VIDEO Peter L. Imre: Europa suferă de Alzheimer, noi de rujeolă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Peter L. Imre este încrezător că de anul viitor economia va intra pe un trend de stabilitate datorită măsurilor luate de Guvernul Boc.

”Din 1990 încoace, Guvernul Boc a luat cele mai multe măsuri cu adevărat de dreapta. Ca atare, nu am niciun motiv să nu cred în faptul că economia se va stabiliza  în 2012, pe baza a ceea ce primul ministru a prezentat că s-a făcut în perioada 2009-2011. De la Codul Muncii, până la închiderea spitalelor, de la restructurarea statului, până la alocarea bugetelor mai mici pentru angajații de la stat și la structurarea companiilor private, toate măsurile nu au decât să ducă la o stabilitate și către o pregătire mai bună pentru o criză mai mare.

Nu toate măsurile au fost luate atât cât ar fi trebuit, dar nu pot să nu observ măsurile bune luate. În contextul unei crize mondiale, România nu suferă de același gol de care suferă Europa matură: cea franceză, italiană, spaniolă. Ei suferă de boala bătrâneții, de Alzheimer, iar noi de boala copilăriei: de rujeolă. Suntem mult mai atractivi pentru o creștere, comparativ cu Europa matură.

În același timp, într-o competiție globală, Uniunea Europeană nu are o problemă politică și fiscală. Acestea reprezintă consecințele unei probleme mult mai mari: cea demografică.

Atâta vreme cât țările din Uniunea Europeană, cât timp guvernul Boc nu va stimula creșterea natalității, întinerirea populației în România, restul (sistemul de sănătate, de educație, cel bancar) reprezintă consecințe ale unei probleme demografice ale Europei.

În România sunt oameni de succes. Peste tot, în perioada de criză, cei care au fost mai creativi, mai deștepți, mai muncitori, au ieșit din criză mai bine decât au intrat. Asta este și situația Forbes 500 din România”, a declarat Peter L. Imre, în cadrul Forbes România CEO Forum 2011.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite