Ne trebuie 37.000 de tractoare ca să intrăm în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

greu de îndeplinit, în contextul în care piaţa este de cel mult 5.000 de tractoare/an - jumătate de la Tractorul Braşov, iar jumătate, din import. Tractor cu CD, tractorist cu cravatăFermierii

greu de îndeplinit, în contextul în care piaţa este de cel mult 5.000 de tractoare/an - jumătate de la Tractorul Braşov, iar jumătate, din import.

Tractor cu CD, tractorist cu cravată
Fermierii din România şi-au achiziţionat şi continuă să importe tractoare de mare putere şi cu consumuri mici de motorină. "Fermierii cu exploataţii de 2.000 ha au investit în tractoare de mare putere, viteză la arat şi consumuri mici de combustibil, pentru care amortizarea se face în cinci ani", ne-a declarat Adrian Rădulescu, preşedintele LAPAR. Acesta susţine că două tractoare străine fac cât 20 de tractoare româneşti, iar tractoriştii au condiţii civilizate de muncă. Ideea este împărtăşită şi de Viorel Preda, specialist mecanic în cadrul unei ferme din Constanţa: "Fermierii români cu exploataţii de peste 110 ha sunt tot mai interesaţi de tractoarele de 220 CP. Acestea au un consum zi/noapte, când ară 20 de ha, de cel mult 20 de litri de motorină. Iar condiţiile de muncă sunt de neimaginat - radio, CD, aer condiţionat vara, căldură iarna şi frigider. Mai mult, scaunul are pernă de aer şi suspensii ca la maşinile de lux". Conform acestuia, dacă tractorul este bine întreţinut, tractoristul îşi poate pune şi cravată la salopetă.

Puteţi primi maximum 15.000 euro pentru un utilaj
Pentru 2006, prin Programul Fermierul, Ministerul Agriculturii pune la bătaie 7.000 miliarde de lei. "Din aceştia, 1.000 miliarde lei merg la achiziţionarea de tractoare. Banii pot fi primiţi îndeosebi de micii fermieri care, vrând-nevrând, din 2007, vor fi nevoiţi să se unească în exploataţii agricole. Cele 1.000 de miliarde ajung pentru achiziţionarea a circa 1.300 de tractoare, iar fondul maxim pe care îl poate primi un fermier va fi de 15.000 euro", susţine Miron Moldovan, directorul Direcţiei Buget-Finanţe din Ministerul Agriculturii. Se subînţelege că aceşti bani vor merge la achiziţionarea de tractoare româneşti, deşi uzina Tractorul Braşov şi-a prevăzut pentru acest an o producţie de doar 400 de tractoare pentru piaţa internă.

Cum ai acces la subvenţie?
Pasul 1: - Vizită la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - DADR, pentru a pune la punct ideea de afaceri
- Aveţi nevoie de: - titlu de proprietate; dacă nu aveţi suficient pământ, vă puteţi asocia
Pasul 2: - Discuţia cu Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă - OJCA
- Expertul agricol verifică documentele
- Vă întocmeşte documentaţia tehnică pentru accesarea creditului bancar
Pasul 3: - Expertul OJCA vă însoţeşte la bancă
- Banca analizează rentabilitatea şi vă dă o scrisoare de confort
- Vi se dă creditul pentru investiţie
Pasul 4: - Expertul OJCA vă ajută să alegeţi tractorul, dar şi furnizorul
(Sursa: Ministerul Agriculturii)

Sebastian Bodu scoate Tractorul din "brazdă"
Situaţia la societatea Tractorul UTB se tensionează, cei 2.600 de salariaţi neprimind salariile de o săptămână. Problemele financiare ale uzinei sunt tot mai mari, Distrigaz şi Electrica ameninţând că vor sista furnizarea de utilităţi dacă nu le sunt onorate facturile. În plus, Tractorul trebuie să achite şi plăţile compensatorii pentru cei 360 de muncitori care au fost concediaţi la începutul lunii. Directorul societăţii, Titu şerban, şi liderul sindicaliştilor de pe platformă, Gheorghe Apostu, s-au întâlnit ieri cu prefectul Aurelian Danu, căruia i-au cerut să intervină pe lângă şeful ANAF, Sebastian Bodu, pentru ca acesta să fie de acord cu rambursarea de TVA. Reprezentanţii Tractorul UTB spun că există soluţii pentru a nu se intra în incapacitate de plată, mai ales că există comenzi ferme pentru export, însă este pentru prima dată când returnarea TVA - 35 miliarde de lei vechi - pentru ianuarie şi februarie nu s-a mai realizat. Sindicaliştii mai sunt nemulţumiţi şi pentru că oficialii Mahindra&Mahindra au sistat negocierile contractului social în 12 ianuarie, în timp ce conducerea AVAS face presiuni pentru continuarea programului de restructurare. "Nu vom mai accepta ca vreun muncitor să fie disponibilizat, până nu se finalizează procesul de privatizare", a anunţat Apostu. Singura veste bună este reluarea negocierilor, săptămâna viitoare, între şefii AVAS şi indienii de la Mahindra, în speranţa finalizării vânzării pachetului de acţiuni de la Tractorul.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite