Noi sau vechi, apartamentele se scumpesc cu până la 20% în 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile apartamentelor vechi, cele mai tranzacţionate case de pe piaţa autohtonă, vor creşte şi în 2007. Aceasta este părerea specialiştilor din cadrul comapaniei CB Richard Ellis cu

Preţurile apartamentelor vechi, cele mai tranzacţionate case de pe piaţa autohtonă, vor creşte şi în 2007. Aceasta este părerea specialiştilor din cadrul comapaniei CB Richard Ellis cu privire la evoluţia sectorului rezidenţial în acest an. Ei estimează că majorările vor fi în medie cu 10%-15% deoarece noile proiecte nu pot acoperi încă cererea existenţa pe termen scurt şi mediu. Cel mai important avans este prognozat pe segmentul locuinţelor noi, destinate clasei medii. Acestea, se arată într-un studiu al CB Richard Ellis, vor fi cu aproximativ 20% mai scumpe decât în 2006. La polul opus, proprietăţile de lux situate în proiecte de tip vilă sau în clădiri de înălţime joasă se vor aprecia lent în următoarele 12 luni, pe acest segment al pieţei înregistrându-se în prezent un relativ echilibru.

Totodată, analiştii mai prognozează o intensificare a activităţii de construcţie pe segmentul apartamentelor, în zone dens populate precum Titan, Colentina, Militari sau Berceni. "Zonele de sud şi est au devenit tot mai atractive pentru dezvoltatori, în special datorită preţurilor mai scăzute la terenuri şi flexibilităţii urbanistice", se arată în studiu. Totuşi, pentru a vă putea achiziţiona o casă în noile ansambluri trebuie ca veniturile dumneavoastră să depăşească 1.200 de euro pe lună. Sub această sumă, cumpărătorii cu venituri mai mici nu au decât opţiunea apartamentelor vechi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite