Bursele au revenit pe creştere datorită speranţelor că Europa îşi va rezolva criza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursele europene au deschis marţi în urcare puternică, cu peste 2%, pe fondul speranţelor investitorilor că Europa îşi va rezolva criza datoriilor de stat.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 2,2%, după ce luni a închis în creştere cu 1,8%.

Investitorii au reacţionat pozitiv încă de luni la unele informaţii că oficialii europeni lucrează la un plan de a folosi Fondul European de Stabilitate Financiară drept "pârghie" pentru a obţine mai multe fonduri destinate sprijinirii ţărilor cu probleme financiar-fiscale severe. Mai mulţi oficiali europeni au căutat însă să minimizeze impactul informaţiilor, calificându-le drept zvonuri premature.

Bursele din Asia au urmat acelaşi trend ascendent.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis în urcare cu 2,8%, iar indicele MSCI Asia Pacific al pieţelor asiatice din afara Japoniei a avansat cu 4,5%.

BCB a revenit pe creştere, după trei şedinţe consecutive de scădere

Bursa de la Bucureşti a avansat cu 1,19% la deschiderea zilei de marţi şi a recuperat o parte din scăderea înregistrată în precedentele trei şedinţe, revenirea fiind determinată de menţinerea burselor externe pe creştere.

În precedentele trei sesiuni piaţa de la Bucureşti a scăzut cumulat cu 5,3%.

După primele minute ale şedinţei de marţi, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 1,49%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,14% peste închiderea de luni.

Totodată, indicele BET-FI avansa cu 2,68%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT se plasa cu 1,78% peste nivelul de luni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite