Pe ultima sută de metri, fondurile de investiţii îşi marchează profiturile la bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai lichide titluri listate la BVB au scăzut cu 0,69%

În penultima şedinţă de tranzacţionare din acest an, cele mai lichide acţiuni s-au depreciat cu 0,69%, iar indicele BET-Compozit a scăzut cu 0,16%. Valoarea totală a schimburilor perfectate s-a diminuat cu 32,5% faţă de sesiunea precedentă, la 63,18 milioane de lei, la un volum de 104,6 milioane de acţiuni rulate.
"Volumele au fost totuşi destul de importante, fapt ce susţine că este vorba de vânzători destul de mari, posibil fonduri de investiţii care îşi marchează profiturile la sfârşit de an", este de părere Marcel Murgoci, director de tranzacţionare la Estinvest Focşani.
În sectorul bancar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au închis, ieri, la preţul de 0,9800 lei/acţiune, în coborâre cu 1,51% faţă de şedinţa de vineri. Emitentul a ocupat a treia poziţie ca lichiditate, cumulând 6,25 milioane de acţiuni. Deşi au reuşit o apreciere de 0,56%, titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au variat în intervalul 17,8000 lei/acţiune 18,5000 lei/acţiune. Acţiunile celui de-al treilea emitent din acest sector, Banca Comercială Carpatica (BCC) au închis la preţul şedinţei anterioare, de 0,5200 lei/acţiune.
Acţiunile SIF, în creştere medie de 0,84%
În sectorul petrolier, ultimul preţ de tranzacţionare pentru acţiunile Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) a fost de 0,0870 lei/titlu, indicând o depreciere de 2,79%. Schimburile cu acţiunile Rompetrol au asigurat jumătate din rulajul de ieri al bursei. După ce au atins un maxim de 0,5600 lei/acţiune, titlurile Petrom (SNP) au închis la 0,5450 lei, cursul şedinţei de vineri.
Trei dintre titlurile SIF (societăţi de investiţii financiare) au crescut pe parcursul sesiunii bursiere de ieri. Cea mai mare apreciere, cu aproape trei puncte procentuale, a fost adjudecată de titlurile SIF Moldova (SIF 2), care au încheiat la preţul de 3,2000 lei. Afectate de scăderi au fost, în acest sector, numai titlurile SIF Muntenia (SIF 4), care s-au depreciat cu 1,09%, în timp ce titlurile SIF Transilvania (SIF 3) au rămas la cursul şedinţei precedente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite