statul român este acţionar majoritar întrucât acest lucru va contribui în mod semnificativ la creşterea preţului acţiunilor «Fondul Proprietatea», oferind statului român resursele necesare pentru acoperirea cererilor de despăgubire pentru cât mai mulţi foşti proprietari care şi-au pierdut proprietăţile în perioada comunistă", se menţionează în scrisoarea lui Băsescu.

Actul normativ trimis spre promulgare modifică această dată astfel încât finalizarea procedurilor de admitere la tranzacţionare se va realiza cel târziu la 31 decembrie 2014.

Forul decizional în privinţa acestei legi este Camera Deputaţilor.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite